BUSUIOCUL – Planta protectoare care aduce dragostea și belșugul

Busuiocul este planta biblică care are efecte purificatoare, este cultivat în grădini sau în ghivece fiindcă este considerat şi un protector faţă de energiile malefice. În case, ramurile de busuioc sunt puse la loc de cinste: deasupra icoanelor, la praguri, la farfuriile ornamentale puse pe pereţi, împreună cu ştergarele artizanale. Unele persoane obişnuiesc să poarte busuioc în geantă, în buzunar sau într-o puşculiţă ce atârnă pe piept, în zona chakrei inimii.

Uleiul esenţial de busuioc folosit în aromaterapie ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute şi la instalarea energiilor benefice. Busuiocul este considerat un simbol al iubirii statornice. Planta cu puteri magice, nu întâmplător face parte din ritualurile creştine la diferite evenimente din viaţa omului. Busuiocul îl însoţeşte pe om de la naştere până la moarte. La Bobotează suntem botezaţi cu busuiocul udat în apă sfinţită. În spaţii cu diferite destinaţii (case, locuri de muncă, adăposturi pentru animale) se stropeşte cu busuiocul pentru a purifica şi a alunga spiritele rele.

În Italia busuiocul era considerat ca un fir înmiresmat al dragostei. Fata care scotea pe pervazul ferestrei ghiveciul cu busuioc, vestea că îşi aşteaptă iubitul. Busuiocul prins în părul unei femei arăta că ea dorea să atragă dragostea. Pentru un bărbat busuiocul pus la veşmântul lui semnala dorinţa de a cuceri inima unei femei. În zonele mediteraneene, busuiocul presărat prin casă semnifică purificare şi ocrotire. Pentru cine primeşte în dar un ghiveci cu busuioc înseamnă atragerea norocului şi a lucrurilor noi, binefăcătoare.

În casele hinduse este preţios fiind dedicat zeilor Krishna şi Vishnu, unui hindus credincios i se pune o frunză de busuioc pe piept atunci când moare. Această frunză simbolizează un adevărat paşaport în trecerea spre paradis. În unele zone din Asia şi Orientul Mijlociu, busuiocul era plantat lângă morminte ca semn al dragostei şi al preţuirii faţă de cei morţi. În literatură, busuiocul este descris ca un simbol al iubirii împătimite. Este element caracteristic pentru o atmosferă trăită în tihnă, cuprinsă de vraja solară a satului românesc.

“Bolnăvit de doruri multe

Moare-n geam azi busuiocul

Ni s-a dus în altă ţară

Amândurora norocul.”

Busuiocul alină, linişteşte şi aduce împăcarea. Mirosul lui are influenţe asupra stării generale a organismului şi în special asupra mentalului. Face ca suferinţele să se diminueze şi relaţiile să se îmbunătăţească. În poezia “Busuioc” a poetului V. Romanciuc, această plantă are puteri magice, ocrotitoare:

“Busuioc la naştere

Busuioc la moarte

Floare de tristeţe

Floare de noroc

Viaţa noastră toată

Doamne cum încape

Între două fire

Mici de busuioc.”