Pilda călătoriei celor trei

Se spune că undeva, în munţi, trăia un bătrân a cărui înţelepciune era vestită până hăt, departe…
Mulţi erau cei care doreau să stea în preajma venerabilului om sfânt, pentru a se înţelepţi, primind ceva din marea sa cunoaştere. Dar, puţini erau cei care ar fi cutezat să tulbure liniştea bătrânului care alesese, de o viaţă, sihăstria, acolo, sus, pe crestele munţilor, etern acoperite de zăpezi şi mereu ascunse sub nori.

Totuşi, într-un sat aflat la poalele acelor munţi, erau trei tineri care, din copilărie, priveau spre înaltul munţilor, făcând un legământ: cândva, ei vor ajunge învăţăcei ai bătrânului înţelept. Pentru a fi demni de învăţăturile înţeleptului, flăcăii au trăit în curăţenie sufletească, aşteptând ziua când vor porni spre chilia acestuia. Când s-au simţit pregătiţi să-şi întâlnească maestrul, tinerii au pornit, plini de încredere, pe drumul spre înaltul munţilor.

Decizia de la Răscruce

Dar, la poalele muntelui, drumul făcea o răscruce… O cărare părea calea ce avea să ducă drept spre vârful muntelui. Dar, cărarea era periculos de abruptă! A doua cărare nu părea prea abruptă. Insă, drumul se strecura printr-un defileu îngust şi adânc, săpat de o apă vijelioasă. O a treia cărare şerpuia lin în jurul muntelui, oferind privelişti încântătoare, ce îmbiau călătorul la popasuri şi reverie.

Cum tinerii nu cădeau de acord asupra drumului pe care să-şi continue călătoria, unul dintre flăcăi a ales calea cea scurtă. „Deşi abruptă, va fi scurtă!” – şi-a zis tânărul. „Trebuie să ajung repede la cel pe care îl doresc să-mi fie maestru!” Alt flăcău, la fel de nerăbdător să-şi întâlnească maestrul, a ales să străbată defileul. Chiar dacă avea de înfruntat apa cea vijelioasă, calea acestui tânăr nu era prea abruptă. Celui de-al treilea tânăr i-a rămas calea cea netedă, dar ocolită.

Momentul așteptării

Ajuns în vârful muntelui, după doar o zi, extenuat şi plin de răni, primul dintre tineri s-a prezentat venerabilului înţelept. Abia şi-a mai găsit puterea să-i spună bătrânului că a venit la el, să se hrănească cu înţelepciune. Bătrânul l-a ascultat cu atenție, apoi i-a spus tânărului: “La drumul acesta, nu ai plecat singur. îţi vom aştepta tovarăşii!” Uimit, flăcăul nu a mai putut spune nimic.

După două zile, a ajuns la coliba înţeleptului şi cel de-al doilea flăcău. Era ud şi obosit după lupta cu apele repezi din defileul rece şi îngust, ce părea că nu se mai termină. I-a spus, şi el, bătrânului că a venit însetat de cunoaştere. înţeleptul i-a spus: „Nu ai plecat singur la acest drum. Unul dintre tovarăşii tăi te-a aşteptat. Acum, îl vom aştepta şi pe celălalt prieten al tău.” Tânărul s-a aşezat, uimit şi tăcut, alături de amicul său, primul sosit.

Ce ai învățat din experiența asta?!

După trei zile, la chilioara bătrânului înţelept soseşte şi cel de-al treilea băiat. Era senin şi mulţumit. Drumul său fusese o adevărată încântare. Tinerii care l-au aşteptat pe ultimul sosit erau destul de nemulţumiţi. Ei, însetaţi de cunoaştere, au ales drumuri grele, primejdioase. Şi, tot ei au trebuit să-1 aştepte pe tovarăşul lor cel comod.

Înţeleptul i-a întrebat pe fiecare dintre ei ce a învăţat din experienţa drumului spre chilia sa
Primul tânăr a răspuns: „Drumul abrupt, parcurs de mine, mi-a arătat că Viaţa este cu primejdii la tot pasul, iar întâmplările Vieţii te pot răni. Numai cu luptă şi îndârjire poţi răzbi… Am ales bine drumul meu?”

„Da, ai ales bine!” – veni răspunsul maestrului…

Al doilea sosit, se grăbi şi el să-i răspundă înţeleptului, dornic de a afla dacă calea aleasă de el este cea bună. „Luminatule, eu am ales să înfrunt puhoaiele. Cred că şi Viaţa e precum apa. Curge cu repeziciune, cu forţă… Am ales calea cea bună?”

„Da, ai ales bine!” – răspunse venerabilul…

Ultimul venit, sosit pe drumul cel lin, dar ocolit, senin şi încântat de călătoria sa, spuse: „învăţătorule, eu am ales drumul cel lin, dar lung. Calea răbdării a adus pace şi armonie Sufletului meu. Cred că aşa este şi Viaţa… Am ales bine?”