⭐Este realitatea în care trăim, una virtuală?!

Este realitatea în care trăim, una virtuală?!

Întrebarea dacă lumea în care trăim este una reală sau este doar o proiecţie multidimensională pe un nevăzut computer cosmic, frământă din ce în ce mai mult specialişti din diverse domenii.

Un inginer american, constructor de nave cosmice, Elon Reeve Musk, directorul firmei „Space X”, crede cu tărie că noi şi tot ce ne înconjoară suntem o simulare. Dealtfel, acesta aduce și o serie de argumente în sprijinul acestei afirmaţii.

Ipoteze mai vechi şi mai noi

Rene Descartes, cunoscut şi cu numele de Cartesius, s-a născut la 31 martie 1596 la Haye en Touraine, Franţa. A murit la 11 februarie 1650 la Stockholm, Suedia. Oamenii ştiu că a fost un mare matematician. În relitate el s-a ocupat şi de filozofie, muzică, fizică, astronomie şi, bineînţeles, a fost şi scriitor. Acum aproape 400 de ani, Descartes a cochetat cu ideea că este posibil ca tot ce percepem prin simţurile noastre, văz, auz, miros, gust, pipăit, să nu existe în realitate.

Altfel spus, tot ce ne înconjoară şi chiar noi înşine, nu există

…totul fiind doar o iluzie. Nick Bostrom s-a născut la 10 martie 1973 la Helsingborg, Suedia. Este filosof la Universitatea din Oxford. Este o personalitate recunoscută pe plan mondial pentru preocupările sale legate de riscul existenţial. Bostrom este şi directorul fondator al Institutului Viitorului Omenirii şi iniţiatorul Programului Martin-Oxford. Acest program studiază impactul tehnologiei viitorului asupra evoluţiei umane.

Una dintre preocupările sale principale este legată de existenţa lumii noastre.

Savantul a emis un raţionament logic, care este cunoscut de specialişti ca „Argumentul simulării”. Iată ce susţine prin el:

1) Este foarte probabil că specia umană va dispărea înainte de a ajunge la un nivel de dezvoltare care să îi permită să efectueze simulări de lumi pe calculator.
2) Este foarte improbabil ca civilizaţiile care ajung la un nivel post-uman, să ruleze un număr semnificativ de simulări ale propriei istorii (sau variante ale acesteia).
3) Noi înşine trăim aproape sigur într-o simulare de calculator.

Hans Moravec s-a născut la 30 noiembrie 1948 la Kauyzen, Austria. Este specialist în robotică şi inteligenţă artificială şi lucrează la Universitatea Carnegie Mellon din Pennsylvania, SUA. Pe baza studiilor efectuate, el a afirmat că „până în anul 2020, un calculator obişnuit va avea puterea de calcul şi memoria necesară pentru a echivala performanţele creierului omenesc! Mai sunt 2 ani până la data prezisă şi deja aceste computere există. Ce nu au încă? Sentimente asemănătoare omului. Dar…

Partea nevăzută a jocului

Dacă acceptăm teoria simulării, o latură ascunsă este aceea că jocul poate continua şi după ceea ce noi numim moarte. Adică, pe marele şi misteriosul computer putem fi nemuritori. În realitatea acelor utilizatori noi schimbând doar ecranul pe care suntem proiectaţi. În acea parte nevăzută pot exista alte forme cu alte reguli, în care pot exista „reparaţii”. Adică „purgatoriul”, un loc de refacere, pe care aici îl numim „rai” şi un altul în care piesele vechi, absolut irecuperabile, sunt distruse prin ardere. Adică „iadul” cu care ne înspăimântă religia.

Desigur, într-o lume simulată nu ar trebui să existe nereguli

…crime, războaie, violuri, lucruri negative. Aceasta este doar o presupunere, pentru că în realitate şi noi, pe calculatoarele noastre, am creat astfel de lumi. Una dintre întrebările pe care şi le pun experţii creează adevărate frisoane. Dacă noi suntem făcuţi după chipul şi semănarea creatorilor noştri, dacă avem în programul nostru genetic astfel de comportamente dezastruoase, înseamnă că şi în lumea lor este la fel ca la noi?

Cine poate fi creatorul simulării?

Într-o multitudine de variante, o întrebare devine tot mai pregnantă. Cine şi de ce ar fi creat o astfel de lume simulată? Printre răspunsurile posibile, există şi unul de-a dreptul năucitor. O lume artificială, o lume a roboţilor, a maşinilor super-inteligente apărută undeva în Univers cu milioane sau miliarde de ani înaintea noastră! Studiindu-şi originile (aşa cum facem noi acum!). Aceștia au pus la punct un program prin care îşi reconstituie trecutul.

Nu, nu e o nebunie şi, interesant, oamenii de ştiinţă au găsit şi explicaţia

Automatizând tot mai mult maşinile, oamenii le-au lăsat să ia singure decizii. Noi am devenit acum tot mai dependenţi de computere şi automate pe care le-am implementat în existenţa noastră. Pe măsură ce le perfecţionăm, ele devin tot mai inteligente iar deciziile lor ne ajută tot mai mult.

Dar, există şi partea nevăzută a lucrurilor

Calculatoarele noastre se upgradează singure, fără să ne mai întrebe. Schimbă informaţii între ele chiar şi atunci când noi zicem că le-am închis. Telefoanele mobile trimit mesaje către diferite centre de control fară ca noi să ştim. Aceste fenomene devin tot mai complexe şi mai greu de controlat de către oameni.

În acelaşi timp, oamenii nu mai gândesc profund

…ştiind că o face în locul lor computerul. Nu mai fac eforturi, sunt mai leneşi, pentru că muncesc maşinile pentru ei. Devin tot mai indolenţi ştiind că computerul va rezolva orice. În acest mod, maşinile vor prelua controlul iar omul nu va mai putea renunţa la el pur şi simplu pentru că fară ele ar muri.

Probabil că în adâncurile Universului astfel de fenomene au avut loc cu milioane de ani în urmă. Iar ipoteza că noi suntem o lume simulată de nişte super-computere nu mai pare atât de absurdă. Întrebat dacă ar spune „da” privitor la existenţa noastră într-un joc sau într-o simulare pe calculator Elon Reeve Musk a spus „probabil”, completând apoi răspunsul cu următoarea explicaţie:

„O astfel de realitate ar fi şi de dorit pentru că altfel, dacă progresul civilizaţiei umane se opreşte, atunci de vină ar putea fi o calamitate care pune capăt civilizaţiei. Concluzia este fie că ajungem să programăm nişte simulări atât de perfecte încât nu vor putea fi deosebite de lumea reală, fie civilizaţia umană va înceta să mai existe”.

Ultimele ştiri

În iunie 2016 ruşii au făcut un robot-femeie pe care l-au programat să se plimbe singur într-o cameră pentru a studia mişcarea independentă. Noaptea, acesta a deschis uşile şi a plecat pe stradă. A fost o nebunie, întreaga circulaţie a fost dată peste cap, nici poliţia nu a avut ce să facă. S-a oprit când i s-au terminat bateriile. Aşa cum ne oprim şi noi când ni se termină resursele…