⭐Oamenii preistorici comunicau prin telepatie

Oamenii preistorici comunicau prin telepatie

Trăiau în peşteri, se îmbrăcau cu piei de animale, consumau rădăcini şi peste toate acestea nu ştiau să vorbească. A fost cu adevărat acesta prototipul omului preistoric? Cercetările arheologice ne lasă fără cuvinte…

Cum comunicau oamenii preistorici?

Cu siguranţă că una dintre întrebările care au stat mereu pe buzele tuturor a fost cum comunicau oamenii preistorici. Asta pentru că oamenii de ştiintă nu au reuşit să descopere cu exactitate momentul când strămoşii noştri au început să vorbească. Tocmai de aceea în privinţa limbajului au fost conturate de-a lungul vremii multe teorii.

Una dintre acestea vorbeşte de faptul că aceştia îşi comunicau gândurile şi sentimentele folosind sunete şi simboluri. Ocrul şi manganul erau două culori cu care marcau diverse obiecte sau propria lor piele pentru a putea fi identificaţi. Unii cercetărori sunt de părere chiar că pietrele cioplite nu ar fi fost instrumente primitive, ci chiar cuvinte. Oamenii peşterilor modelau mesaje lingvistice în piatră.

Dar comunicau şi prin sunete

Sunetele erau folosite atât pentru localizarea persoanelor aflate în afara ariei vizuale cât şi ca o avertizare în cazul pericolelor. Sunetele erau însoțite și de anumite gesturi. Spre exemplu, cine apuca un băţ sau o piatră semnala dorinţa de a vâna sau intenţia de a lupta. Deşi oamenii de ştiintă sunt încă reticenţi în această privinţă, există şi o teorie potrivit căreia primitivii foloseau ca mod de comunicare şi telepatia.

Tranşau tereştri giganţi

În ceea ce priveşte preferinţele culinare ale oamenilor primitivi, cercetări recente au scos la iveală lucruri uimitoare. Se pare că aceştia nu consumau doar mamuţi şi castori uriaşi aşa cum a lăsat să se înţeleagă istoria până acum. Meniul acestora era compus din tereştri giganţi, pe care obişnuiau să îi tranşeze folosind cuţite mari din piatră.

Această teorie a venit ca urmare a descoperirii unui femur de dimensiuni uriaşe. Acesta aparținea, potrivit specialiştilor unui animal de aproximativ 1.300 kg. Perioada existenței acestora ar fi fost în urmă cu nu mai puţin de 13.500 de ani. Nu este însă clar faptul dacă vânau aceste animale sau dacă tranşau exemplarele găsite moarte.

Oamenii preistorici erau omnivori

În acelaşi timp istoricii spun că oamenii preistorici consumau din abudenţă fructe, legume, plante sălbatice, nuci, rădăcini. Acestea reprezentau aproximativ 70% din alimentaţia de bază. Vegetalele erau mâncate imediat după recoltare, fară să fie transformate în vreun fel. Potrivit datelor furnizate de specialişti, carnea din perioada preistorică era una slabă. Conţinutul de grăsime nu depăşea 4%, faţă de 25% cât este în prezent.

Tot arheologii au scos la iveală şi faptul că oamenii preistorici s-au ocupat şi de transformarea cerealelor în alimente. De altfel au fost descoperite şi pietre de moară, unele dintre ele fiind folosite pentru măcinarea grăunţelor. Altele ar fi fost folosite pentru pisarea argilei. Ce înseamnă asta? Că pâinea a fost consumată încă de acum 30.000 de ani!

Fabricarea uneltelor, o adevărată tehnologie

Locuitorii vechi ai peşterilor, vânătorii-culegători din vechime au reuşit să dezvolte de-a lungul timpului o adevărată tehnologie a fabricării uneltelor. Aceste unelte erau realizate din diverse materiale. Erau folosite atât diferite tipuri de roci alese după duritate şi capacitatea de a sparge într-un anumit mod, dar şi unelte din os sau lemn.

Cu o simplă bucată de piatră, omul primitiv sfărâmă alte bucăţi de piatră până când acestea se transformau în adevărate cuţite de mare folos la săpat, scrijelit, vânat sau tăiat. Dar nu numai atât pentru că la fel de des întrebuinţate erau şi topoarele. Puţin mai târziu au apărut şi nişte unelte cioplite ca nişte lame. Realizarea lor se făcea din aşchii de cremene, cu margini bine ascuţite care serveau la tăierea animalelor vânate.

Adevărați meșteșugari

Existau şi unelte cu lame foarte lungi şi ascuţite utilizate ca dălţi sau burghie. Oasele subţiri erau strămoşii acelor de cusut de astăzi. Oamenii preistorici foloseau oase subțiri pentru a coase pieile animalelor.

Casele din iarbă ajungeau la 5 metri

Chiar dacă marea majoritate a timpului oamenii preistorici şi-o petreceau în aer liber, noaptea nu dormeau vegheaţi doar de stele. Printre cele mai vechi case folosite de aceştia se numără adăposturile de sub stânci. Acestea erau sculptate de natură de mii de ani și ofereau protecţie împotriva soarelui dar şi a ploii. Un alt tip de casă folosit, erau colibele ridicate cel mai adesea din beţe de lemn sau tufişuri găsite în locurile în care aceştia campau.

Chiar dacă erau mici, corturile oamenilor preistorici adăposteau frecvent patru sau cinci persoane. În mijlocul acestuia se găsea întotdeauna un foc mic la care se gătea dar care le furniza oamenilor preistorici şi căldură. Când aceştia plecau spre alte locuri, luau şi cortul cu ei. Casele din iarbă erau unele dintre locuinţele preferate ale oamenilor preistorici. Aşa cum le spune şi numele, acestea erau construite din iarbă iar sub aceasta exista un cadru din sâlpi lungi din lemn.

Arhitecți iscusiți

Casele de iarbă s-au numărat printre cele mai mari locuinţe, putând ajunge la 5 metri înălţime şi adăposti chiar mai multe familii. Pentru a nu avea probleme cu vântul, ploaia sau zăpada, strămoşii noştri au inventat şi casele din chirpici, construite din cărămizi făcute din noroi şi paie amestecate. Golurile din cărămizi erau umplute cu noroi pentru a ţine la distanţă dăunătorii. Din păcate structurile de chirpici cădeau cel mai adesea după o perioadă ploioasă.

Brăţări cu ornamente fine

Chiar dacă nu se ocupau prea mult de silueta lor, având forme mai mult rubensiene, femeile preistorice, spun specialiştii, nu duceau lipsă de un simţ estetic ieşit din comun, o anumită eleganţă, care a uimit întreaga istorie. Şi asta pentru că descoperirile au arătat că doamnele din vechime se ocupau destul de mult de podoaba capilară.

Drept urmare nu exista o claie de păr neîngrijit, ci nişte cârlionţi drăguţi răsuciţi spre creştetul capului. Sau doamnele se pare că-şi împărţeau părul în şuviţe paralele, care coborau până spre umeri. Nici părul sau barba bărbaţilor din preistorie nu era lăsat de izbelişte, aceştia având deseori un aspect de macho.

Da… fudulia a apărut cu mult timp în urmă!

Se pare că aceştia foloseau nişte brice care erau utilizate pentru filarea părului astfel încât acesta să poată fi aranjat în diferite feluri. Doar nu puteau să apară oricum în faţa femeilor care la rândul lor obişnuiau să poarte brăţări cu ornamente fine, din fildeş, pentru a fi cât mai apreciate de sexul tare.