Limbajul iubirii în familie
Comunicare: Tu îţi doreşti flori, el îţi oferă îmbrăţişări. El simte nevoia să îl lauzi, tu îi găteşti mâncarea preferată. Amândoi sunteţi nemulţumiţi, deşi consideraţi că vă arătaţi dragostea. Nu ştii ce se întâmplă în cuplul vostru, mai ales că, la început, nu aveaţi asemenea probleme. Soluţia e simplă: învăţaţi în ce constă limbajul iubirii pentru fiecare dintre voi.
Hormonii afectează creierul femeii, încât se poate spune că influenţa pe care aceştia o exercită poate da naştere unei realităţi tipic feminine. Femeile şi bărbaţii folosesc regiuni şi circuite diferite ale creierului pentru a rezolva probleme, a procesa limbajul, a experimenta şi stoca emoţii puternice. Creierul feminin şi cel masculin procesează stimulii, aud, văd, simt şi evaluează în grade diferite. Dincolo de aceste condiţionări genetice care ne afectează puternic în trăirea şi manifestarea iubirii şi a emoţiilor. Stă în puterea noastră să ne folosim de inteligenţă şi capacitatea de decizie. Asta pentru a modifica efectele pe care le exercită hormonii asupra structurii creierului. Structură care formează comportamentul, realitatea percepută şi destinului.
Bărbații nu plâng, sau nu o arată?!
Bărbaţii şi femeile trăiesc la fel de intens emoţiile, însă presiunea socială şi educaţia diferă. Astfel că bărbaţii sunt educaţi să nu-şi exprime prea mult emoţiile, pentru a nu da dovadă de vulnerabilitate. Un bărbat trebuie să fie puternic, să nu plângă, pentru că este ruşinos şi ciudat. Să fie dur, pentru că el este un războinic. Manifestarea tandreţii, a iubirii, fericirii sau exprimarea mai mult decât permit ceilalţi, societatea etc. este aspru sancţionată. Este catalogată drept un semn de slăbiciune din partea unui bărbat. Exprimarea emoţiilor de către bărbaţi se poate învăţa cu efort susţinut, constant şi continuu. Dragostea şi iubirea pe care ştiu ei să o ofere este diferită, simplă, directă, şi de cele mai multe ori, dificil de arătat.
Ce presupune limbajul iubirii
Există cinci moduri prin care înţelegem că suntem iubiţi, că primim iubirea celor din jur. La rândul nostru, oferim iubirea, într-un mod asemănător celui în care preferăm să o primim. Mângâierile fizice, ţinutul de mână, îmbrăţişările. Dacă principalul limbaj de dragoste al partenerului este mângâierea fizică, nimic nu este mai important decât să-l strângi în braţe când este trist. Cuvintele s-ar putea să nu conteze, dar mângâierile îi vor comunica în mod clar dragostea ta. Cuvintele de încurajare, complimente şi aprecieri pozitive care îl fac pe partener să se simtă important şi valorizat. Timpul acordat, timp de calitate petrecut împreună, plimbări, vizionarea unui film etc.
Este vorba despre timpul în care fiecare acordă atenţie autentică celuilalt
Cadourile, pentru cei care au acest limbaj al iubirii, semnifică adevărate declaraţii de iubire. Nu contează valoarea lor, ci ceea ce exprimă. Există şi un alt dar care nu este palpabil, dar care reprezintă uneori mult mai mult. Se numeşte dăruirea prezenţei. Să fii acolo în momentele de criză, atunci când partenerul are nevoie de tine. Serviciile se referă la lucrurile pe care partenerul tău vrea să le faci pentru el. Servicii care ar trebui făcute pentru că aşa îţi doreşti şi nu din obligaţie sau teama că vei fi părăsit/ă.
Copiii si limbajul iubirii
Limbajul iubirii la copii este asemănător cu cel al adulţilor. Ei îşi doresc aceleaşi lucruri ca și părinţii: atenţie, îmbrăţişări, cadouri, cuvinte de încurajare, servicii. Limbajul iubirii copilului este puternic influenţat de relaţia pe care o are cu părinţii săi. În special cu mama, dar nici relaţia cu tatăl nu trebuie neglijată şi lipsită de importanţa pe care o are cu adevărat. În primele luni de viaţă, limbajul iubirii copilului constă în mângâieri fizice, în cuvintele folosite de persoanele care au grijă de el, în ton şi, nu în ultimul rând, în atingerile tandre şi pline de afecţiune, în calm şi răbdare. Pe lângă iubire necondiţionată, cel mic mai are nevoie din partea celor care au grijă de el şi de o părere sănătoasă despre el însuşi, despre lumea în care trăieşte, de un sentiment al propriei valori, precum şi de siguranţă, pentru a se simţi protejat.
Ce anume stă la baza tuturor nevoilor
Nevoia de iubire a copilului, dar şi a adultului, se află la baza tuturor celorlalte nevoi. Fiecare dintre noi percepe dragostea şi afecţiunea în mod diferit, în funcţie de personalitatea sa, care este unică. Tocmai de aceea, copiii diferiţi ai aceleaşi familii pot avea limbaje diferite ale iubirii. De obicei nu se găsesc în stare pură, se combină, ele sunt clar delimitate în teorie, pentru a fi mai bine înţelese.
De unde învăţăm limbajul afectuos?
De la oamenii cei mai apropiaţi nouă, părinţii sau alţi adulţi, care au grijă de noi în primii ani de viaţă. Acest limbaj pe care îl observăm la ei poate deveni, în timp, al nostru. Mai târziu, pe măsură ce creştem, putem învăţa şi dezvolta un altfel de limbaj, propriul nostru limbaj. Asta presupune un efort conştient şi asumat. Un copil are nevoie nu doar să ştie că este iubit, ci si să înveţe cum să dăruiască iubire. A spune unui copil că-l iubeşti şi a-i arăta că-l iubeşti sunt două lucruri total diferite, dar la fel de importante. Exact aşa cum învăţăm să facem primii paşi, să spunem primele cuvinte sau când învăţăm să citim. Aşa învăţăm şi despre iubire și cum să iubim.
Cuplurile cu vechime
Iubirea nu este ceva static, neschimbată, ca în primele luni ale relaţiei. Din fericire sau din nefericire, pentru unii, iubirea se transformă. Este un proces dinamic, care trebuie întreţinut prin timpul de calitate petrecut împreună. Gesturi tandre, cuvinte de iubire, aprecieri la adresa partenerului sau partenerei. Atenţie acordată nevoilor celuilalt şi multe alte elemente la care cuplul este important să fie atent. Menţinerea iubirii este provocarea fiecăruia dintre noi. Este un indicator al dorinţei de a face din relaţia noastră ceva care ne transformă definitiv. Un loc în care ne dorim să fim cu adevărat.
Iubirea este o călătorie
Iubirea este o călătorie pe care cei doi parteneri o fac atât individual, cât şi împreună. Pentru menţinerea iubirii în cuplu, este nevoie să urmărim şi propria noastră evoluţie. Asta pentru că, de multe ori, noi ne schimbăm şi implicit, nevoile şi dorinţele noastre. Ceea ce alegem să devenim aducem şi în relaţie. Uneori, o relaţie se încheie atunci când nu mai corespunde nevoilor noastre emoţionale. Nu neapărat pentru că unul sau altul a făcut ceva greşit. Este bine să rămânem în cuplu atât timp cât ne ajută să creştem. Cât acesta scoate la iveală cea mai bună şi mai frumoasă parte din noi. Aceasta fiind puterea relaţiilor de iubire: să creştem.
„Menţinerea iubirii este provocarea fiecăruia dintre noi, un indicator al dorinţei de a face din relaţia noastră ceva care ne transformă definitiv si un loc în care ne dorim să fim cu adevărat.”
Cum păstrăm dragostea
Este un efort constant de a fi prezenţi, conştienţi de noi, de dorinţele şi nevoile noastre diferite. Criticile, reproşurile, neiertarea anumitor greşeli, certurile frecvente din cele mai minore motive, comparaţiile, neîncrederea, fricile şi nepermiterea celuilalt de a fi el însuşi, indiferenţa la nevoia sa de creştere şi la nevoile sale afective sunt cele mai dese motive care duc la diminuarea şi dispariţia iubirii. Încrederea pe care o ai în partener este un element esenţial pentru a păstra vie flacăra iubirii.
De asemenea, este vital să înveţi să te iubeşti pe tine, să ai o bună relaţie cu tine, să fii sincer cu tine însuţi. Cea mai importantă relaţie carele influenţează pe toate celelalte de-a lungul vieţii este relaţia cu noi înşine. Dacă vrem să ne păstrăm cuplul, este bine să ne acceptăm asemănările, dar şi deosebirile. Să le respectăm, apoi să fim atenţi atât la nevoile noastre, cât şi ale partenerului. Asta pentru a ne sincroniza şi a răspunde nevoilor pe care le avem atât noi, cât şi relaţia noastră.
Limbaje diferite
De multe ori, se întâmplă ca limbajele de iubire ale partenerilor de cuplu să fie diferite. Tocmai de aceea, este necesar să identificăm principalul limbaj de iubire al celuilalt şi să discutăm împreună despre acest lucru. Totul se face într-o manieră care să nu sune a reproş. Dacă nu suntem atenţi la ceea ce îi place şi continuăm să oferim şi să facem aceleaşi lucruri, este în zadar. Este important să îi învăţăm „limba străină”. Asta pentru că, oricât am încerca să folosim cuvinte din limba noastră, care nu arată decât propriul nostru limbaj al iubirii, cu atât energia consumată este mai mare, iar asta duce, în timp, la oboseală.
Este nevoie de efort conștient
Este nevoie de efort conştient şi asumat, de respectarea dreptului celuilalt de a se simţi iubit, asa cum se simte el mai bine. Neacceptarea diferenţelor, creează de cele mai multe ori durere, răni, multă suferinţă. Ajungem la concluzia că iubirea este dificilă. Limbajul iubirii partenerului se poate învăţa, dar este nevoie să fim conştienţi în primul rând, de propriul nostru limbaj al iubirii. În general, avem tendinţa să ne exprimăm în limbajul propriu al iubirii. Suntem contrariaţi când partenerul nu înţelege ce-i comunicăm.
Problemele de acest tip apar mai târziu, întrucât, la începutul relaţiei, când încercăm să cucerim sau ne declarăm iubirea, folosim toate cele cinci limbaje ale iubirii. Cu timpul ajungem să ne exprimăm doar în limbajul care ne este nouă familiar. Pentru o viaţă de cuplu dominată de armonie, trebuie să acceptăm asemănările și diferențele dintre noi. Să facem un efort constant şi conştient de a ne respecta şi a oferi iubirea în modul în care partenerul nostru are nevoie. Este vorba de un demers asumat, desigur, de amândoi.
IDENTIFICA CODUL DE COMUNICARE AL CELUILALT
Pentru a ne da seama care este principalul limbaj de iubire al partenerului, este important să ne gândim la următoarele aspecte (ar fi de preferat să iei o foaie de hârtie şi un pix):
Ce îţi solicită cel mai des?
Din ce motive se plânge frecvent?
Care sunt principalele motive de ceartă dintre voi?
Ce ai observat că îl bucură cel mai mult?
Care este felul în care îşi exprimă iubirea?
Întreabă-l pur şi simplu cum îşi dă seama că îl iubeşti, ce anume din ceea ce faci pentru el îi transmite că îl iubeşti?
Ajungem să nu ne mai simţim iubiţi…
… când simţim că din viaţa noastră lipseşte ceva, când suntem nevoiţi să facem sacrificii constante. Uităm de noi înşine când ne sacrificăm pe altarul relaţiei de cuplu, şi cu încăpăţânare, când tragem de noi să rezistăm şi să mai dăm o şansă. Cea mai mare dorinţă a noastră este aceea de a fi acceptaţi aşa cum suntem. Să fim apreciaţi pentru felul nostru de a fi. Nu condiţionaţi că primim iubire doar dacă suntem aşa cum vrea celălalt să fim. Când valoarea ne este pusă sub semnul întrebării, nu ne mai simţim iubiţi. Nevoia de apreciere, de valorizare și iubire a femeilor şi bărbaţilor, este la fel de importantă şi nu există diferenţieri concrete.
De ce nu oferim iubirea?
Din teama că nu suntem suficient de buni, că nu merităm să primim iubirea şi, poate cel mai important, de teama de a nu fi răniţi. Logica este următoarea: mai bine îmi ridic un zid în interiorul meu şi nu las pe nimeni să treacă de el. Asta, din frica pentru a nu fi rănit/ă, dezamăgit/ă. Doar că zidurile nu sunt doar faţă de ceilalţi, ci şi faţă de noi. Această teamă de a nu fi răniţi, abandonaţi, ajunge să ne controleze viaţa. Ne minţim singuri, că doar aşa suntem în siguranţă, dar este o iluzie care creează dezechilibre emoţionale.