Educația copilului în Tibet

Taina unei bune educaţii nu este un secret, deşi secretul educaţiei este predat din generaţie în generaţie în cultura tibetană!

Provocările lumii contemporane

Provocările la nivel social, nu mai seamănă aproape deloc cu cele de acum 200 de ani. Atunci, cuvântul tehnică abia dacă era pronunţat de buzele antecesorilor noştri din secolul al XlX-lea. Acest lucru era făcut într-un context foarte restrâns, de către pionierii unei lumi a ştiinţei.

Dacă în lumea occidentală conceptul de educaţie a suferit o serie de influenţe dictate de ritmul alert al vieţii, precum şi de renunţarea la linia tradiţională de educaţie si învăţare, iată că, în societăţi încă tradiţionale, tot ceea ce înseamnă educaţie din primii ani de viaţă şi pentru tot parcursul vieţii, pleacă în primul rând, de la un profund respect pentru fiinţa abia venită în lume, lume la care va trebui să se adapteze cu bucurie şi înţelegere.

O altfel de societate

O societate profund tradiţională, este şi societatea şi civilizaţia tibetană. Rigorile educaţionale sunt impuse cu răbdare si blândeţe tinerelor vlăstare. Astfel copilul nu este niciodată umilit în vreun fel şi nu este vreodată lovit. Asta pentru că, singurul motiv pentru care un om matur loveşte un copil, este pentru că acesta nu poate riposta. Este o situaţie umilitoare pentru matur şi deloc educaţională pentru copil.

Între 1 şi 5 ani, orice copil e rege

Modalitatea în care părintele tibetan îşi educă copilul este cel puţin una impresionantă. Există cu adevărat un parcurs logic şi bine determinat de vârsta si necesităţile acestuia. Altele, sunt de la vârstă la vârstă.

Astfel, aflăm că o primă perioadă educaţională a copilului tibetan, este cuprinsă între momentul naşterii şi vârsta de 5 ani. Orice copil cu vârsta de până la 5 ani ar trebui tratat asemenea unui „rege”, spune doctrina tibetană. Copilului nu trebuie să i se interzică nimic. În cazurile în care acesta greşeşte însă, mesajul că a greşit, trebuind să îi fie transmis din mimică, gestică şi tonul părinţilor. Aceștia trebuie să îşi arate dezaprobarea doar în acest mod.

Copilul, este cel mai activ şi mai curios până la vârsta de 5 ani

Tibetanii spun că până la vârsta de 5 ani copilul este cel mai activ şi mai curios în a descoperi mediul. Acesta, î-şi cercetează părinţii şi rezistenţa acestora la giumbuslucurile lui. Dar este și perioada, în care înţelege prea puţin limbajul articulat, cuvintele şi sensul exact al acestora. Primul lucru la care va reacţiona un copil, cu înţelegerea deplină a mesajului ce i se transmite, este limbajul corpului. Din acest limbaj fac parte vocea şi inflexiunile acesteia, mimica şi gestica.

Nu este nevoie de etalare a puterii şi dominaţiei

Este un limbaj pe care îl percepe instantaneu şi corect, fară a fi necesare alte manifestări din partea părinţilor. Nu este nevoie de etalare a puterii şi dominaţiei. Acestea, mai târziu i-ar putea deforma caracterul şi percepţiile în ceea ce priveşte proprii părinţi, alţi oameni, societatea însăşi. Comunicarea non-verbală, este astfel esenţială în primii ani de viaţă ai copilului. Oricare alte explicaţii şi reproşuri sunt aproape inutile. În orice caz, acestea sunt foarte obositoare pentru mentalul unui copil. Copilul oricum nu are reprezentarea unui raţionament logic şi îndelungat, precum are o fiinţă umană ajunsă la maturitatea bilogică, cel puţin.

Nu certaţi un copil mai mic de 5 ani!

Copilul nu înţelege că în spatele fiecărui lucru dobândit de părinţi, se află muncă şi bani. Nu știe ca sunt reguli şi o morală anume. Atunci când copilul distruge ceva, degeaba se ţipă la el şi eventual este nu doar pedepsit, ci şi lovit. Copilul, oricum nu va avea înţelegerea necesară pentru a percepe corect supărarea. Dimpotrivă, treptat se va întoarce împotriva dumneavoastră cu consecinţe uneori incalculabile peste ani.

Demonstrațiile de putere trebuiesc evitate

Orice demonstraţie de putere în faţa unui copil trebuie evitată. Asta pentru că, din păcate, din toată educaţia dvs., copilul va înţelege în ani, doar că, pentru a-i fi bine în viaţă, singurul lucru pe care îl va avea de făcut, va fi să se supună celui mai puternic. Să se pună sub protecţia celui mai puternic, cu preţul pierderii stimei de sine. Ceea ce îl va transforma, la anii maturităţii, într-o fiinţă abuzivă emoţional. Și asta, se va răsfrânge și asupra semenilor lui. Se va supune celui mai puternic, dar îi va umili pe cei mai slabi.

Întrebarea pe care, pe bună dreptate o pun specialiştii, este: Asta îţi doreşti pentru copilul tău?”

Educaţia copilului între 5 şi 10 ani

O a doua perioadă educaţională a copilului tibetan, este de la vârsta de 5 ani şi până la 10 ani. Aceasta este perioada în care copilul trebuie să înveţe să deprindă diverse responsabilităţi. Mai ales, să înveţe să îşi stăpânească pornirile egocentrice. Asta pentru că el nu este singur pe lume şi pentru că fiecare acţiune a lui poate influenţa vieţile celorlalţi. Influența va fi în bine sau în rău, în funcţie de cum acţionează.

Drumul către evoluție

Copilul are un statut de „ucenic” în această perioadă. El va trebui să îndeplinească diversele sarcini specifice vârstei lui, pe care părinţii şi şcoala le consideră necesare. Dar asta, fară a-i afecta în vreun fel libertatea şi bucuria.
Copilului trebuie să îi explici în această perioadă de ce trebuie să facă lucrurile pe care i le ceri. De ce trebuie să înveţe, cum să relaţioneze cu cei de vârsta lui, precum şi cu cei mai mari. Va învăţa ce este respectul, va deveni conştient de efectele manifestărilor negative. Va deprinde cele mai diverse cunoştinţe, la un nivel minim însă, despre om, societate, natură, religie, credinţă, istorie. Va deprinde îndemânarea în activităţile gospodăreşti şi va conştientiza treptat că el se află în creştere. Va afla din aceste experiențe că se îndreaptă către adolescenţă.

Educaţia copilului între 10 si 15 ani

A treia perioadă educaţională a copilului tibetan este între vârsta de 10 ani şi 15 ani. Este o perioadă în care va fi tratat ca un egal. Va fi tratat ca o fiinţă perfect capabilă să înţeleagă ce i se spune, ce i se cere. Va fi o fiinţă capabilă să trăiască armonios într-o mică comunitate de fiinţe. Cum este aceea a familiei, compusă din părinţi, bunici, alte rude şi vecini.

În această perioadă, copilul care se indreaptă vertiginos către adolescenţă, nu va fi tratat totuşi de la egal la egal. Acesta va fi tratat doar ca un egal în aspect şi capabilităţi. Capabilităţi însă, care pot însemna talentul la ceva, sau îndemânarea pentru altceva. Aceste atribute, va trebui să şi le dezvolte sub directa îndrumare a celor mai în vârstă decât el. Aceștia vor şti să îl călăuzească corect şi cu respect pentru eforturile lui.

Astfel totul este făcut cu deplină bucurie de ambele părţi. Părinţii trebuie să se bucure că sunt părinţi. Copilul trebuie să crească armonios, fară a i se impune constrângeri şi interdicţii. Acestea i-ar modifica în mod dramatic caracterul.

În această perioadă, părintele tibetan se consultă cu copilul său în toate problemele importante. Îl determină să se implice în acestea fie şi doar ca gândire. În acest fel, el poate oferi soluţii într-o situaţie sau în alta. Neconcordanţa de păreri între părinţi şi copil va trebui să fie expusă cu multă diplomaţie. Dacă greşeşte, copilul care acum se îndreaptă către adolescenţă, va trebui să fie corijat prin expuneri argumentative logice. Aceste argumente, trebuie să conţină adevăr şi nu impunerea voinţei personale.

Dacă noi europenii, spunem copilului să facă un lucru pentru că aşa vrem noi cei maturi, considerând o lipsă de respect din partea copilului faptul că ne cere explicaţii de ce să facă sau să nu facă un lucru, în Tibet, este de la sine înţeles faptul că o fiinţă umană, copil sau adolescent, trebuie să pună întrebări de orice fel, fiindcă doar astfel poate creşte armonios, echilibrat, cu respect pentru semeni şi pentru viaţă.

Orice formă de agresivitate verbală sau fizică este interzisă

Orice formă de agresivitate verbală sau fizică este interzisă în educaţia copilului tibetan. Știut fiind că, o fiinţă oricât de mică, va percepe întotdeauna corect reacţiile celor din jurul lui. Dacă va fi tratată incorect şi fară respect, va creşte dizarmonios în interior. Acesta, neavând ulterior, când va ajunge la maturitatea biologică, decât o imaturitate mentală şi afectivă. Acestea vor fi cauzate de educaţia improprie şi abuzivă la care a fost supus pe durata creşterii.

Imaturitatea mentală şi afectivă vor fi fost cauzate de refuzul copilului de a mai asimila orice lucru care vine din partea acelora în care cândva a avut încredere. Aceștia l-au dezamăgit profund, atunci când l-au abuzat emoţional, mental şi chiar fizic.

Rezultatul, va fi unul negativ

Se va închide în sine, se va opri din evoluţia interioară. Va rămâne la o vârstă psihologică de început de viaţă. Traumele care i-au marcat existenţa de copil, l-au pus în imposibilitatea să evolueze. El va considera această evoluţie în prezenţa abuzurilor de tot felul, doar o minciună.

Copiii resping instinctiv orice minciună şi se opresc din orice asimilare – spirituală, intelectuală, emoţională – a minciunii respective. Asta chiar dacă ea este numită adesea în societăţile occidentale, educaţie!

Educaţia adolescentului în cultura tibetană

Ultima perioadă educaţională a copilului tibetan, este de fapt, o perioadă aflată la graniţa dintre copilărie şi maturitate, iar ea începe de la 15 ani. Spun tibetanii faptul că, la 15 ani este deja prea târziu să mai educi copilul. Această vârstă a lui este începutul culesului pentru părinţi.

Acesta este momentul când încep să culeagă roadele înţelegerii de a fi fost părinţi cu adevărat sau doar nişte însoţitori de drum prost inspiraţi. Vreme de 15 ani au însoţit un nou venit în lume doar pentru a-l perverti şi a pune în sufletul său moartea, în loc de viaţă.

Acolo unde îţi este gândul, acolo îţi este şi sufletul

Mai spun tibetanii că, „acolo unde îţi este gândul, acolo îţi este şi sufletul şi tot acolo îţi va fi şi destinul”. O eronată educaţie a copilului, până la vârsta de 15 ani, prin conectarea lui la energii şi informaţii ce ţin de întâmplător şi lipsă de respect, îi va hărăzi acestuia o viaţă ratată pe toate planurile şi în toate privinţele. Dincolo însă, de stricteţea educaţiei în familia tibetană, o educaţie împărţită în mod clar pe etape şi o grijă nedisimulată şi permanentă, îndreptată către toate acţiunile copilului, această înţelegere plină de înţelepciune pentru evoluţia unei fiinţe, pare să fie singura ecuaţie posibilă în a da societăţii indivizi responsabili şi armonioşi.

Pentru că încălcarea acestui mod de educare, pe etape şi cu reguli bine definite, dar cu blândeţe şi răbdare expuse în viaţa copilului, poate avea unele dintre cele mai nefaste consecinţe.

Dacă nu îţi vei creşte cu iubire copilul, el va pleca de lângă tine

Şi încă un aspect deosebit de important, subliniat în înţelepciunea tibetană a educaţiei şi evoluţiei unei fiinţe umane, este acela conform căruia, dacă nu îţi vei creşte cu iubire, respect şi echilibru copilul de până la 15 ani, cu prima ocazie oferită de independenţa materială dobândită la un moment dat, el va pleca de lângă tine pentru totdeauna. Pentru că, de fapt, în sufletul lui nu te-a iertat niciodată pentru toate greşelile pe care le-ai făcut atunci când, crezând că îl educai, nu făceai decât să îl abuzezi emoţional şi mental, dacă nu chiar şi fizic, de cele mai multe ori.

Impunerea, brutalitatea, sau răsfăţul şi neresponsabilizarea tânărului pui de om, îl va transforma pe acesta, la maturitate, într-un inadaptat la adevăratele valori ale vieţii.