Codul lui Hammurabi, primul cod de legi al lumii
Codul legii lui Hammurabi este emblema civilizaţiei din Mesopotamia. Această stelă este un monolit de diorit, construită de regele Babilonului în secolul al XVIII-lea î.Hr. Este o operă de artă, istorie şi literatură, şi cel mai complet compendiu juridic al Antichităţii. Realizat de un prinţ din ţara vecină, din Elam, o veche civilizaţie biblică din Iran în secolul al Xll-lea î.Hr., monumentul a fost descoperit în Susa, printre alte capodopere mesopotamiene.
Acest cod, a fost scris mai devreme decât legile biblice. Codul lui Hammurabi a fost considerat cel mai important compendiu juridic al vechiului Orient Apropiat. Cea mai mare parte este dedicată raţiunii „de a fi” a monumentului.
Semnificaţia monumentului
O echipă de francezi condusă de M.J. Morgan, au început săpăturile arheologice pe ruinele oraşului Susa. Asta s-a întâmplat în anul 1897, la Sud-Vestul Iranului de azi. Fostă capitală a statului elamit independent, Susa, fusese distrusă în anul 640 î.Hr. de către Assurbanipal (ultimul mare rege al Imperiului Neo-Asirian). Dar este numită capitala Imperiului Persan în vremea împăratul Darius.
În luna decembrie 1901, este descoperită prima bucată dintr-un bloc de bazalt negru. Pe această bucată, se afla gravată o parte din Codul lui Hammurabi. În luna ianuarie 1902, a fost descoperit cel de al doilea fragment al blocului, cu restul codului. Stela de bazalt a fost ridicată de regele Hammurabi din Babilon (1792-1750 Î.Hr.). Asta s-a întâmplat probabil la Sippar, oraşul zeului soarelui Shamash, zeul justiţiei.
Codul a servit și ca model literar pentru şcolile cărturarilor, care urmau să îl copieze de peste o mie de ani. Codul juridic al lui Hammurabi se află la muzeul Louvre. Are o înălţime de 2,25 m şi lăţimea bazei de 1,90 m. În partea de sus este sculptură, în basorielief, figura regelui Hammurabi în timp ce primeşte legile de la zeul Shamash, stând pe tron. Primul editor al codului a fost Jean-Vincent Scheil, care a însoţit echipa în calitate de specialist în limbi orientale, în misiunea arheologică a lui Morgan. V. Scheil a împărţit textul în 282 de articole.
Hammurabi: „Eu sunt păstorul, mântuitorul…”
Unii cercetători apreciază Codul ca fiind o „codificare de împăciuire”. Asta se făcea printr-o legiuire comună a populaţiei sumeriene să-şi primească dreptatea. În cetatea Babilonului, pe care zeii Anu şi Bel au ridicat-o în Esaggil, templul a cărui temelie este tot atât de tare ca cerul şi pământul, am scris în inscripţia mea cuvintele mele preţioase şi le-am aşezat înaintea chipului meu de rege al dreptăţii, pentru a rândui dreptul ţării, pentru a curma neînţelegerile, pentru a călăuzi cu dreptate pe cei asupriţi.”
Frumos articol!