Enigma cărţii „Inventio fortunata”

Inventio fortunata este o carte pierdută, ce conţine o interesantă descriere a ceea ce se numește astazi Polul Nord, considerat a fi o insulă magnetică. Autorul pretinde că ar exista o stâncă fantomatică numită Rupes Nigra (Piatra Neagră). Cartea care s-a dorit a fi un jurnal de călătorie, este o veritabilă lucrare de enigme încărcate de semnificaţii nebănuite.

Scrisă de un călugăr franciscan

Cartea a fost scrisă în secolul al XIV-lea de un călugăr franciscan din Oxford. Acesta a traversat zona Atlanticului de Nord în jurul anului 1360, aflat în serviciul regelui englez Eduard al III-lea. Din nefericire, de-a lungul timpului, cartea originală, purtând titlul de „Inventio fortunata” s-a pierdut. Conţinutul prescurtat al cărţii s-a regăsit într-o lucrare numită „Itinerarium”.

Aceasta din urmă a fost scrisă de un călător din Brabant, pe numele său Jacobus Cnoyen. După ce şi această lucrare s-a pierdut, multe informaţii continute în lucrarea lui Cnoyen privind descrierea ţinuturilor arctice se vor regăsi pe versiunea de glob pământesc realizată de Martin Behaim în anul 1492.

Informaţii preluate de cartograful flamand Mercator

Mai apoi, o altă serie de informaţii se vor găsi în lucrările unui celebru cartograf flamand, Gerardus Mercator, aşa cum a fost, de exemplu, în imaginea unei hărţi realizată de acesta în anul 1569. În această hartă se vede nu numai o reprezentare a Groenlandei, dar şi imaginea uluitoare a patru mări. Acestea se „varsă” printr-o intrare rotundă. Această intrare este situată undeva în centrul a ceea ce se dorea a fi Polul Nord geografic.

Tot în centrul Polului Nord s-ar fi găsit, după descrierea iniţială din „Inventio fortunata” o stâncă de formă cilindrică. Această stâncă era constituită la rândul ei din rocă magnetică. Aceleaşi informaţii care fac referire la „Inventio fortunata”, transpar şi într-o scrisoare adresată de Mercator lui John Dee. Această scrisoare era datată 20 aprilie 1577 şi expusă în zilele noastre la British Museum.

O piscină în formă de vârtej

John Dee era savant, ocultist, matematician şi consilier al reginei Elisabeta I-a Angliei. În scrisoare Mercador scrie: „în mijlocul acelor ţări se află o piscină în formă de vârtej în care se varsă toate cele patru mări care împart Nordul. Apa se năvăleşte şi se coboară în Pământ ca şi cum ar fi turnată printr-o pâlnie de filtrare. Se află la patru grade latitudine de fiecare parte a Polului, adică opt grade în totalitate. Exceptând faptul că, chiar sub Pol se află o stâncă goală în mijlocul mării. Circumferinţa sa este de 33 de mile franceze şi este tot de piatră magnetică. Acesta este cuvânt cu cuvânt tot ce am copiat de la acest autor (Jacobus Cnoyen – n.n) cu ani în urmă.”

O altă variantă a acestei hărţi a circulat sub numele de „Septentrionalium Terrarum”. A fost publicată postum de fiul lui Mercator, în anul 1595. Ca şi în cazul hărţii menţionate anterior, o altă hartă numită „Theatrum Orbis Terrarum” creată de Ortelius, respectă întocmai configuraţia referitoare la reprezentarea regiunilor arctice ale hărţii lui Mercator, tipărită în anul 1569.

Rupes Migra, poartă spre interiorul Pământului

Dat fiind aspectele neobişnuite descrise cu mai bine de 650 de ani în urmă, nu putem să nu ne întrebăm ce a văzut de fapt acel enigmatic călător din secolul al XIV-lea. De ce oare toate lucrările care amintesc într-un fel sau altul despre posibile „intrări geografice” spre ceea ce conspiraţioniştii numesc „interiorul Pământului şi care de regulă sunt situate la Polul Nord, sunt învăluite într-un nor de neîncredere, sau sunt pierdute, în cea mai bună dintre situaţii, păstrându-se doar versiuni aproximative în conţinut, prescurtate sau trunchiate, ale variantei originale.

Enigma tinde să se adâncească şi mai mult ţinând seama şi de discrepanţa majoră generată de faptul că în zilele noastre, când avem la dispoziţie imagini de „înaltă rezoluţie” transmise de sateliţi şi care constituie „versiunea geografică oficială” agreată de toate forurile ştiinţifice competente, intră în contradicţie cu imaginile, transmise peste secole, văzute şi descrise cu lux de amănunte de către călătorii antici sau medievali, şi care par uneori cu totul rupte de „realitatea noastră obiectivă cotidiană”, iar în alte cazuri coincid uluitor. Dar cine ştie, poate cândva vom putea primi un răspuns cât mai aproape de adevăr şi la această întrebare.