Profeția și incapacitatea intervenției umane
Precogniţia este un fenomen profund înrădăcinat în istoria omului. Este vechi de când lumea. Dintotdeauna, omul a crezut că visele, viziunile, intuiţiile ar putea pătrunde în ceea ce nu există şi se vor putea verifica în consecinţă. Este de ajuns pomenirea Bibliei, a poemelor homerice, a unei părţi vaste din literatura veche, pentru a vedea cât e de înrădăcinată această convingere.
Pure coincidenţe sau profeţii?
Personaje de foarte înaltă autoritate s-au ocupat de precunoaştere. Platon o definea cea mai nobilă din toate artele. Cicero credea în vise profetice. Nostradamus, într-o formă intenţionat obscură, oferă cele mai precise profeţii. Profețiile lui Nostrasamus, la 400 de ani de la publicarea lor, continuă să trezească interes şi senzaţie.
Faimoase preziceri se întâlnesc si-n textele literare. Celebrele romane considerate S.F. ale lui Jules Verne sau „Călătoriile lui Gulliver”. În Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift imagina, cu 150 de ani înaintea descoperirii astronomice, cele două luni ale planetei Marte, Phobos şi Deimos. Aceștia sunt sateliţi cu proprietăţi neobişnuite. Informațiile oferite de Swift, la verificare, s-au dovedit extrem de exacte.
Mesaje în scrieri
De asemenea, menţionăm scrierile muzicianului Jacob Lorber (secolul al XlX-lea). Acesta, timp de 25 de ani, a scris în mod automat, mesaje pe care i le dicta o voce misterioasă. În aceste mesaje, a fost posibilă desluşirea unor anticipări ale faptelor de azi (dezvoltarea ştiinţei, pericolele erei industriale, poluarea etc.). Foarte cunoscut e și cazul Titanicului, transatlanticul, scufundat în 1912.
Acest eveniment, a fost descris cu exactitate cu 14 ani înainte, într-un roman de Morgan Robertson. Autorul vorbea despre construirea, prima cursă şi naufragiul unei nave de mari proporţii, Titan. Despre aceasta se credea că nu avea cum să se scufunde, datorită compartimentelor etanşe de care dispunea. Din acest motiv nici nu fusese dotată cu prea multe bărci de salvare.
Majoritatea premonițiilor sunt negative
Totul s-a petrecut exact cum scrisese Robertson. Ciocnindu-se de un iceberg, se sparg 5 compartimente etanşe. Nava se scufundă în mai puţin de 3 ore. Numeroase date (viteza de croazieră, dimensiunile navei, numărul pasagerilor şi al victimelor, numele căpitanului chiar, etc.) coincideau în mod perfect. Recent, au fost descoperite precogniţii foarte exacte, referitoare la evenimentele din cele două războaie mondiale.
Este vorba despre scrisorile din 1914 ale unui soldat german. În aceste scrisori, erau descrise cu o acurateţe impresionantă, evenimente precum înfrângerea Germaniei, perioada postbelică, nazismul, cel de-Al Doilea Război Mondial şi împărţirea celor două Germanii. De descoperire s-a ocupat prof. Hans Bender, care a controlat cu scrupulozitate autenticitatea scrisorilor.
Aberfan este un sat în Ţara Galilor, unde, în 1966, în urma unei alunecări de teren peste o şcoală, au murit 128 de copii şi 16 adulţi. O cercetare parapsihologică anterioară efectuată de psihiatrul J.C. Barker, a stabilit că numeroase persoane, 33 mai exact, au avut premoniţia dezastrului.
Profeţia implică mereu o catastrofă
Cât de serios trebuie luate în seamă asemenea anticipări? În general, e dificil de dat un răspuns, depinde de trăiri asemănătoare avute anterior și atestate. Viitorul nu e riguros hotărât cum ar fi trecutul. Cine e Cassandra? Astăzi, numele semnifică prezicerea de catastrofe. În legenda antică, Cassandra, fiica regelui Priam, era o vestită prezicătoare. Aceasta, spune legenda, se pare că a fost blestemată de Apollo.
Deşi prevesteşte dispariţia cetăţii Troia, nu va putea convinge totuşi pe nimeni. Precogniţia este de cele mai multe ori dificil şi deprimant de acceptat. Acest lucru se întâmplă chiar şi din partea senzitivului, deoarece, de cele mai multe ori, sunt prezise fapte dramatice. Adeseori, viziunea este foarte precisă, dar nu conţine indicaţii asupra datelor şi locului.
Senzitivul știe că e vorba de o precogniţie, e sigur că se va realiza, dar nu o poate localiza spaţial şi temporal. Procentul foarte mare al faptelor dramatice ce alcătuiesc obiectul precogniţiei presupune că tocmai teama, angoasa, neliniştea pun în mişcare acest mecanism complex. Dacă precogniţia poate fi extinsă la infinit în viitor, nu se poate răspunde categoric.
Cu intervale mari de timp
Se presupune că, în majoritatea cazurilor, există limită temporală. Premoniţiile au, de obicei, distanţe temporale, de ordinul zilelor şi săptămânilor. Precogniţia referitoare la asasinarea preşedintelui J.F.Kennedy în Dallas, în 1963, anunţată de Jeane Dixon, cu 11 ani înainte, ca si a fratelui acestuia, este celebră. Predicţiile lui Messing erau cuprinse între 2 luni şi 10 ani.
Prezicătorea bulgară Vanga, putea atinge chiar și un interval 20 de ani. Charles Richet, binecunoscutul medic francez, consemnează un caz ce acoperă o perioadă de 37 de ani. Este cazul unui modest funcţionar de bancă ajuns general, căruia i s-a prezis că va fi ucis de o „maşină zburătoare” (e vorba de un avion, a cărui inventare are loc la 29 de ani după data precogniţiei!).
O fi, n-o fi…
Puterea de judecată a omului actual, poate suplini lipsa unei percepţii directe în lumea supersensibilă. Condiţia este de a oferi argumente serioase şi bine demonstrate. Unul dintre ele este precogniţia, care pentru unii oameni, este fenomenul cel mai greu de acceptat. Acesta reprezintă cunoaşterea anticipată a evenimentelor care nu există încă, care se vor realiza şi despre care, în prezent nu există premise.
Precogniţia este cel mai tulburător fenomen paranormal. Acest fenomen pare să anuleze legea cauzei şi a efectului, aducând dubii serioase asupra liberului arbitru şi libertăţii personale. Precogniţia este denumită şi precunoaştere sau preştiinţă, previziune sau presentiment. Este de neînţeles pentru noi, deoarece efectul precede cauza.
Se prezintă o succesiune inversă faţă de înlănţuirea normală preconizată de legile determinismului. Conform acestor legi, efectul urmează cauza, el neputând fi cunoscut înaintea cauzei. Suntem educaţi să gândim raţional şi să ne ignorăm intuiţia. Contrastul prea mare cu conceptele filosofice ale cauzalităţii reprezintă, se pare, şovăiala iniţială în privinţa studierii acestui fenomen de către parapsihologi.
Cum se manifestă precogniţia
În cazul precogniţiei, criteriul de clasificare ales este decalajul temporal între momentul desfăşurării evenimentului şi cel al achiziţiei de informaţie. Nici unul dintre fenomenele PSI nu a ridicat și nu ridică întrebări atât de profunde şi grave. Dificultăţile teoretice aparent insurmontabile, provocate de violarea severă a principiului determinismului cauzal, precum şi recunoaşterea existenţei unor fenomene în care efectul precede cauza, de tipul precogniţiei, în favoarea căreia există date incontestabile, ce nu pot fi negate sau ignorate, presupune un model al realităţii obiective, radical diferit de cel acceptat în prezent.
Precogniţia se prezintă sub mai multe forme de manifestare. Cele mai tulburătoare sunt halucinaţiile, cu viziuni nete, colorate și situate în timp şi spaţiu. Premoniţia este precogniţia care se prezintă cu un caracter de avertisment. În acest fel, este posibil evitarea faptului preanunţat. Se poate manifesta sub formă de vis (chiar şi simbolic), viziune, senzaţie sau chiar de „semn tipic”.
Deja-vu
Un exemplu clar, de multe ori observat, este orologiul care se opreşte inexplicabil când urmează să moară cineva în familie. Cazuistica spontană raportând multe evenimente de acest gen. Fenomenul de dejâ-vu caracterizează impresia pe care toţi o trăim, cel puţin o dată în viaţă, de a fi văzut deja ambianţa, obiectul sau scena, percepute totuşi pentru prima oară.
O interpretare psihologică ar putea fi aceasta: persoana nu-şi aminteşte întreaga scenă sau ambianţă, ci numai un detaliu, în momentul percepţiei, totuşi asociază la întreg, având impresia înşelătoare de a fi văzut-o deja, şi deci de a-şi aminti totul împreună. O interpretare sugestivă este aceea care face legătura dintre dejâ-vu şi vis. Se consideră că în vis se întâmplă fenomene de precogniţie, din care, de obicei, nu păstrăm nimic în memorie.
Visul din vis
Deja-vu-ul n-ar fi nimic altceva decât un vis precognitiv. Adică în vis, vedem cu ajutorul precogniţiei, o situaţie sau o scenă cu care vom fi ulterior şi confruntaţi. Odată treziţi, aşa cum se întâmplă aproape mereu, uităm visul. Când ne găsim confruntaţi într-adevăr cu acea situaţie sau scenă, avem vaga senzaţie că am mai văzut-o deja, deşi în realitate, noi doar am visat-o.
Această ultimă interpretare este cea care se aplică cel mai bine complexităţii fenomenului în cauză. Profeţia este vestirea în numele altcuiva (divinitate), iar profetul este cel care primeşte şi transmite această vestire. Au existat profeţi în toate timpurile şi mereu a fost vorba de personaje de tip mistic. Acestea anunţau poporului lor voinţa divină.
Profeţia trecutului şi precogniţia prezentului
Profeţia era, deci, legată în mod intim de sacru, de misterios, de inspiraţia care vine din înalt. De fapt, găsim exemple de profeţie în Biblie (Moise), în religia islamică, în Grecia, la Roma şi, practic, în toate religiile, mai ales în faza în care acestea trebuie să se stabilizeze, să se aşeze. Chiar şi Apocalipsa după Ioan este o carte profetică. În Evul Mediu se înregistrează o puternică înflorire a profeţiilor creştine.
Cele ale lui Gioachimo da Fiore, ale Sfântului Malachia, alături de alte profeţii de o inspiraţie şi un conţinut mai „laice”. Profeţiile cele mai faimoase sunt cele ale lui Nostradamus pe care prezicătorul le consideră că ar deriva, nu atât din inspiraţia divină, cât din puteri deosebite realizate prin anumite tehnici. În vremuri mai recente, avem profeţiile Fatimei.
Umanitatea și calea inevitabilului
Sunt apariţii repetate ale Madonei ce au anunţat „faimosul miracol al soarelui” ce s-a întâmplat în prezenţa a mii de martori. Soarele s-a învârtit, cu o viteză uimitoare, părând a se prăbuşi pe Pământ, apoi s-a reîntors în poziţie reală. Cel mai recent caz, de la Medjugorje (Iugoslavia) unde, din 1981, apariţiile Fecioarei în faţa unor copii sunt zilnice.
Ambele profeţii se referă la întreaga umanitate, căreia i se adresează avertismentul de a se schimba. În caz contrar, nu vor mai fi evitabile marile dezastre. Astăzi, cercetarea modernă parapsihologică conferă termenul de profeţie, precogniţiilor îndepărtate în timp şi de un larg interes social. În schimb, se vorbeşte pur şi simplu de precogniţie când se referă la fapte mai apropiate, la experienţe personale şi fapte individuale.