Sfinți întru eternitate

Budismul este o religie şi o filosofie orientală. Ea îşi are originea în India, în secolul al VI-Iea î.Hr. S-a răspândit într-o mare parte a Asiei Centrale şi de Sud-Est. Se bazează pe învăţăturile lui Gautama Siddhartha (Buddha Shakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între anii 560-480 î.Hr.

„Învăţăturile Celui Luminat'”

De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase schimbări. În prezent este o religie foarte divizată, fară o limbă sacră comună si fară o dogmă strictă, clar formulată. Este răspândit în China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda, Vietnam. Budismul aparţine grupului de religii dharmice alături de hinduism şi de jainism.

Păstrează o puternică influenţă a elementelor constituente ale celor două religii. Mai este numit şi „Buddha Dharma”, ceea ce înseamnă în limbile sanscrită şi pali (limbile textelor antice budiste) „învăţăturile Celui Luminat”. Călugării budişti se supun multor canoane. Respectă cu stricteţe stilul alimentar vegetarian, nu consumă rădăcina plantelor.

Echilibrul și cumpătarea

Din dieta lor lipsesc rădăcinoase precum cartoful, morcovul sau ceapa. În schimb, budiştii consumă, din plin, cereale şi fructe. În anumite ramuri ale budismului sunt interzise şi legumele sau condimentele cu aromă puternică. Se consideră că excită în exces simţurile. De asemenea, budismul pune mare accent pe echilibru, cumpătarea aplicându-se mai ales la masă.

Dacă ar fi să urmaţi sfaturile călugărilor, va trebui să vă opriţi din mâncat nu atunci când sunteţi sătui, ci atunci când muşchii abdomenului încep să se întindă. Călugării respectă şi o anumită proporţie atunci când vine vorba despre ceea ce consumă, ei mănâncă totul cu moderaţie. Un alt secret al lor este consumul de apă. Budiştii beau apă fiartă dimineaţa, imediat după ce se trezesc.

Aceasta este recomandată și la 20 de minute după orice masă. Scopul este acela de detoxifiere a organismului şi echilibrarea fluidelor din corp. Dieta Zen reprezintă un regim inspirat din stilul de viaţă al călugărilor budişti. Pentru ce atâta rigoare? Să devină nemuritori, dar alt fel decât în poveşti. Timp de secole, unii călugări budişti au urmat practica de auto-mumificare. După o dietă strictă, intrau în mormânt şi sunau dintr-un clopot în fiecare zi în care încă erau în viaţă. Pe măsură ce budismul se răspândea în ţările asiatice, diferite şcoli şi învăţături budiste au intrat în contact cu diferite culturi locale.

Calea de mijloc sau apogeul extremelor?

Unii călugări budişti spuneau că orice formă de viaţă este sacră. Le cereau adepţilor să păşească în jurul templului cu cea mai mare grijă, ca să nu strivească, din greşeală, vreo furnică sau orice altă insectă minusculă. Însă alte şcoli au adoptat învăţături şi convingeri bizare, cum ar fi practica de auto-mumificare pentru a atinge un nivel avansat de iluminare.

Această practică nu avea ca rezultat o mumie tipică, aşa cum sunt cele din Egiptul Antic sau din Peni. În prefectura Yamagata din nordul Japoniei, au existat încercări de auto-mumificare. Acest lucru s-a petrecut din secolul al XI-lea şi până în secolul al XIX-lea. La acea data, guvernul japonez a hotărât că aceasta era o formă de sinucidere asistată.

Mumificarea sau exaltarea veșnică

Au continuat să existe totuși adepţi care se auto-mumificau, chiar şi după ce s-a emis un decret care interzicea acest lucru. Această practică obscură a apărut datorită unui călugăr cunoscut drept Kukai. Acesta a fost fondatorul şcolii budiste Shingon, la începutul secolului al IX-lea. Era vorba de o scoală, mai mult sau mai puţin ezoterică.

La două secole după moartea lui Kukai, hagiografia sa a ieşit la suprafaţă şi aceasta susţinea că el nu murise. Se pare că se închisese în mormânt într-o anumită stare de meditaţie. Își propuse ca atunci când va ieşi din mormânt, peste milioane de ani, îi va ajuta pe alţii să atingă Nirvana. Călugării Shingon din Yamagata au fost cei care încercau, cel mai adesea, să devină nişte Buddha vii.

Călugării duceau o viaţă strictă înainte de a intra în morminte într-o stare meditativă. În morminte încetau din viaţă și unii se transformau în mumii, numite Sokushinbutsu. Unii dintre aceşti călugări budişti se supuneau la auto-mumificare pentru a atinge iluminarea mai rapid.