Arhanghelul Rafael, Dumnezeu vindecă
Rafael este primul arhanghel amintit în Biblie şi care apare doar în Cartea lui Tobit, din secolul al II-lea, î.Hr. Este prezentat sub înfăţişarea unui bărbat tânăr, pe nume Azarias. Spre deosebire de alte spirite viclene, care acţionează urmărind să îşi păstreze secretă identitatea, un înger nu poarte fi acuzat de prefăcătorie. Aşadar, dacă Rafael înseamnă „Dumnezeu vindecă”, pseudonimul adoptat, Azarias, se traduce prin „Dumnezeu salvează”, care este aproape la fel.
Azarias îi spune lui Tobie să meargă împreună în Medeea. Acesta trebuia să recupereze banii pe care îi datora, un prieten (Raguel), tatălui său Tobit. Tobit era un evreu pios din Ninive, care orbise și voia să i-a banii de la debitor. După ce a trecut prin mai multe întâmplări, îngerul reuşeşte să recupereze banii bătrânului Tobit. Întorşi la Ninive, Tobit doreşte să-l răsplătească pe Azarias pentru ajutorul dat. Îngerul le arată atunci tatălui şi fiului, adevărata sa identitate, rostind: „Eu sunt Rafael, unul dintre cei şapte îngeri care se păstrează în faţa Gloriei lui Dumnezeu.” (Tobit, 12, 15).
Copiii au îngeri păzitori (Matei 18,10)
În timp ce tatăl şi fiul încep să înţeleagă, Rafael urcă deja în Ceruri, lăsându-i copleşiţi. Bătrânul Tobit, în semn de mulţumire, începe să intoneze un imn de slavă divinitătii. „Cartea lui Tobit” dozează cu mult talent povestea de dragoste, aventurile si învătătura morală, si pune bazele angeologiei. Cartea face lumină în teologia îngerului păzitor, care este fundamentată pe învăţătura lui Iisus. Conform aceste învățături, copiii au îngeri păzitori (Matei 18,10).
Mult mai devreme, în misiunea sa alături de tânărul Tobie, îngerul Rafael poate fi considerat prototipul îngerului păzitor. Biblia ni-l descrie ca pe un tovarăş fidel, foarte inventiv. El îl învaţă pe Tobie cum să utilizeze ficatul şi inima unui peşte ca să-l alunge pe demonul Asmode. Din grăsimea de peşte, l-a învățat să facă o alifie care ar putea să-l vindece pe tatăl său de orbire.
Rafael este un mesager divin
Exorcismul şi remediu magic erau conforme cu mentalitatea epocii. Înainte de toate, Rafael este un mesager divin, purtătorul unei misiuni spirituale. Acesta îi dezvăluie misiunea lui Tobie: „Am fost trimis la tine ca dovadă. Dar Dumnezeu m-a trimis de asemenea ca să te vindec și să o vindec si pe Sara, iubita ta.” (Tobit ‘ 12,13-14). Rafael este cel care îi prezintă lui Dumnezeu rugăciunile şi binefacerile oamenilor: „Ei bine, în timp ce tu şi Sara vă rugaţi, eu am fost cel care am prezentat rugăciunea voastră Domnului şi aşa am făcut şi atunci când îngropai morţii.” (Tobit 12,12).
Povestea merge mai departe şi ne dezvăluie întâmplările care se petrec în Medeea. Raguel avea o fiică Sara, care fusese măritată de şapte ori. Se pare că demonul Asmode o tulbura pe Sara, şi îi ucidea soţii chiar în noaptea nunţii. Îngerul îl sfătuieşte pe Tobie să o ceară pe Sara în căsătorie, iar în noaptea nunţii să ardă ficatul şi inima unui peşte pentru a alunga demonul.
Prototipul îngerului păzitor
Rafael nu se bucură de aceeaşi popularitate printre credincioşi, ca fraţii săi, Arhanghelii Mihail şi Gavril. Poate că aceasta se datorează, în mare parte, şi discreţiei cu care el a intervenit în viața oamenilor. Totodată, el a fost confundat cu îngerii păzitori al căror model este. „Rafael este arhetipul îngerului păzitor. Călătoria sa alături de Tobie simbolizează reîntoarcerea copilului la Tatăl Ceresc sub îndrumarea unui spirit protector.”
Arhanghelului Rafael i se atribuie anumite simboluri. Este reprezentat cu un peşte şi un vas cu ulei, aluzie la actul de vindecare al bătrânului Tobit. Şi pentru că l-a însoţit pe tânărul Tobie în periplul său prin Medeea, Arhanghelului Rafael i se atribuie și un baston de călător, un clopot şi o ploscă şi este invocat de pelerini în călătoriile lor.
Misiunea mea a fost îndeplinită, El mă cheamă
Prin secolul al XV-lea, Francesca Bussa de Leoni, o doamnă care facea parte din nobilimea italiană, s-a îmbolnăvit. Soţul acesteia, Lorenzo de Ponziani și apropiaţii lor au crezut că o vor pierde. Ea însăşi îşi dorea să moară ca să se reîntâlnească cu copilaşii săi decedaţi prematur. Evangelista, decedată la 9 ani şi surioara ei Agnes, decedată la 7 ani. Ea îl văzuse faţă în faţă pe Dumnezeu.
Dar nu-i venise încă ceasul. Un înger înveşmântat într-o robă de un alb strălucitor, răspândind împrejur lumină şi o frumuseţe irezistibilă, a apărut în faţa ei. Ochii bolnavei nu au putut suporta o asemenea splendoare. Întorcându-şi capul, ea l-a auzit pe înger prezentându-se ca fiind Arhanghelul Rafael. Acesta urma să o conducă pe drumul perfecţiunii interioare.
Rafael devine ghidul ei prin infern şi purgatoriu, cel care o urcă la cer. Toate acestea au crescut dezgustul ei faţă de păcat şi dorinţa arzătoare de a deveni una cu Dumnezeu. Ea l-a revăzut cu 40 de ani mai târziu sub acelaşi aspect. „Eu văd cerul deschis, îngerul este în picioare în faţa mea. Misiunea mea a fost îndeplinită. El mă cheamă.”
Foarte frumos ati scris despre Arhanghelul Rafael! Va multumesc ca scrieti articole atat de frumoase!