Armonie prin Acceptare

A fi acceptat fără a fi judecat, presupune a accepta pe alţii aşa cum sunt ei în realitate. Această atitudine aduce multă armonie şi implicit o stare de sănătate bună. Acceptarea înseamnă înfrânarea orgoliilor, renunţarea la stările negative care nu fac altceva decât să genereze blocaje în viaţă. Este un efort ale cărui roade sunt foarte dulci. Dumnezeu a creat universul cu tot felul de vietăţi, fiecare gen/specie deosebindu-se de altele.

Diferențele completează armonios un întreg tablou de culori

În interiorul unei specii, sunt diferenţe mari față de alte vieţuitoare. La fel şi noi, oamenii, ne deosebim unii de alţii printr-o sumedenie de caracteristici. Fiecare om este unic, diversitatea dă frumuseţe vieţii şi ajută la dezvoltarea multor trăsături la toate vieţuitoarele. Un element esenţial în conveţuire şi relaţionare este acceptarea propriei vieţi, precum şi a celor din jur.

Ne referim la familie, colegi de muncă, vecini, comunităţi, colective formate pe anumite criterii etc. Acceptarea, precum şi dependenţele au o mare importanţă în scopul unei vieţi armonioase la baza căreia se află legile divine. Acceptarea include iubirea necondiţionată şi capacitatea de a fi tolerant. Auzim frecvent despre faptul că cineva nu poate să se adapteze într-un anumit mediu. Mă refer aici atât la interrelaţionare, cât şi la un spaţiu, un loc geografic.

Nemulțumitului, i se va lua darul

Aceste situaţii implică şi gradul de toleranţă, de adaptabilitate, de sociabilitate şi de capacitate de a preţui şi valorile altora. Se poate constata că există persoane care nu-şi acceptă propriul fizic. Nu sunt mulţumite de templul divin în care locuiesc. Ba mai mult, îl şi pângăresc prin tot felul de acţiuni agresive şi care dăunează nu numai la nivel fizic, ci şi la nivel mental, emoţional, spiritual.

Omul trebuie să mai înveţe să se valorizeze fară a se compara inutil cu altul, fară a dori să fie ca altul. Acest lucru nu exclude competiţia, dorinţa de perfecţionare sau progresul. A te cultiva, a excela într-un anumit domeniu este cu totul altceva. A accepta că şi alţii sunt frumoşi, inteligenţi, că au calităţi deosebite înseamnă a-ți iubi aproapele. Neacceptând pe alţii, atragem neacceptarea noastră, culegem ceea ce semănăm.

A accepta trecutul fără învinovăţiri

Multă lume se tot văicăreşte făcând referire la trecutul lor pe care îl detestă, învinovăţind părinţii, rudele, strămoşii. Aceștia refuză să se gândească la faptul că trecutul implică alte vremuri, alt context social, istoric şi cultural. Un context care a determinat omul să lupte pentru supravieţuire, să acţioneze într-un anumit mod în funcţie de realitatea dată. Oare noi am fi acţionat mai bine decât ei, am fi luat decizii mai bune în acele condiţii grele?

A nu accepta trecutul, reduce valenţele prezentului. Nimeni nu este fară trecut sau fară greşeli. Mulţi oameni au constatat că ar fi fost mai bine dacă ar fi luat alte decizii, dar ne este stăpână ireversibilitatea timpului. Perpetuăm ce este bun din trecut şi îmbogăţim prezentul cu binele şi noul perceptibil ca și experiență. Este forte important să nu se perpetueze greşelile, manifestările negative, exemplele negative ale celor care ne-au crescut şi ne-au educat, fără însă a-i ponegri.

Cei care greșesc, au o Karmă prin intermediul căreia vor evolua sau nu

Cei care au greşit, răspund personal pentru ceea ce au făcut. Greşelile lor sunt şi lecţiile noastre în prezent. A nu-i accepta pe cei din familie este o problemă majoră. Lipsa de iubire generează frustrări, complexe, inhibiţii, traume care duc la tulburări de comportament şi uneori la acte fatale. Omul care nu-i acceptă pe cei care au alte credinţe, obiceiuri, tradiţii, pe motiv că religia lui este cea mai grozavă, că cei din religia lui sunt aleşii lui Dumnezeu, este o atitudine care duce la nerespectarea aproapelui, la încrâncenări colective şi la respingeri.

Din păcate, există asemenea atitudini peste tot în lume, unele ajungând să producă mari violenţe. A nu-i accepta pe cei cu dizabilităţi, cu diferite defecte mici sau mari, e un mare păcat. Și cei cu defecte au ceva frumos, ceva ce străluceste în sufletul lor.

Câteva îndrumări spre armonizare

• acceptaţi-vă aşa cum sunteţi şi îmbunătăţiţi ceea ce se cuvine, schimbaţi ce este posibil, nu cereţi imposibilul siluindu-vă corpul;
• îmbrăţişaţi-vă trecutul şi învăţaţi lecţiile, toate încercările sunt adevărate teste de viaţă, de înţelepciune;
• acceptaţi-vă părinţii, fraţii şi strămoşii aşa cum au fost sau sunt, fară să îi judecaţi, mulţumindu-le şi apreciindu-i pentru că există în viaţa voastră, veţi diminua efectele negative ale unor greşeli;

• iubiţi-vă copiii aşa cum sunt ei şi acordaţi-le atenţie în mod egal pentru fiecare;
• primiţi-i pe cei săraci, bolnavi să vă stea alături, să comunicaţi cu ei, uşurându-le situaţia;
• fiţi de acord şi cu dorinţele altora, opiniile şi drepturile altora;
• acordaţi înţelegere celor care au alte obiceiuri, credinţe, tradiţii;

• acceptaţi animalele, plantele, toate formele de viaţă lăsate de Dumnezeu pentru armonia universală;
• faceţi o introspecţie şi vedeţi pe cine nu acceptaţi şi de ce, veţi afla şi de ce sunteţi neacceptat de unele persoane;
• scrieţi toate neacceptările personale pe o listă şi apoi urmăriţi micşorarea listei, până când lista rămâne goală;

Acceptarea se poate învăța, iar rezultatul este invariabil armonia

Acceptarea se poate învăţa, treptat se va afirma marea schimbare și elevare. Se va conştientiza cât de importantă este divinitatea din noi şi din cei din jurul nostru. Iisus şi-a vărsat sângele pentru toată omenirea. I-a iubit pe toţi deopotrivă, a acceptat pe toată lumea cu iubire nemărginită. Iisus este etalonul nostru. Să ne răsune din suflet salutul tibetan „Divinitatea din mine salută divinitatea din tine.” Doamne, ajută-ne să fim mai buni!