Aurul ca simbol
Încă din cele mai vechi timpuri, aurul a format şi a distrus civilizaţii. Oamenii au fost dintotdeauna fascinaţi de strălucirea misterioasă a aurului. În cele ce urmează vom încerca să aflăm de ce acest metal a provocat atâta facinație omului.
Legendele aurului
Din trecutul îndepărtat, oamenii au observat faptul că aurul nu rugineşte, şi nu îşi pierde din strălucire. Astfel, în practicile religioase şi în tradiţiile folclorice de pe glob, aurul a început să capete valenţe supranaturale. Lăsând la o parte variaţia, după cultură şi religie, aurul a fost asociat cu anumite zeităţi. Aurului i-au fost atribuite proprietăţi divine. Chiar şi în prezent, există numeroase credinţe care divinizează şi preamăresc aurul.
Din acest motiv, valoarea metalului preţios nu este doar monetară, ci şi spirituală. Aurul a avut mereu un rol semnificativ în legende, mituri şi în folclor. Grecia, India şi China au numeroase legende despre acest metal preţios, care au supravieţuit până în prezent. Ele au fost adaptate superstiţiilor şi credinţelor din prezent. În Grecia Antică, se spunea că aurul ar fi atât de preţios pentru zei încât aceştia erau îmbrăcaţi, din cap până în picioare, în veşminte confecţionate din acest metal fascinant.
Lâna și merele de aur
În mitologia greacă, aurul mai apare în legendele despre regele Midas. Despre lâna cea de aur care putea readuce morţii la viaţă şi despre merele de aur ale Hesperidinilor. Merele de aur erau păzite de dragonul cu o sută de capete, numit Ladon şi ele puteau oferi nemurirea celor care le mâncau. Astfel, aurul a fost asociat cu eternitatea, incoruptibilitatea şi puterile divine.
Culoarea şi luciul acestui metal extrem de preţios sunt asociate, în continuare, cu Soarele şi cu principiul sacru masculin. Menţiuni despre mitologia şi legendele aurului apar în numeroase locuri în literatura antică. În acest sens, trebuie menţionat faptul că în Biblie, există peste 400 de referiri ce menţionează aurul. Credinţele în puterile mistice ale aurului confirmă valoarea sa ca valută.
Aurul este etern
Acest metal galben a captat imaginaţia oamenilor, de-a lungul secolelor şi a mileniilor. Acest lucru se explică prin faptul că aurul este un metal unic. Are un luciu constant, nu oxidează, nu se matifiază şi nu rugineşte. În plus, este maleabil, putând fi bătut cu ciocanul fără să se spargă în mai multe bucăţi. În acest fel, din aur pot fi făcute, cu uşurinţă, bijuterii, statui sau alte opere de artă.
Fiind indestructibil, etern şi adaptabil, culoarea aurului nu dispare sub influenţa trecerii timpului, sau sub influenţa forţelor naturii. O monedă, sau un alt obiect confecţionat din aur, descoperite în pământ după 1.000 de ani, va avea acelaşi aspect frumos şi strălucitor ca atunci când au fost îngropate. Deoarece nu rugineşte, a devenit simbolul nemuririi şi simbolul oricărei căutări, ambiţii sau scop incoruptibil.
În plus, aurul este şi simbolul adevărului suprem şi al înţelepciunii supreme. Lăsând la o parte faptul că aurul apare în numeroase legende şi mituri, acest metal este prezent şi pe cărţile de tarot. De exemplu, cartea de tarot numită „Nebunul” prezintă un cer auriu. Este vorba aici, despre înţelepciunea strălucitoare a cerurilor eterne, a perfecţiunii spirituale şi a superiorităţii.
Cumpărarea aurului
În India, cu ocazia sărbătorii Dhanteras, se spune că ar fi ziua de cel mai bun augur din an pentru a achiziţiona aur. Cu această ocazie, indienii se adună şi formează cozi lungi la magazinele cu bijuterii din aur. Ei iubesc să îl poarte, să îl deţină, să îl cumpere, să îl vândă şi să vorbească pe îndelete despre el. Pe glob, există cinci locuri principale de unde poate fi achiziţionat aur la un preţ foarte bun. În primul rând, este vorba de Dubai, în Emiratele Arabe Unite.
În prezent, Dubai este aproape sinonim cu vânzarea aurului. În zona Gold Souk din Deira, se poate cumpăra aur şi la reducere, cu ocazia sărbătorilor indiene Dhanteras şi Diwali. Gold Souk din Dubai este cel mai bun loc de pe glob de unde se poate achiziţiona aur. Trebuie amintit aici şi faptul că în acest loc, preţul aurului poate fi şi negociabil. Un alt loc de unde poate fi cumpărat, la preturi foarte bune, este Bangkok, Thailanda. Şi în Hong Kong, China, se poate achiziţiona aur de calitate la preţuri bune. Celelalte două locuri de unde mai poate fi achiziţionat aur la preţuri avantajoase sunt zona Cochin, India, şi Zurich, Elveţia.
Aveți mai jos câteva produse placate sau cu foițe de aur:
este bine de stiut…