Ceaiul, terapie și artă
Ceremonia ceaiului (chanoyu, chado sau sado în japoneză), este un ritual traditional influentat de budismul Zen. Prin această ceremonie, ceaiul verde matcha sau „roua preţioasă lichidă” este preparat într-o manieră ceremonioasă. Această ceremonie se ține de către o persoană iniţiată, şi servit unui grup mic de oaspeţi într-o atmosferă liniştită. În esenţa sa, ceremonia ceaiului reprezintă expresia sintetică a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.
• Calea ceaiului
Ceaiul a fost, înainte de toate, un medicament. Planta de ceai (Camelia Sinensis), se pare că este originară din munţii sudului Asiei, de unde a fost adusă în China. În timpul dinastiei Tang (616-907), ceaiul era băut, mai ales pentru gustul său. Era aşa de important, încât a devenit subiectul unei cărţi în trei volume numită „Châ jîng” (Cartea sacră a ceaiului). Cartea a fot scrisă de Lu Yu, (733-804), poet chinez.
În acea perioadă, frunzele de ceai se presau şi se uscau în formă de calupuri solide. Pentru preparare se foloseau diverse arome, spre exemplu ghimbir şi sare. În timpul dinastiei Song (1127-1280), frunzele verzi ale ceaiului erau uscate şi apoi transformate în pulbere (praf). Acest ceai verde sub formă de pulbere, era folosit în principal, pentru ceremoniile din temple. Era foarte apreciat pentru gustul său şi de către laici.
Ceremonia Ceaiului
• Ceaiul era consumat atât de laici, cât și de preoți
Ceaiul a fost folosit în curţile aristocratice şi în ceremoniile budiste începând cu secolul al XII-lea. Preotul budist Eisai (1141-1215), fondatorul şcolii zen-budiste Rinzai, a introdus ceaiul în Japonia. Asta s-a întâmplat la întoarcerea sa din China, după studii care au condus la aprecierea valorii ceaiului folosit în timpul meditaţiei. Astfel, acesta a scris Kissa Yojoki, un tratat ce prezenta proprietăţile ceaiului.
Aceste proprietăți aveau acțiune atât pentru sănătatea fizică, cât şi pentru cea spirituală. În Uji, localitate din vecinătatea oraşului Kyoto, înfiinţează o grădină botanică. Acolo, cultivă printre alte plante şi planta de ceai. Frunzele plantei, au constituit baza pentru licoarea preparată prin infuzie şi servită ca o băutură revigorantă în templu. Vizitatorii şi călugării budişti de la alte mănăstiri care doreau să înveţe cultivarea ceaiului, primeau la plecare seminţe şi lăstari.
• Părintele ceaiului
Eisai este cunoscut în Japonia ca „părintele ceaiului”. Ceaiul a primit curând după aceea, binecuvântarea împăratului, devenind astfel cunoscut peste tot în Japonia. Interesul lui Eisai pentru ceai a fost împărtăşit şi de discipolul său Dogen (1200-1253) cunoscut ca fondator al şcolii de zen Soto. Când Dogen s-a întors din China în 1227 a adus cu sine numeroase ustensile pentru ceai şi instrucţiuni pentru ceremonie, cu reguli pe care ulterior le-a folosit pentru a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi din Templul Eiheiji, fondat de el în Provincia Fukui.
Ceremonia Ceaiului
• O licoare pentru toţi
Aprecierea ceaiului nu a rămas îngrădită în temple, ci popularitatea sa s-a răspândit la casele nobililor din Kyoto şi printre samurai. Întrunirile acestora erau un eveniment de bucurie. Includeau și momente în care participanţii identificau diverse tipuri de ceai care erau oferite învingătorilor. Din aceste manifestări iniţiale de divertisment, folosirea ceaiului s-a transformat în „cultul ceaiului”, în chanoyu.
Era numit aşa de preotul budist Murata Juko (Shuko) (1422-1503). Acesta a stabilit principiile ceremoniei punând accentul pe aspectul spiritual. Acest principiu s-a îndreptat, tot mai mult, spre o formă de expresie artistică. A început a se desprinde din ambientul exclusiv monahal pentru a se extinde la noua clasă a comerţului. Între secolele XIV-XVI, a ajuns cum am spus și mai sus, chiar şi printre samurai.
Aceştia din urmă, erau educaţi în spiritul ceremoniei ceaiului, cu aceeaşi seriozitate cu care se pregăteau pentru artele marţiale. Chanoyu a fost completat de marele maestru Soueki (în japoneză Sen no Rikyu), cel care i-a conferit un caracter specific japonez, perfecţionându-l până la artă, formă în care se găseşte în zilele noastre.
• Introducere în ceremonia ceaiului
Numele de chanoyu este cunoscut ca având semnificaţia de „ceremonia japoneză a ceaiului”. Tradus exact, înseamnă, de fapt, „apă fierbinte pentru ceai”. În cultura japoneză, orice formă de artă este descrisă ca o „cale” spirituală. În acest sens, întâlnim „calea florilor” (ikebana), „calea caligrafiei” (shodo), „calea poeziei” (haiku), „calea săbiei” (kendo) etc. Corespondentul pentru chanoyu este chado („calea ceaiului”), aceasta reprezentând calea spirituală a ceremoniei ceaiului.
Ceremonia Ceaiului
• Ordine, disciplină şi pace
Ceremonia ceaiului a jucat un rol important în viaţa culturală şi artistică a Japoniei, timp de mai bine de 400 de ani. Această artă este mai mult decât o ceremonie a ceaiului, este un mod de disciplinare a sufletului omenesc. Esenţa ceremonialului este de natură spirituală şi presupune o anumită stare sufletească din partea participanţilor. Cei ce se adună să ia parte la ceremonial, trebuie să lase afară toate necazurile şi grijile vieţii cotidiene.
Asta se întâmplă înainte de a intra în chashitsu, pentru a petrece clipe de linişte într-o atmosferă calmă. Ceremonia ceaiului reprezintă prepararea şi servirea ceaiului verde sub formă de pudră în prezenţa oaspeţilor, conform unui ritual specific. O ceremonie completă include kaiseki sau chakaiseki adică, servirea unui aperitiv şi servirea de două ori a ceaiului (koicha şi usucha).
Aceasta durează aproximativ 4 ore, timp în care gazda face tot ce-i stă în putinţă pentru a crea oaspeţilor un confort estetic, intelectual şi psihic deosebit. Pentru aceasta, gazda poate petrece perioade îndelungate nu numai însuşindu-şi procedurile de servire a ceaiului în faţa oaspeţilor, dar şi învăţând să aprecieze arta, meşteşugurile, poezia, caligrafia, aranjamentele florale, îngrijirea grădinilor, în acelaşi timp dobândind graţie şi sensibilitate pentru nevoile celorlalţi.
Articole recente
(1 voturi, media: 5,00 din 5)
Interesant articolul!
Am baut ceai negru si nu mi-a placut deloc. Nu este pe gustul meu.
Bai Marcele nu stii ce vorbesti! Este cel mai bun antioxidant ceaiul negru!
Pai si am spus eu ca nu este?! Am spus doar ca nu este pe gustul meu!
Minunat articol!
N-am baut niciodata dar acum ca am citit articolul am sa le incerc pe amandoua.
Foarte bun articolul, felicitari!
Aveti si la vanzare ceai?