Centri energetici ai pământului
Mulţi ne rugăm spunând rugăciunea „Tatăl nostru” invocând pe Dumnezeu şi energiile Cerului. Dar se întâmplă că de prea puţine ori, sau deloc, ne rugăm pentru sănătatea Pământului. De prea puţine ori invocăm energiile planetei-mamă pe care ne petrecem viaţa bucurându-ne de frumuseţile ei. Şi planeta noastră are nevoie de ajutor, mai ales astăzi, când pe Pământ se petrec tot felul de evenimente nefaste. Şi Pământul este o fiinţă creată de Dumnezeu care are nevoie de iubire si armonie. Are nevoie de recunoştinţă şi mulţumire pentru tot ce ne oferă. Se ştie că unele zone ale ţării noastre au o încărcătură energetică deosebită. În același fel, se petrec lucrurile şi la nivel planetar, fapt demonstrat de specialişti.
Nevoia de iubire
Despre centri energetici (chakre) ai corpului uman s-a scris foarte mult, la fel şi despre meridianele energetice. Aceste manifestări energetice, la nivel subtil, le posedă şi animalele, plantele, cristalele şi alte sisteme vii. Cercetările au demonstrat cât de variată este comunicarea plantelor, animalelor, păsărilor, insectelor, gâzelor, cu Universul. Fiecare ştie ce are de făcut într-o anumită perioadă a zilei sau a anului. Fiecare se simte bine în relaţia cu pământul, cu apele, cu munţii, cu pădurile şi toate conlucrează spre sănătatea lor şi a planetei.
Unde nu mai există armonie, se naște suferința
Cu cât centrii energetici ai planetei sunt mai activi şi este mai multă bucurie pe Pământ, cu atât toate vieţuitoarele sunt mai fericite şi generează bucurie pentru fiinţa superioară, Omul. Acestuia îi revine responsabilitatea pentru dizarmonia şi dezordinea ce produc suferinţe Pământului, implicit tuturor vietăţilor şi întregului Univers.
Acolo unde oamenii trăiesc în armonie, toate vieţuitoarele din jur se simt bine şi toate participă la bucuriile noastre amplificându-le. Cred că multă lume a văzut ce plante sănătoase cresc în curţile şi grădinile mănăstirilor. Asta pentru că toate activităţile sunt desfăşurate cu iubire şi cu responsabilitate.
Chakrele Pământului
Precum corpul uman şi Pământul are 7 centri energetici principali, prin care energiile se interconectează. În unele zone, aceste energii se simt şi se percep cu precădere. După îndelungate studii şi cercetări au fost identificaţi centri energetici ai Pământului. Sunt centri ce se află în diferite părţi ale Globului. Fiecare centru are un rol foarte important pentru sănătatea planetei. Poziţionarea unui astfel de centru energetic ne transmite multe informaţii.
Cei 7 centri energetici ai Pământului sunt în: Tibet, Iran, Egipt, Anglia, America de Sud, California, Australia, şi aceştia sunt:
Muladhara
Este chakra de bază, căreia îi corespunde culoarea roşie şi câmpul vital. Se află în Muntele Shasta din California şi îi corespunde mantra „Toate sunt una”. Este chakra de la baza a sistemului energetic mondial. Aici se manifestă, din plin, energia vitală specifică acestei chakre. Generează multă viaţă şi perpetuare.
Svadisthana
Este chakra de sub ombilic. Îi corespunde culoarea portocalie iar pe planetă este localizată pe Insula Soarelui, lacul Titicaca din Peru. Are ca mantră „Onoraţi-vă unii pe alţii”. Lângă acest lac se găseşte piatra Titicaca, care reprezintă centrul celei de-a doua chakre a Pământului. Aici se află una din cele mai mari forţe magnetice de pe planetă. Coordonează crearea de noi specii şi evoluţia lor.
Manipura
Este pe plexul solar şi îi corespunde culoarea galbenă. Este în nordul Australiei (Uluru- Kata Tjuta). Are mantra „Cinsteşte-te pe tine însuţi”. Monolitul roşu, Uluru, este precum o icoană a acestui continent. Are menirea de a menţine vitalitatea pentru toate sistemele vii.
Anahata
Chakra inimii este centrul iubirii şi se află în Glastonbury şi Shaftesbury, Anglia. Are mantra „Iubirea este puterea divină”. Acestor locuri le corespund Sfântul Graal şi Suliţa Sacră, ce definesc centrul acestei chakre.
Vishuda
Este chakra de la baza gâtului. Cuprinde zonele Muntelui Sinai, Muntele Măslinilor şi Marea Piramidă. Are afirmaţia „Predarea voinţei personale voinţei divine”. Această chakră, reprezintă vocea Pământului. Aici se află o structură vitală a Pământului ce se manifestă prin patru vârtejuri. Aceste vârtejuri, întruchipează calităţile celor patru elemente, foc, aer, apă şi pământ.
Ajna
Este chakra celui de-al treilea ochi. Acum coincide cu Anahata şi este centrul mobil de activare a noilor ere. Mantra corespunzătoare este „Caută numai adevărul”. Acest „al treilea ochi” se mişcă în jurul lumii, marcând o eră nouă şi evoluţia specifică acelei ere. Acest centru energetic, înmagazinează toată cunoaşterea colectivă de-a lungul timpurilor.
Sahasrara
Este chakra coroanei și este localizată pe Muntele Kailas din Tibet. Mantra specifică este „Trăieşte în momentul prezent”. Această chakră reprezintă adevărul şi misiunile Pământului, sensul vieţii pe Pământ. Fluxul energetic din această zonă se revarsă peste planetă cu razele binefăcătoare precum o binecuvântare.
Să ne ajutăm planeta
Aceşti centri energetici, comunică permanent între ei prin canale energetice specifice. În acest fel, asigură viaţa planetei, implicând omenirea în evoluţie. Determină fiinţele să ţină pasul cu schimbările vibraţionale ale Pământului. Forţa divină stă la baza tuturor manifestărilor energetice care se petrec pretutindeni. Intenţiile şi faptele distructive ale oamenilor, duc la mari conflicte şi evenimente nedorite.
De aceea este bine să ne rugăm pentru binele şi sănătatea Pământului. Cei care cunosc şi practică tehnici energetice, emisii distale, să formeze grupuri şi împreună să trimită iubire şi lumină pentru Pământul românesc şi pentru întreaga planetă. Când spunem planeta Pământ, implicăm şi spaţiile terestre şi acvatice. Fie ca planeta Pământ să aibă parte de pace şi armonie!
Bai nene da voi numai basme spuneti aici pe net?