Dacia străbună, a lui Zamolxis și a noastră

Ritualurile dacice, de la agonie la extaz

Poate că niciun alt popor nu avea să impresioneze mai mult ca dacii. Având cunoştinţe de astronomie, medicină şi botanică, vracii erau capabili să realizeze intervenţii chirugicale pe craniu. Aceștia se foloseau şi de ritualuri în care se raportau la Zamolxis. Zamolxe este zeul despre care se ştie că îi iniţia în tainele nemuririi.

Se îmbrăcau cu piele de lupi

Potrivit lui Mircea Eliade, esenţial în iniţierea unui tânăr în tainele militare, era transformarea acestuia într-o adevărată fiară. Şi nu se punea problema doar ca războinicul să aibă o forţă fizică ieşită din comun, ci mai ales o experienţă magico-religoasă. Această stare, evident le transforma felul de a fi. Ritualul consta în asimilarea comportamentului fiarei. Pentru asta bărbatul era îmbrăcat în pielea unui lup. Dacii considerau că astfel omul se preschimba în animal. Nu mai avea nimic omenesc şi nu mai era legat de nicio lege.

Preoții daci, aveau o legătură indiscutabilă cu divinitatea

În societatea geto-dacică un rol extrem de important l-au jucat preoţii. Aceștia, în opinia specialiştilor zilelor noastre, erau comparaţi cu druizii celţilor. Preoții, se bucurau de cea mai mare cinste, al căror cuvânt nu era pus la îndoială de absolut nimeni. Asta şi pentru că aceşti preoţi, datorită puterilor imense pe care le aveau, faceau prorociri incredibile. Aceste previziuni se adevereau 100%.

Ritualul de împlinire a nevoilor lumești

Iată şi ritualul prin care dacii îsi venerau divinitatea, relatat de Herodot în Istorii: „Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis. Acestuia, îi încredinţau de fiecare dată, toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, facându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor.

Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor. Dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău. După ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”.

Mesager către Zamolxis

Zamolxe și nemurirea

Cât priveşte obiceiurile de înmormântare ale strămoşilor noştri, aceştia aveau o conotaţie cu totul aparte şi erau total neobişnuite. Când cei bogaţi treceau în nefiinţă, decedaţii erau expuşi timp de 3 zile. În acest timp erau jertfite tot felul de animale, apoi mortul jelit şi ars sau îngropat. Potrivit tradiţiei, Zamolxis îi învăţa pe cei prezenţi, că nici mortul, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora nu vor muri. Aceștia se vor muta într-un loc unde vor trăi de-a pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile.

Soțiile, își urmau soții în lumea de dincolo

Un obicei nemaiîntâlnit la alte popoare se referea la faptul că majoritatea femeilor care rămâneau văduve, îşi exprimau dorinţa de a fi înjunghiate şi înmormântate împreună cu soţii lor. Dacă exista vreun bărbat care dorea să le ia de neveste, atunci trebuia să aducă lângă trupul decedatului multe daruri, printre care şi arme. Motivul? Urmau să se lupte cu sufletul celui trecut în nefiinţă, pentru a i se permite căsătoria cu văduva lui.

Cât priveşte masa de înmormântare, aceasta era aşezată înaintea incinerării. Apoi, vasele din care mesenii au servit bucatele, erau aruncate pe rug. Iată cum descria Herodot înmormântarea unui rege scit: „În mormânt ei îngroapă, după cum i-au sugrumat, pe una dintre concubinele lui, un paharnic, un rândaş la cai, un slujnic, un crainic, cai, cum şi câteva din tot ce avea regele şi, de asemenea, vase de aur”.

Experţi în prelucrarea aurului

Potrivit istoricilor, dacii aveau un adevărat cult al prelucrării aurului. Aceștia, fascinau cu arta lor Centrul şi Nordul Europei. Nu se dădeau în lături nici de la a lucra la fel de frumos fierul, argintul şi bronzul. Din aceste metale, confecţionau inele, fibule, brăţări, aplice, lanţuri ornamentale sau alte obiecte decorative. Se spune că în timpul lui Decebal, la Sarmisegetuza, se aflau cele mai mari ateliere metalurgice din Europa.

Aurul dacilor, brățări cu spirala Dragonului

Tezaurul dacilor

Aurul prelucrat de strămoşii noştri conţinea 25-26% argint şi avea o culoare uşor verzuie, fiind foarte uşor de recunoscut. Cât priveşte uneltele de lucru, dacii foloseau nicovale, dălţi, pile şi ciocănaşe de dimensiuni reduse. Bijuteriile din aur erau purtate de bogaţii vremii, care foloseau şi vase mari confecţionate tot din aur. În acest moment pe teritoriul ţării noastre se găsesc 13 brăţări spiralice din aur masiv care au fost descoperite la Sarmisegetuza Regia.

Tezaurul cântăreşte nu mai puţin de 13 kg. Există voci care spun că ar mai fi vorba de încă 11 brăţări spiralice din aur. Acestea, sunt pe punctul de a fi repatriate după ce au fost scoase ilegal din ţară. Vizavi de modul în care au fost realizate, specialiştii spun că meşterii daci au folosit o manieră rar întâlnită de ştanţare şi batere la rece. Astfel, „spira de aur era realizată dintr-un lingou, martelat centimetru cu centimetru, până ce era transformat într-un fir lung de peste 2 m, cu o grosime relativ egală. Spiralele erau apoi rulate pe un tambur de lemn si erau decorate cu ajutorul unor dăltiţe”.

Comorile ascunse ale lui Decebal

Despre comorile pe care le-ar fi ascuns Decebal înainte ca romanii să pună stăpânire pe cetăţile sale, s-a vorbit mult timp. Un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur ar fi fost găsit de nişte pescari în albia râului Strei. Iată ce spunea Gheorghe Şincai în Hronica Românilor: „Mai frumoasă istorie scrie Lazie (n.r. Wolfgang Lazius, umanist austriac) despre nişte români şi o parte a visteriei de Decebal ascunse supt albia Streiului, celei neaflate de împăratul Traian, zicând: o parte a vistieriei acestuia, mai înainte de 8 ani (Lazie scrie în anul 1551), în numitul râul Sargeţiei, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva.

Vitejia dacilor

Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi de aur au aflat. Ducându-i acasă si împărţindu-i pescarii între sine, unii dintre dânşii au mers la Bălgradul Ardealului şi întrebând pe argintari de cât preţ ar fi acela s-a vestit lucrul. Şi George Monahul sau Martinusie carele ca un tutor al lui Ioan Zapolia cârmuia Ardealul, a început a căuta după pescari. A şi luat multe mii de la unii pescari şi multe mii au găsit în numita boltiţă. Dar ceilalţi pescari, prinzând de veste, au încărcat câteva care şi au trecut în Moldova”.