Energia Conștiinței

În mecanica cuantică universurile paralele sunt definite ca fiind universuri separate între ele printr-un singur eveniment cuantic. Teoria Aharonov-Bohm demonstrează existența interacţiunii de la distanţă a particulelor subatomice. Astfel că telepatia, retrocogniţia, transcomunicaţia, fenomenul „deja vu” ori extracorporalitatea nu mai sunt fenomene oculte, ci dimpotrivă.

Teoria Aharonov-Bohm

Efectul Aharonov-Bohm este dovada că există mai multe aspecte legate de câmpurile electrice şi magnetice, decât se presupune în general. Nu putem calcula magnitudinea efectului asupra unei particule doar prin luarea în considerare a proprietăţilor câmpurilor electrice şi magnetice prezente acolo unde se află particula. Este nevoie, de asemenea, să luăm în considerare aceste proprietăţi şi acolo unde nu rezidă particula.

Încercând să găsească o explicaţie, fizicienii au decis să arunce o privire asupra unei proprietăţi a câmpului magnetic. Acestă proprietate este cunoscută sub numele de potenţial vector. Este interesant faptul că efectul Aharonov-Bohm arată că potenţialul vector creează un câmp electromagnetic mai mare decât suma componentelor sale. Chiar şi atunci când un câmp nu este prezent, potenţialul vector exercită totuşi o anumită influenţă.

Natura duală a electronilor

Această influenţă a fost pusă în evidenţă cu certitudine pentru prima dată în anul 1986. Dr. Akira Tonomura (1942-2012) şi colegii săi de la laboratoarele Hitachi din Tokyo, Japonia, au măsurat efectul resimţit de un electron. Experimentul lui Tonomura din anul 1986 a arătat acumulări ale electronilor de modele de interferenţă de undă.

Experimentul demonstrează cum electronii care călătoresc printr-un tub prismatic, ajung la un detector unul câte unul, ca particule. În timp, acești electroni construiesc un model de interferenţă a undelor. Este dezvăluită astfel natura duală a electronilor şi a fost descris de revista Physics World ca fiind cel mai deosebit experiment de fizică din lume, clasându-se deasupra experimentelor istorice ale lui Galileo Galilei şi Robert Millikan.

Corelarea cuantică

Tot în cadrul mecanicii cuantice se manifestă aşa-numitul „entanglement” cuantic. Este un fel de corelaţie între particulele care se nasc împreună. Aceste particule rămân înfrăţite chiar şi atunci când sunt separate (dacă nu intervin acţiuni externe care să schimbe această situaţie). În momentul în care, de exemplu, măsurăm una dintre aceste particule, ştim instantaneu ce se întâmplă cu a doua particulă corelată cu cea măsurată.

Chiar şi atunci când a doua particulă se află la o distanţă extrem de mare de prima. Teoretic, chiar şi atunci când o particulă este în laborator, iar cealaltă a ajuns să iasă din galaxia noastră. Acest lucru se poate aplica şi în cazul corpului uman. Acesta este învăluit de un câmp magnetic care duce la manifestări în lumea fizică.

Acest lucru se întâmplă în momentul în care se declanşează o mare energie emoţională sau mentală direcţionată într-un anumit sens. În astfel de cazuri, energia conştiinţei omului pare să fie la graniţa dintre manifestarea sub formă fizică a particulelor creierului uman. Această energie se transformă în undă, uneori ieşind sau chiar depăşind universul înconjurător, conducând la ideea existenţei unor universuri paralele.

Efectul Josephson

Brian Josephson (n. 1940) este un fizician câştigător al premiului Nobel în anul 1973. Acesta a studiat conexiunile dintre creier şi lumea paranormală. Cea mai controversată cercetare a sa a derivat într-un domeniu al ştiinţei numită astăzi parapsihologie. El susţine că amestecul cuantic lasă deschisă posibilitatea conştientului nostru să afecteze universul fizic prin intermediul telepatiei, psihokinezei şi a meditaţiei transcedentale.

În fizică, efectul Josephson este un fenomen care apare atunci când doi superconductori sunt plasaţi în apropiere, cu o anumită barieră sau restricţie între ei. Este un exemplu de fenomen cuantic macroscopic. Efectele mecanicii cuantice sunt observabile la scară obişnuită, mai degrabă decât atomică. Efectul Josephson produce un curent, cunoscut sub numele de supercurent.

Acest curent curge continuu, fară nici o tensiune aplicată, pe un dispozitiv cunoscut sub numele de joncţiune Josephson. Aceste dispozitive sunt compuse din doi sau mai mulţi superconductori cuplaţi printr-o verigă slabă. Veriga poate fi o barieră izolatoare subţire (cunoscută sub numele de joncţiune superconductor-izolator-superconductor sau S-I-S), o secţiune scurtă de metal non-supraconductor (S-N-S) sau o constricţie fizică care slăbeşte supraconductivitatea la punctul de contact (S-c-S).

Energia Conştiinţei, parte a biologiei cuantice

Se constată că biologia cuantică funcţionează pe aceleaşi legi ale mecanicii cuantice. Informația este conform ecuaţiei lui Schrodinger (1926) care descrie modul în care se schimbă în timp starea cuantică a unui sistem fizic. Altfel zis, interdependenţa dintre spaţiu şi timp, aceasta fiind ecuaţia centrală a mecanicii cuantice. În același mod cum sunt legile lui Newton în mecanica clasică.

Teoria care afirmă că sufletul este construit chiar din „materia primă” a Universului şi că poate să fi existat dintotdeauna, este în conformitate cu credinţele budiste şi hinduse, conform cărora conştiinţa este o parte integrantă a Universului. Pe de altă parte, gândurile pot fi privite ca evenimente cuantice. Acestea au uneori un caracter imprevizibil şi nu pot fi prevăzute până ce nu apar ca o caracteristică a cuanticii.

Neuropsihologia arată că atât neurotransmiţătorii cât şi neuropeptidele, responsabile de apariţia lor, au un comportament cuantic. Concluzia este că sunt posibilităţi infinite în privinţa direcţiei şi amplitudinii energiei gândurilor generate în conştiinţă. Atunci când apar stimuli generatori de o mare energie emoţională în psihicul nostru, există un dozaj incert între energia care se exteriorizează efectiv şi cea care rămâne în interiorul conştiinţei.

Totuşi, această energie nu poate fi distrusă, ci doar îşi schimbă forma. O energie mentală sau emoţională intensă poate influenţa lumea exterioară. În acelaşi timp, experienţele externe şi cele interne sunt în sincronicitate cu experienţe similare. Aceste sincronicităţi sunt un rezultat al combinării gândurilor şi emoţiilor proprii cu universul evenimentelor exterioare în care suntem prezenţi fizic.

Universurile paralele subiective

În fizica actuală există cel puţin 5 teorii, care din punct de vedere științific dovedesc existența universurilor paralele. Una dintre ele afirmă că noi nu ştim forma exactă a spaţiului-timp. O teorie susţine că această formă este plată şi se continuă veşnic. Acest lucru ar putea oferi posibilitatea existenţei a mai multor universuri. Este posibil ca universurile să înceapă să se repete pe ele însele.

Asta pentru că există doar un număr finit de moduri în care particulele pot fi aranjate în spaţiu şi timp. Teoria universurilor paralele bazate pe mecanica cuantică susţine că aceste mai multe universuri ar putea urma teoria mecanicii cuantice. Este modul în care se comportă particulele subatomice. Dacă urmăm legea probabilităţii, atunci ea sugerează că, pentru fiecare rezultat care provine de la una din deciziile luate de către noi, poate exista o serie de universuri.

Fiecare dintre aceste universuri va corespunde cu rezultatul deciziei. Într-un articol din anul 2015, astrofizicianul Ethan Siegal a acceptat că spaţiul-timp se poate continua la nesfârşit în teorie, însă cu unele limitări. Universul are o vârstă de aproximativ 14 miliarde de ani, ceea ce ar limita numărul de posibilităţi în care particulele se pot aranja.

Dacă la început a existat o extindere accelerată a Universului, în timp, posibilităţile de expansiune se limitează. Universurile paralele ar avea deci diferite rate şi perioade de extindere. În privinţa energiei conştiinţei umane se pune problema dacă aceasta „creează” şi se extinde în universuri paralele sau aceste universuri există deja şi o conţin. Oglindirea conştiinţei proprii în aceste universuri paralele subiective se poate realiza numai prin decizii proprii, unice, care le limitează dimensiunea sau care le extind la infinit.