Fenomenul numit Vocea Electronică

Fenomenul vocii electronice (FVE) îl găsim în domeniul parapsihologiei. Acest fenomen se manifesta prin sunetele înregistrate ale fiinţelor supranaturale din lumea de dincolo. Aceste voci sunt sunete care la un moment dat au fost captate electronic în mod intenţionat sau neintenţionat. Pot fi ascultate şi asociate cu cuvinte sau propoziţii scurte din limba umană.

Cel care a lansat ideea despre acest fenomen se numeşte Konstantin Raudive. Este un scriitor leton pasionat de studiile psihologului elveţian Carl Jung. Împreună cu colegul său, parapsihologul Hans Bender, Raudive şi-a dedicat mulţi ani din viaţă cercetării acestui fenomen despre care în anul 1971 a publicat inclusiv o carte intitulată „Descoperirea”.

Născut în anul 1903, la Odessa, din părinţi de origine suedeză şi daneză, Friedrich a avut o copilărie marcată de Primul Război Mondial. La Conservatnrul din Odessa acestata a studiat arta şi pianul până în anul 1925, când familia lui s-a mutat înapoi în Estonia. Călătorind la Berlin pentru a-şi lărgi orizontul de tânăr artist, acesta a ajuns să trăiască apoi, un timp, în Palestina alături de mentorul său evreu Tito Scipa şi mai târziu, în Milano, Italia.

Inspirat de experienţele pictorului Friedrich Jurgenson

După ce a revenit în Estonia, acesta şi-a pierdut parţial vocea din cauza problemelor de sănătate cauzate de climatul foarte rece. A renunţat la cariera de operă şi s-a dedicat întru totul picturii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a mutat în Suedia şi s-a căsătorit, stabilindu-se în Stockholm. Friedrich, vorbitor a zece limbi străine, a început să picteze portrete pentru cei mai înstăriţi cetăţeni ai Suediei.

Foarte curând, după vizita sa la Pompei, a intrat în contact cu Vaticanul în interes profesional. A primit propunerea de a cataloga lucrările de artă ascunse sub oraşul Sfânt. Acceptând onoarea, Friedrich a stat timp de 4 luni în subteranele Vaticanului pentru a picta, moment în care s-a îmbolnăvit de pneumonie. Din fericire medicii de la Vatican au reuşit să-l vindece.

Munca făcută de pictor în subsolurile Vaticanului a fost foarte apreciată. Papa Pius al XII-lea l-a rugat să-i facă un portret. După această perioadă a vieţii a urmat ceva la fel de extraordinar. Totul a început de la cumpărarea unui magnetofon. Întrucât Friedrich şi-a dorit să se audă din nou cântând, după ce şi-a înregistrat propria voce, acesta a observat cum pe durata înregistrării s-au produs anumite dispariţii şi apariţii ale sunetului pe durata spaţiilor de linişte.

Stația Centrală de Investigații din Spațiul Terestru

Acela a fost momentul în care Friedrich a experimentat şi o descătuşare a abilităţilor lui psihice. Aceste abilități erau datorate sensibilităţii şi talentului său artistic. Friedrich a început să primească semnale extrasenzoriale şi să aibă viziuni. Acesta a primit în primăvara anului 1959 un mesaj telepatic despre o Staţie Centrală de Investigaţie în Spaţiu.

Mesajul venea de la spiritele care începuseră să-i dezvăluie existenţa unei „alte lumi” pe baza înregistrărilor cu magnetofonul. Primul contact a avut loc atunci când acesta stătea la masă într-o stare completă de relaxare. Era lucid şi avea sentimentul că ceva important era pe cale să se întâmple. Sunetele înregistrate pe magnetofon erau aproape insesizabile.

Spaţiile de linişte totală, întreruptă de undele unor dispariţii şi apariţii ritmate, l-au făcut să audă la un nivel telepatic propoziţii formate din cuvinte deformate în limba engleză. În acel mesaj, spiritele sau entitățile care îl contactaseră îi povesteau despre faptul că lumea umană este monitorizată din spaţiu de către fiinţe care ne transmit mesaje mentale.

Suntem înregistrați în fiecare moment al vieții noastre

Aceste fiinţe înregistrează în acelaşi timp prin nişte ecrane electro-magnetice sau radare multi-dimensionale, tot ceea ce noi gândim, simţim şi trăim. În fiecare zi şi noapte noi receptăm mii şi milioane de mesaje la nivelul subconştientului, din partea lor. Oare acest lucru era o veste bună sau una îngrijorătoare?

Dacă aceste fiinţe ne vor binele, poate că este un motiv de bucurie că putem comunica telepatic cu ele. Însă dacă acestea nu îşi doresc decât să ne manipuleze şi să ne controleze, în timp ce se prefac că ne sprijină evoluţia şi că avem multe de învăţat de la ele, atunci descoperirea lui Friedrich ar putea constitui un adevărat coşmar.

Înainte de a sări la astfel de concluzii însă, Friedrich s-a minunat că această comunicare cu lumea invizibilă prin intermediul înregistrărilor electro-magnetice era posibilă, nefiind doar o invenţie de domeniul SF.

Confirmarea că moartea nu este sfârşitul

A continuat să studieze cu fascinaţie ceea ce tocmai descoperise. Pe data de 12 iunie 1959, Friedrich a ieşit în natură cu magnetofonul şi a început să înregistreze ciripitul păsărilor. După mai multe minute de înregistrare, a asculta cu atenţie ce a înregistrat. Mare i-a fost surprinderea când a sesizat că pe fundalul ciripitului tot mai estompat al păsărilor s-a auzit ceva asemănător cu sunetul înfiorător al furtunii care vibra foarte puternic.

Ascultând, Friedrich a avut impresia că unul dintre tuburile magnetofonului s-a stricat şi astfel, a oprit şi a pornit din nou aparatul. A doua oară când a ascultat înregistrarea, nu numai că sunetul acela nu dispăruse şi că păsările se auzeau ciripind la o distanţă foarte îndepărtată, dar pe fundalul a ceea ce înregistrase cu doar câteva minute înainte, s-a auzit brusc vocea unui bărbat care a început să vorbească în limba norvegiană.

Vocea lui era joasă, însă Friedrich i-a înţeles perfect cuvintele. Şi mai mare i-a fost uimirea atunci când brusc, vocea bărbatului a dispărut, iar sunetul celorlalte păsări a revenit, auzindu-se perfect! În acel moment, Friedrich a fost sigur că aparatul nu se stricase şi că ceea ce auzise era cu adevărat o voce străină.