Geometria Sacră
Geometria sacră atribuie semnificații simbolice și sacre anumitor forme geometrice și anumitor proporții geometrice. Este asociat cu credința că Dumnezeu este geometrul lumii. Geometria utilizată în proiectarea și construcția structurilor religioase precum biserici, temple, moschei, monumente religioase, altare și tabernacole a fost uneori considerată sacră.
Conceptul se aplică și spațiilor sacre, cum ar fi temenoi, plantații sacre, verdeața satului, pagode și fântâni sfinte, precum și crearea artei religioase. Credința că un zeu a creat universul după un plan geometric are origini străvechi. Plutarh a atribuit credința lui Platon, scriind că „Platon a spus că zeul se geometrizează continuu” (Convivialium disputationum, liber 8,2).
În timpurile moderne, matematicianul Carl Friedrich Gauss a adaptat acest citat, spunând „Dumnezeu aritmetizează”. Johannes Kepler (1571–1630) a crezut în bazele geometrice ale cosmosului. Matematicianul de la Harvard Shing-Tung Yau și-a exprimat credința în centralitatea geometriei în 2010: „Pentru a nu se ajunge la concluzia că geometria este puțin mai mult decât o riglă bine calibrată – și acest lucru nu este o lovitură împotriva conducătorului, ceea ce se întâmplă să fie o tehnologie pe care o admir – geometria este una dintre principalele căi disponibile pentru noi pentru sondarea universului.
Geometria Sacră se află la baza Creației
Fizica și cosmologia au fost, aproape prin definiție, absolut cruciale pentru a avea sens Rolul geometriei în acest sens poate fi mai puțin evident, dar este la fel de vital. Aș merge până acolo încât aș spune că geometria nu merită doar un loc la masă alături de fizică și cosmologie, dar în multe feluri este masa. A devenit clar că la baza a tot ceea ce există se află matematica pură.
De mii de ani, oamenii au observat anumite modele şi secvenţe numerice sau geometrice care se află în structura a tot ce există. Care pot fi, oare misterele şi secretele acestei Geometrii sacre din vieţile noastre? Termenul „geometrie” provine din două cuvinte greceşti „geo”, care înseamnă pământ şi „metria”, care înseamnă măsurătoare.
Geometria îşi are începuturile în vremuri străvechi şi se crede că egiptenii şi babilonienii au fost cei care i-au pus bazele şi care se foloseau de aceasta pentru a rezolva probleme de zi cu zi. În jurul anilor 2900 î.Hr. au fost construite primele piramide, după principiile geometriei, ba mai mult, prima formulă de calcul a ariei datează din anul 2000 î.Hr., provenită tot de la egipteni.
Geometria Sacră, Numerele și Principiile de Bază
Uşor, uşor, istoria geometriei pe care o cunoaştem astăzi şi-a continuat dezvoltarea în sânul marilor filozofi si matematicieni greci. Thales din Milet aduce de pe meleagurile Egiptului, secretele geometriei care au înflorit ulterior într-un mod uimitor sub cunoaşterea marelui Pitagora, căruia îi atribuim teorema care îi poartă numele, cât şi tabla înmulţirii.
Pitagora a fost primul care a descoperit că la un nivel foarte profund matematica se regăseşte în tot ceea ce ne înconjoară şi că există un sistem de principii în spatele numerelor. Acesta obişnuia să-şi exprime ideile mai degrabă prin cuvinte şi simboluri decât prin numere. Multe dintre noţiunile sale se regăsesc în ceea ce numim astăzi „geometria sacră”.
Dar oare, ce este geometria sacră? Aceasta este considerată o ştiinţă antică care explică cum funcţionează modelele de energie care creează şi unesc tot ce se află în jur, şi mai cu seamă dezvăluie felul precis în care energia se organizează. Acest studiu are la bază credinţa că Universul se autocreează în funcţie de propriul său model, o proporţie perfectă care este atât de precisă încât să fie considerată accidentală?! Să aibă Universul o inteligenţă a materiei care să formeze proporţii perfecte în realitatea noastră? Se regăsesc cu adevărat aceste modele repetitive în vieţile noastre?
Geometria sacră, materia şi religia
Este uimitor de crezut, dar aparent aceste proporţii perfecte sunt mult mai răspândite decât am fi crezut. Din cercetările realizate de-a lungul timpului, aceste scheme armonioase se regăsesc la nivelul Universului macro, cât şi micro. Aceste structuri armonioase sunt reprezentate de la arhitectură, artă, cosmologie, până la stupii de albine, petalele florilor, fulgi de zapadă şi chiar ADN.
Este cu adevărat impresionant când observăm cât de detaliat şi complex este felul în care tot Universul s-a alcătuit. Toate aceste modele care ne hipnozitează, de-a dreptul, prin armonia şi unitatea lor au fost observate de către strămoşii noştri, şi am ajuns să ne bucurăm de un patrimoniu cultural desăvârşit, datorită reprezentării geometriei sacre în cultura materială a diferitelor religii.
Religia Islamică are conceptul principal, unitatea şi întregirea cu divinitatea. Toate ideile fundamentale ale religiei se regăsesc şi în arhitectura impresionantă a lăcaşurilor de cult, design-ul arhitectural având la bază geometria sacră. Prezenţa geometriei sacre în arhitectura islamică creează armonie şi echilibrul între interior şi exterior.
Toate Formele Geometrice fac parte din Geometria Sacră
Baza este mai degrabă de natură spirituală, decât decorativă. “Simbolul primordial al religiei, care reflectă unitatea, este cercul, iar schemele repetitive de cercuri, pătrate şi triunghiuri înscrise în cerc au scopul de a induce o stare de purificare a minţii şi a sufletului. În acest sens cea mai semnificativă construcţie este Cupola Stâncii, o moschee aflată în Ierusalim. Această structură are o bază octagonală şi o cupolă, care reflectă mesajul Coranului: „Opt îngeri vor purta tronul în Ziua Judecăţii”.
În ceea ce priveşte Religia Creştină, putem observa prezenţa unor cifre sau numere cu o mare încărcătură spirituală, precum cifra 3, prezentă în Vechiul şi Noul Testament, aceasta semnifică Trinitatea, învierea lui Iisus Hristos a 3-a zi, cele 3 ispite din deşert. De asemenea, cifra 6 are o puternică semnificaţie. Se poate observa regula de „6 care înconjoară 1″.
Acesta este un simbol care semnifică creaţia, cât şi Ziua Sabatului. Geometria sacră exprimă principiile creştine printr-o varietate de forme artistice si arhitecturale, iar aceste numere sfinte joacă un rol esenţial. Cercul este considerat simbolul eternităţii şi este folosit pentru a simboliza halourile sfiinţilor. Triunghiurile reprezintă Trinitatea.
Pătratul este o reprezentare a Pământului şi având 4 colţuri este în conexiune directă cu cei 4 Evanghelişti. Iar aşa-numita „Mandorla” sau „vezica peştelui”, este un oval folosit în ilustrările iconografice. Iar dacă discutăm despre Budism sau Hinduism, cea mai semnficativă figură este mandala. Aceasta este un simbol care reprezintă Universul, fiind formată dintr-o diagramă circulară, simetrică care se concentrează pe centru, şi se crede despre aceasta că ar fi o poartă către sine, cu efecte terapeutice. Observăm, deci câte ilustrări ale geometriei sacre au rămas în istorie şi care ne stârnesc şi astăzi curiozitatea şi fascinaţia.
Cele mai importante simboluri si semnificaţiile lor
Sfera, cea mai simplă formă dintre toate, cu adevărat perfectă, este simbolul unităţii. Atomii, celulele, seminţele, planetele au forme sferice. Alături de sferă, regăsim cercul, care are semnificaţii asemănătoare, alături de ideea de eternitate, perfecţiune, ciclicitatea vieţii. Se crede că primul gând al lui Dumnezeu este reprezentat de un cerc, care există prin sine însuşi şi care se multiplică.
Triunghiul simbolizează armonia, echilibrul şi facilitează conexiunea cu şinele superior. Pătratul înseamnă stabilitatea, siguranţa şi mai ales Pământul, nu degeaba piramidele au baza pătrată. Intersecţia a doua linii perpendiculare semnifică întâlnirea dintre cer şi pământ, reflectată de simbolul crucii. Oul vieţii este format din 7 cercuri comprimate, întrepătrunse, care au forma multicelulară a embrionului în primele 40 de ore după concepţie.
Floarea vieţii succede oul vieţii şi este reprezentarea fizică a conexiunii dintre fiinţele vii din Univers. Este un simbol sacru care întruchipează „amprenta Creatorului”. Este formată din cercuri simetrice care se intersectează şi este prezentă în multe religii ale lumii, în manuscrise, temple, iar în zona Maramureşului este des întâlnită în reprezentări, şi nu de puţine ori este întâlnită şi pe tradiţionalele ii.
Aveți mai jos câteva produse cu Simboluri din Geometria Sacră:
Secvența Numerică sau Șirul lui Fibonacci
Ea stă la baza elementelor constitutive ale Universului, cunoscute sub numele de „solide platonice”, descoperite de Platon, care semnifică cele 4 elemente ale naturii, plus forţa atotcreatoare. Una dintre acestea este tetahedronul, cu 64 de colţuri. Acest număr se regăseşte în cei 64 de codoni ai ADN-ului uman, este numărul de generaţii de la Adam până la naşterea lui Iisus Hristos, cât şi numărul de manifestări ale Zeului Shiva din Hinduism.
Leonardo Pisano Bogollo (aprox. anii 1170-1250) cunoscut sub numele de Fibonacci, a fost matematicianul de origine italiană care a descoperit faimosul şir de numere care îi poartă numele şi care se regăseşte într-o multitudine de aspecte din realitatea noastră. Acesta este un set de numere care începe cu 0 şi 1, iar fiecare număr nou al secvenţei este suma celor două numere precedente.
Este incredibil faptul că în acest şir se regăseşte şi „secţiunea de aur” sau „proporţia divină”, este o constantă matematică ce apare peste tot în natură, des regăsită în operele de artă sau arhitectură. Acest renumit şir este întâlnit în structura frunzelor sau în modul în care sunt constituite conurile de brad, în pistilele florilor şi chiar aşezarea frunzelor pe crengi, în forma cochiliilor sau a galaxiilor, în artă îi observăm prezenţa în operele lui Leonardo da Vinci, în celebra pictură Mona Lisa, care din punct de vedere estetic, este cea mai plăcută ochiului, acest şir fiind folosit pentru a determina armonia de pe chip.
Articole recente
(4 voturi, media: 4,50 din 5)