Incertitudinea sau nesiguranța existențială

„Oamenii pot jindui după certitudinea absolută, pot aspira către ea, pot pretinde, ca partizani ai vreunei religii, că au ajuns la ea, dar istoria ştiinţei ne arată că în cel mai fericit caz putem spera într-o perfecţionare succesivă, continuă a capacităţii noastre de a înţelege, de a învăţa din greşeli, ca o abordare asimptotică a universului, dar certitudinea absolută ne va scăpa mereu din vedere. “Carl Sagan”

Întrebarea de după răspuns

Oricine ştie că până pe la vârsta de şapte ani copii pun întrebări, peste întrebări peste întrebări. În mod paradoxal când ajung la şcoală, se termină sacul cu întrebări. Unii, nu mai vor să ştie mare lucru, mulţumindu-se cu ce învaţă din manuale. Mulţi nu vor să ştie mai mult iar după o vârstă, unii cred că deja ştiu totul. Alţii nu mai pun nimic la îndoială căci orice răspuns contrar aşteptărilor lor îi nemulţumeşte profund. Se pare că informațiile le strică liniştea şi le dă de gândit, drept urmare, sunt negate cu vehemență.

Abilitatea de a pune la îndoială anumite lucruri poate fi o formă de artă. O doză de scepticism sănătos este o binecuvântare într-o lume în care suntem atât de bombardaţi de informaţie. Asta pentru că ne învaţă să fim într-o stare setată pe pilot automat. În această stare, nu trebuie să mai gândim anumite situații pentru că se consideră faptul că au gândit alții și pentru noi.

Să înveți să pui întrebările potrivite

„Să pui întrebările corespunzătoare este acţiunea centrală care generează transformarea, precizează Clarissa Pinkola Estes.” întrebarea potrivită cauzează germinarea conştiinţei iar întrebările de acest gen sunt cheile care deschid larg uşile secrete ale psihicului.

Atunci când suntem convinşi că deţinem toate răspunsurile, devenim blocaţi în interiorul „cunoaşterii” noastre. Acest interior este un loc sigur şi confortabil pentru ego, dar mortal pentru procesul de individuaţie. Ar fi bine să abordăm calea mai puţin bătătorită, săpând-o pe cea bătătorită şi plantând seminţe acolo.

Dubiul și îndoiala

Ar fi bine să lăsăm să ne cuprindă din când în când dubiul şi îndoiala. Să devenim nişte prisme în care toate muchiile împrăştie scântei. Să lumineze umbrele transformându-le în raze renăscute de speranţă. Desigur că în toată povestea există nesiguranţă dar există şi înţelepciune. Într-o lume tensionată şi fragmentată, este necesar să existe aceia care caută să îşi integreze vieţile lor interioare. Acest lucru să se întâmple fără a fugi de probleme, ci confruntându-se cu ele în cruda realitate şi starea de ordinaritate.

Răspunsul la întrebare

Trebuie să ne întrebăm pe noi înşine adesea, dacă pereţii zonei proprii de confort sunt elastici şi flexibili sau sunt rigizi şi dogmatici? Dacă liniile pe care le-am trasat pe nisipul sufletului nostru sunt unduite şi deschise la minte sau sunt drepte şi cu terminaţii închise?

„Răspunsurile” pe care le-am găsit până acum, sunt deschise la noi întrebări sau sunt închise şi numai bune de redat la nesfârşit? Cei care trăiesc „vieţi examinate” înţeleg că oamenii suferă eşecuri. Eşecurile repetate înseamnă că uneori este nevoie de schimbare. Dacă apelăm la cineva să ne ghideze în această schimbare, un terapeut, un antrenor sau un consilier spiritual este foarte bine numai că trebuie să rămânem vigilenţi şi atenţi la scop, căci este nevoie de curaj pentru depăşirea obstacolelor şi adaptare.

Nimic nu e sigur, nimic nu e cert, totul e imperfect

Din înţelepciunea chineză aflăm că „Omul perfect îşi foloseşte mintea ca pe o oglindă care nu reţine nimic, nu refuză nimic, primeşte dar nu păstrează”. Marea înţelepciune constă în acest gen de detaşare contra intuitivă. Acceptarea faptului că nu există o permanenţă care conduce la acţiuni bazate pe ideea deja sădită că o entitate nepermanentă trebuie să se adapteze la o realitate la fel de nepermanentă.

Să înţelegem: marea majoritate a lucrurilor există sub forma unei linii cu curbe abrupte ca cele ale unui mountain rousse. Definiţiile omeneşti nu sunt atât de albe sau negre precum ne-ar place nouă să fie. Sunt ambiguu de gri şi adesea lipsite de precizie. Limitele din jurul unei idei sunt în mare parte o iluzie permeabilă şi mereu schimbătoare. Este asemănătoare mai degrabă cu orizonturile însorite, decât cu graniţe sumbre bine trasate.

Nu conștientizăm încă legile universale

A cere Universului să fie de acord cu definiţiile noastre este una dintre marile greşeli de gândire ale omenirii. Este ca şi când cerem Universului să stea pe loc pentru ca noi să fim siguri. Asta ca să avem certitudini în legătură cu ideile noastre pentru a ne justifica definiţiile.

Universul însă, nu a fost proiectat să se potrivească cu aşteptările noastre. Cum spunea un filozof chinez, nu poţi să perfecţionezi lucrurile pe care le iubeşti, dacă nu le permiţi să fie imperfecte. Pe o destul de lungă perioadă de timp de chestionare a realităţii, ataşamentul pe care îl simţim faţă de grupul căruia îi aparţinem, faţă de ideile de care ne agăţăm şi faţă de instituţiile la care ne ploconim, se reduce la zero. În acest punct zero, se află unicitatea sinelui, unde înţelepciunea şi discernământul abundă din plin.

Când ai aflat că nu ştii nimic de fapt

În ultimă instanţă, prin acceptarea vicisitudinilor vieţii, ne lăsăm deschişi pentru realizarea viitoare a potenţialului propriu de a obţine adevăruri. Înţelepciunea incertitudinii, este în mod precis deschiderea către noi şi noi întrebări la alte întrebări chiar şi la adresa incertitudinii, pentru a merge pe calea mereu evolutivă către Adevăr.

Trebuie să fim dedicaţi, dar trebuie să fim conştienţi în acelaşi timp că s-ar putea să ne înşelăm. Ataşamentul nostru faţă de o idee este sănătos atunci când este în ciuda dubiului, fară niciun dubiu.