Lupii din România protejaţi datorită britanicilor
Schimbările climaterice au tot mai multe repercursiuni asupra naturii, cât şi a habitatului la care animalele sălbatice ar trebui să se adapteze din mers. Este cazul lupilor, specie rară, aflaţi în Munţii Apuseni. Uniunea Europeană alocă mulţi bani pentru protecţia animalelor sălbatice. În România însă, aceşti bani ajung foarte greu, în primul rând din lipsa specialiştilor în domeniu.
Simbolul lupului
Privind în trecut, lupul este un animal care reprezintă sălbăticia. În mitologia universală este un simbol al luminii, dar şi al Lunii şi gheții, pentru că acest animal vede foarte bine în întuneric. Lupul este perceput de alţii şi ca un animal al demonilor care se găseşte adesea în ascunzişuri. Şi pentru a se respecta un echilibru în interpretarea legendelor legate de lupi, acesta este apreciat uneori în mitologie ca şi animal-călăuză.
Un alt simbol pozitiv fiind reprezentat de animalul care conduce sufletele în lumea de dincolo. Amerindienii îl apreciau şi îl considerau un spirit puternic, devotat, în care se poate transforma şi omul dacă are putere. Lupul este şi creatorul dinastiilor chineză şi mongolă, în ipostaza lupului albastru ceresc. Este paznicul palatului ceresc, identificat cu steaua Sirius.
Poporul turc are o legendă celebră ce-l implică pe lup: cea a lui Gingis Han mitic, lupul albastru, simbol al luminii uraniene, care se uneşte cu lupoaica albă care reprezintă pământul, dând naştere poporului. Şi japonezii îl invocă uneori în calitate de apărător în faţa altor animale. O forţă furibundă, greu de stăpânit.
Sălbăticie, armonie şi echilibru
România are una dintre cele mai mari populaţii de lupi din Europa. Niciun proiect din ţară nu avea ca ţintă protejarea lupilor ce trăiesc în Munţii Apuseni. Asta până când urletul lor de ajutor a fost auzit peste hotarele ţării. Aşa se face că, în 2012, unul dintre proiectele Marii Britanii selectate în programul Life+, vizează conservarea populaţiilor de urşi bruni şi lupi din Munţii Apuseni.
În cadrul proiectului „Life Connect Carpathians” se doreşte intervenţia pentru restaurarea şi conservarea habitatelor naturale aflate în pericol şi promovarea unui management adecvat în zonă. Pentru că sălbăticia înseamnă armonie și echilibru, mai ales în zilele noastre, în era tehnologizată. O zonă sălbatică e aceea în care procesele naturale se desfaşoară firesc.
Nici viaţa speciilor de plante şi animale, nici peisajul munţilor nu sunt modificate în mod evident de om sau afectate de activitătile lui. În Europa au mai rămas foarte puţine astfel de locuri şi de aceea valoarea lor devine, pe zi ce trece, tot mai mare. Zonele cu peisaje de început de lume şi specii care se regăseau odinioară pe tot continentul, devin tot mai rare.
Conservarea speciei
Puţini realizează acum faptul că sud-vestul României este una dintre aceste astfel de zone din Europa. În acest context, protejarea lupilor din Apuseni vine să scoată în evidenţă importanţa conservării sălbăticiei pentru comunităţile locale. Pentru amenajarea şi protejarea culoarelor de trecere a lupilor între Carpaţii de sud şi cei de vest, Munţii Apuseni sunt punctul cheie.
Se urmăreşte reducerea conflictelor între om și lup şi informarea localnicilor despre conservarea habitatelor pentru lupi si urși. De asemenea, se aduce în discuţie şi promovarea obiectivelor naturale, potenţialul turistic şi obiceiurile locale, dar si elemente specifice de biodiveristate şi specii cheie ce oglindesc caracterul de sălbăticie al locurilor.
Aveți mai jos câteva modele de pandantive cu simbolul lup:
România preia controlul speciei de lupi
La scurt timp însă, românii au preluat controlul. Astfel, în 2014 s-a cristalizat programul Wolflife. Este primul proiect de conservare din România, dedicat exclusiv lupului. Proiectul primeşte şi el finanţare de la Comisia Europeană prin programul Life+ „Natură şi biodiversitate”. Românii vin din urmă cu avânt şi militează pentru prevenirea declinului populaţiei de lupi prin reducerea mortalităţii.
Se urmăresc limitarea competiţiei cu alte specii, limitarea braconajului şi asigurarea conectivitătii habitatelor si a ariilor naturale protejate. Lupta abia începe pentru că, deşi România se poate lăuda cu una dintre cele mai mari populaţii de lupi din Europa, specia este supusă, în permanenţă, la multiple presiuni şi ameninţări, precum fragmentarea habitatului, braconajul, conflictele cu vânătorii sau lipsa unui management din partea autorităţilor.