Metode sănătoase anti-cancer
• Studii recente au dovedit că vara suntem mult mai dispuşi să facem sport, să ţinem diete. Adoptăm un stil de viaţă mai sănătos şi activ. Un pretext ideal pentru ca specialiştii să ne îndemne să transformăm lunile de vară într-o campanie anti-cancer. Modificând câteva deprinderi de viaţă, avem şanse să reducem cu 50% pericolul îmbolnăvirii. Studii recente, publicate de “American Cancer Society”, dovedesc cât de simplu e drumul spre sănătate. Cu o condiţie: să aplicăm strategia propusă, înainte de a fi prea târziu.
Mai multe fructe şi legume
• Riscul îmbolnăvirii scade cu până la 75%
• Mai rar “medicamente” aşa de gustoase: anumite alimente pot preveni cancerul!
Fructele şi legumele proaspete, nu numai că au un gust plăcut, dar consumate de cinci ori pe zi, reduc cu 30% apariţia tumorilor maligne. Dacă pe lângă fructe şi legume, mâncaţi şi cereale integrale, riscul scade la jumătate. Atenţie la grăsimi: studiul citat arată că riscul îmbolnăvirii de cancer de piele poate fi diminuat cu 75%, dacă reduceţi caloriile (produse de grăsimi) din raţia zilnică, de la 36% la sub 20%.
Consumaţi acizi graşi Omega-3
Din macrou, somon, seminţe de in, ulei de soia. Efectul lor protector împotriva mutaţiilor celulelor care declanşează cancerul a fost dovedit. Eficienţă maximă împotriva radicalilor liberi au şi broccoli, roşiile, cartofii dulci, stafidele, strugurii, prunele proaspete, vinetele, murele, dudele rosii, nucile şi prunele uscate.
Beţi lichide
• Riscul îmbolnăvirii scade cu până la 80%
• Soluţia ideală pentru prevenirea ‘ cancerului de vezică!
Persoanele care beau 8 pahare cu apă pe zi (circa 1,6 l) reduc pericolul îmbolnăvirii de cancer la vezică, cu până la 80%. Nu vă e sete? Nu puteţi ingera atâta lichid? Un studiu american arată că un consum de apă de 1,6 l pe zi, adică 7-8 pahare, diminuează apariţia cancerului intestinal cu 50%. Şi cafeaua este eficientă: o ceaşcă pe zi scade la jumătate pericolul îmbolnăvirii de cancer intestinal. Spun cercetătorii de la Universitatea Gifu – Japonia, deoarece cafeaua conţine mulţi antioxidanţi care elimină radicalii liberi. Să asta, înainte ca aceştia să stimuleze creşterea necontrolată a celulelor. Mai eficient este însă ceaiul: conform unui studiu american, două ceşti cu ceai verde sau negru pe zi reduc riscul cu 68%.
Nu vă expuneţi excesiv la soare
• Riscul îmbolnăvirii scade cu până la 80%
• Avem nevoie de lumină şi de soare, dar păstrarea măsurii este vitală
În general, n-ar trebui să faceţi mai mult de 50 de “băi” de Soare pe an. Iar asta, indiferent că e vorba de plaja mării sau de solarii. Evitaţi pe cât se poate Soarele între orele 11-15, mai ales în zonele sudice. Expuneţi-vă la razele Soarelui cu măsură. Cu fiecare arsură, riscul îmbolnăvirii de cancer de piele creşte. Dar să nu uităm de efectul benefic, deparazitar, pe care Soarele îl are asupra pielii şi nu numai! Sau de felul cum Soarele ajută organismul să asimileze mai usor vitamina D.
Mai multă mişcare
• Riscul îmbolnăvirii scade cu până la 50%
• Jos din pat, afară la iarbă verde!
Avantajele sunt multiple: mişcarea binedispune, elimină stresul, ajută la menţinerea siluetei şi a sănătăţii. Puţină mişcare practicată regulat reduce riscul cancerului de colon, cu 50%. Diminuează şi pe cel al cancerului mamar, cu 40%. Faceţi sport de cel puţin trei ori pe săptămână, câte o jumătate de oră.
Ideale sunt sporturile uşoare, precum gimnastica, mersul pe jos, dansul şi alergările. Chiar şi grădinăritul este suficient pentru prevenirea eficientă a acestei boli. În schimb, sportul de performanţă nu produce o reducere importantă a riscului de îmbolnăvire faţă de persoanele care fac sport de intreţinere regulat. Sfatul specialiştilor: mergeţi mai des pe bicicletă! Un studiu arată că la femeile care pedalează săptămânal, peste trei ore, în ritm mediu, riscul îmbolnăvirii de cancer se reduce cu 34%.
Renunţaţi la tutun
• Riscul îmbolnăvirii scade cu până la 90%
• Există alt argument mai puternic decât cifra indicată?
Este la îndemâna dvs. să stopaţi cel mai mare factor de risc pentru apariţia diferitelor tipuri de cancer. După 10 ani fără ţigări, riscul de a vă îmbolnăvi de cancer pulmonar se reduce cu 50%, iar în comparaţie cu persoanele care fumează pe durată lungă, cu până la 90%.
În cazul cancerului cavităţii bucale sau al celui de laringe, pericolul scade la jumătate, după doar patru ani. În plus, substanţele cancerigene din fumul de ţigară, de trabuc sau de pipă, declanşează în multe cazuri şi cancerul de rinichi, de esofag şi de pancreas. Chiar dacă dvs. nu fumaţi, ci staţi doar în preajma unor fumători, riscul este foarte mare: la fumătorii pasivi, posibilitatea îmbolnăvirii de cancer pulmonar creşte de peste trei ori.