Misterul cristalului de cuarț fermecat
Craniul de cristal al lui Frederick Albert Mitchell-Hedges este o copie fidelă, de mărime naturală, a unui craniu executat în cristal. Cristalul de stâncă are o duritate mare şi poate fi tăiat doar cu ajutorul diamantului. Este incredibil faptul că anticilor le-a reuşit această dificilă acţiune, printr-un procedeu necunoscut. Este o copie exactă, din punct de vedere anatomic, a craniului omenesc.
Istoria acestui misterios obiect de artă, a început în anul 1924 în jungla tropicală din Peninsula Yucatan. Se întâmpla cu ocazia săpăturilor arheologice la situl Lubaantun („Oraşul pietrelor căzute”). Arheologii au continuat săpăturile în Lubaantun câţiva ani. În 1927, aici a fost făcută o descoperire magnifică şi misterioasă.
Anna, fiica lui Mitchell-Hedges, care a participat la săpături, a observat, sub ruinele unui altar străvechi, un craniu uman de mărime naturală. Era confecţionat dintr-un cuarţ transparent şi excelent polizat. Este adevărat că lipsea mandibula, însă, după câteva luni, a fost găsit şi acest detaliu. Descoperirea era neobişnuită prin faptul că mandibula de cristal se prindea de craniu cu articulaţii perfect netede, şi se mişca la cea mai uşoară atingere.
Aveți mai jos o demonstrație a efectului piezoelectric al cristalului de cuarț:
Întâmplări stranii
Conform unor relatări ale martorilor oculari, celor care atingeau craniul, începea să li se întâmple lucruri ieşite din comun. Odată fiica arheologului a pus craniul lângă pat şi a adormit. Somnul i-a fost agitat, pentru că a visat despre indienii care trăiseră cu un mileniu în urmă. Dar paradoxul constă în faptul că, atunci când craniul era luat de lângă patul fetei, somnul ei devenea liniştit.
Multe alte persoane, care au ţinut în mâini acest craniu, au confirmat că are o forţă magică. Unii începeau să aibă o senzaţie de liniște sau chiar erau cuprinşi de o covârşitoare stare de bine. Alţii vedeau tablouri ciudate din viaţa indienilor, sesizând nişte sunete şi mirosuri îndepărtate. Există câteva exemple când oameni bolnavi au atins craniul şi s-au însănătoșit.
Căutarea unor obiecte asemănătoare a continuat după studierea vechilor legende ale indienilor. Savanţii erau convinşi că există mai mult de zece cranii de acest fel. Existau, dar craniul lui Mitchell-Hedges se deosebeşte foarte mult de celelalte. Acelea nu sunt perfecte şi sunt mai simple, fapt ce merită menţionat. S-ar putea ca ele să fie dovada unor încercări de a crea ceva aparte, pe baza originalului.
Aveți mai jos o demonstrație a efectului piezoelectric al cristalului de cuarț:
Artă şi precizie
Conform unor teste cu raze X, efectuate recent asupra a două cranii din cristal, acestea au fost şlefuite cu un material sintetic, numit carorundum, inventat în secolul XX, cel mai probabil, în anii `50.
Un timp îndelungat, s-a ocupat de studierea craniului misterios, specialistul în artă Frank Dordland. El a constatat că în interiorul acestuia se află un întreg sistem de lentile, prisme şi canale. Aceste lentile creează efecte optice neobişnuite. Dordland a rămas frapat când a constatat că șlefuirea cristalului era pur şi simplu ideală, lipsind orice urmă de prelucrare mecanică.
Acest fapt îl uimea mai mult ca orice. Cercetătorului nu i-a rămas altceva de făcut decât să solicite ajutorul cunoscutei firme „Hewlett Packard”. Firma fabrica, în acea perioadă, generatoare din cuarţ. În urma expertizei, s-a constatat că acest craniu a fost confecţionat cu mult înaintea apariţiei primelor civilizaţii în America. Savanţii consideră că civilizaţia Maya a apărut în anul 2600 î.Hr., iar craniul de cristal, conform opiniei experţilor, a fost creat acum 12 mii de ani.
Aveți mai jos o demonstrație a efectului orgonic al cristalului de cuarț:
De unde a apărut?
Iată ce a afirmat, în legătură cu aceasta, unul dintre cei mai buni experţi ai firmei „Hewlett Packard”, inginerul L. Barre: „Am studiat craniul pe trei axe optice și am constatat că el este alcătuit din trei-patru concrescenţe. Am depistat de asemenea, un fel de prismă, sculptată în partea din spate a craniului, la baza lui, astfel încât, orice rază de lumină, care pătrunde prin cavităţile ochilor, se reflectă în ei”.
Se prea poate, ca aceste tehnologii necunoscute să aparţină unor civilizaţii terestre înalt dezvoltate, care au fost distruse de cataclismul global? Sau poate această inovaţie aparţine înţelepţilor vechii Atlantide? Nu peste mult timp, Frank Dordland s-a convins că mandibula acestui craniu începea să se mişte la cea mai mică adiere de vânt.
Este vorba deci, despre echilibrul în raport cu centrul de greutate. El a mai confirmat încă un fapt interesant, la care se referea si Luis Barre. Aflându-se în camera în care ardea focul în șemineu, Frank a întors craniul spre şemineu. Spectacolul a devenit misterios și înfiorător. În cavitătile ochilor s-au aprins nişte ochi de foc, care îl priveau fix.
Aveți mai jos câteva produse care conțin cristal de cuarț de stâncă:
Este un cristal din Atlantida?
Probabil, în timpurile străvechi, aceeaşi impresie o producea acest craniu şi asupra aborigenilor mayaşi. Atunci când ei priveau la ochii de foc, îşi imaginau că a coborât cineva din ceruri, pentru a-i pedepsi. Însă acestea sunt doar presupuneri nefondate. În prezent, un grup de oameni de ştiinţă susţine ipoteza conform căreia craniul de cristal al lui Mitchell-Hedges a fost confecţionat de un maestru din Atlantida.
Se pare că a şi rămas, ca prin minune, întreg după devastatorul cataclism natural. Totuşi cum se poate explica polizarea impecabilă a cristalului? Chiar dacă întrebările dificile legate de această capodoperă rămân fară un răspuns definitiv, oamenii continuă s-o admire, fiind o extraordinară realizare artistică.
Articole recente
(1 voturi, media: 5,00 din 5)