Ordinul Dragonului Credincios și Drept

Societăţi secrete, spioni, teorii ale conspiraţie au existat din cele mai vechi timpuri şi vor exista mult timp de acum încolo. Una dintre cele mai vechi societăţi care a avut membri de seamă şi printre români, este Ordinul Dragonului. În germană era numit „Drachenorden”, iar în latină „Societatis draconistratum”. A fost o societate similară celorlate ordine ale cavalerilor din epoca aceea. Se apropie cel mai mult ca structură de „Ordinul Sfântului Gheorghe”.

„O cât de răbdător este Dumnezeul nostru”

A fost creat pe 12 decembrie 1408 de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei şi viitor împărat romano-catolic, împreună cu soţia sa, Barbara de Cejle. Scopul acestui ordin era acela de a proteja creştinătatea de ameninţarea otomană. Simbolul ordinului era un dragon circular cu coada încolăcită în jurul gâtului. Acesta reprezenta simbolul puterii de sacrificare a propriei vieţi.

Pe spatele dragonului, pe un fundal argintiu, era desenată crucea Sfântului Gheorghe. Pe cruce erau gravate cuvintele ,,Q(uam) Misericors EST DEUS lutus PATIENT”, (O cât de răbdător este Dumnezeul nostru). Heraldica Ordinului Dragonului reprezintă, simbolic, sufletul unui cavaler care are puterea de a-şi da viaţa pentru a salva un alt suflet. Patronii spirituali ai Dragonului sunt Sfântul Gheorghe, Sfântul Arhanghel Mihail şi Sfânta Margareta.

Primul cerc si simbolul Crucii înflăcărate

Primii cavaleri ai ordinului, în număr de 24, au ajuns până la sfârşitul anului la 61. Printre membrii fondatori s-au numărat Nicolae (Miklos) Csâki, voievod al Transilvaniei între anii 1402-1403, regele Alfonso de Aragon şi Napoli, Ştefan Lazarevici din Serbia. Sigismund a devenit Maestru magnificus şi era înconjurat de cinci cavaleri cu grad de mareşal. Regatul Ungariei era împărţit, în mod simbolic, în mai multe „cercuri de apărare”, cetatea Severinului şi Banatul faceau parte din primul cerc.

De-a lungul timpului, banii Severinului au făcut parte din Ordin, printre ei s-au numărat: Nicolae Perenyi, Pipo de Ozoara şi Talloci Francisc. Statul consemnat de episcopul Eberhard al Oradei, păstrat în copie din anul 1707, confirmă faptul că Sigismund a fost creatorul ordinului „din dorinţa si intenția noastră de a zdrobi faptele dăunătoare ale duşmanului nostru perfid”, ordinul primea în rândurile lui atât fețe bisericesti și feţe nobile, cât şi orice „credincios al străvechiului Dragon”.

Regulile Ordinului Dragonului

Ordinul se coordona după reguli stricte. Atunci când un cavaler din Primul cerc era omorât pe câmpul de luptă, sau murea de moarte naturală, era înlocuit de altul, în urma unor probe, numite „Proba virtuţilor”, ce durau un an. La înmormântarea cavalerului luau parte toţi membrii ordinului. Vinerea purtau veşminte de culoare „cernită” în amintirea patimilor lui Iisus.

Spiritul solidarităţii şi purtarea la vedere a semnelor heraldice ale Ordinului erau obligatorii pentru toţi membrii. Ordinul a primit în rândurile lui şi reprezentanţi ai lumii ortodoxe. Cei mai cunoscuţi fiind despotul sârb Ştefan Lazarevic si domnitorul muntean Vlad al II-lea. Vlad a fost fiul legitim al lui Mircea cel Bătrân și a devenit membru al ordinului în anul 1431 la Nuremberg. În acest an s-a născut şi Vlad Ţepeş, cunoscut în lume şi drept Vlad Dracul.

Numele de Dracul se pare că i-a fost dat prima dată lui Vlad al II-lea, de către popor. A pornit se pare, de la apartenenţa sa la Ordinul Dragonului. Datorită poveştilor şi legendelor ce au rămas din acele vremuri, mulţi dintre noi ştiu despre Vlad Ţepeş doar înclinaţiile lui spre anumite pedepse. Cea mai cunoscută a rămas trasul în ţeapă, de unde îi şi vine numele. Vlad al II-lea a preluat porecla de „Dracul”, mândru fiind de apartenenţa sa la Ordin.

Cuvântul „dracul” are origini latine şi se traduce prin „dragonul”. Ţepeş a continuat să folosească această poreclă utilizând-o, de fapt, cu sensul de „fiul lui Dracul”. O altă expresie folosită era „fiul celui care a fost membru al Ordinului Dragonului”. Aceste porecle reprezentau pentru el o onorare a apartenenţei tatălui său la acest ordin. Odată cu moartea lui Sigismund, survenită în anul 1437, Ordinul şi-a pierdut din importanţă. Simbolistica ordinului s-a mai regăsit în blazoanele multor familii nobiliare.