Proiectele HAARP și SURA

HAARP este un acronim pentru proiectul american de cercetare „High Frequency Active Auroral Research Program”. Este declarat oficial ca fiind un program de cercetare ştiinţifică şi academică. Se ocupă cu studiul împrăştierii ionosferice a undelor radio de înaltă frecvenţă şi a interacţiunii ionosferei cu puternice radiaţii electromagnetice. Varianta rusească, Sura, este un sistem tehnic aproape similar cu cel american, dar se pare mai puternic.

Ambele au la bază sisteme tehnice ce pun în practică principii ale radio-fizicii. Efectul generării radiaţiilor de joasă frecvenţă în timpul modulării curenţilor ionosferici. Este denumit pe scurt „Efectul Ghetmanţev” și stă la baza ambelor sisteme. Combinând elemente şi efecte ale radiaţiilor de joasă frecvenţă în ionosferă şi radiaţii induse în magnetosferă, aceste sisteme pot modifica vremea și influența activitatea seismică a Pământului.

Proiectele americane privind undele electromagnetice

Sistemul HAARP se bazează pe cercetările lui Bernard Eastlund (1938-2007), prin dezvoltarea studiilor lui Nikola Tesla. Acesta este autorul unei teorii care susţinea că Pământul este un conductor uriaş şi sigur. Pământul dă posibilitatea organizării sistemului de telecomunicaţii cu ajutorul undelor electromagnetice. Într-un studiu pe această temă, în noiembrie 1997, Alain Gossens arată că Eastlund nu mai era beneficiarul cercetărilor.

Asta deoarece, de la un moment dat, el nu a mai participat la proiect. Acesta a fost dezvoltat de o societate, Apti-Arco, a cărei activitate se desfăşura în domeniul spatele căreia se afla Departamentul Apărării Statelor Unite. De-a lungul timpului, Armata SUA a experimentat diverse proiecte privind proprietăţile şi utilizarea undelor electromagnetice. Aceste proiecte aveau drept scop distrugerea comunicaţiilor inamicului folosind ionosfera şi undele electromagnetice.

Istoricul funcţionării HAARP

Despre proiectul HAARP a început să se discute începând cu primăvara anului 1997, în oraşul Hakone, statul Alaska. Se pare că proiectul datează de fapt din anul 1992. Sarcina HAARP, odată cu preluarea sa militară, a fost să studieze natura ionosferei şi dezvoltarea sistemelor de apărare anti-aeriană şi antirachetă. După ce s-a lucrat timp de 16 ani şi s-au cheltuit miliarde de dolari pentru cercetare, HAARP a fost suspendat în anul 2013.

În mai 2014, purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ale SUA, David Walker, a declarat că factorii de decizie din comandament nu vor mai sprijini instalarea sistemelor. În viitor se preconiza că vor fi dezvoltate şi alte modalităţi de control al ionosferei, pe care HAARP ar fi trebuit să le studieze. A intervenit însă problema închiderii staţiei în iunie 2014. S-a întâmplat după finalizarea ultimului proiect de cercetare al programului DARPA.

Se pare că închiderea definitivă a staţiei a fost amânată până în mai 2015. Instalaţia şi echipamentele sale au fost predate Universităţii din Alaska, la mijlocul lunii august 2015. În 2018, proiectul HAARP a devenit din nou operaţional. Chris Fallen, cercetătorul principal al acestui proiect, a anunţat acest lucru pe Twitter. Finanţarea pentru noile experimente ale proiectului a fost din exterior, din mediul privat, adică pe bază comercială.

Modul de lucru al HAARP

În esenţă, acesta este un program de cercetare pentru studiul şi utilizarea activă a ionosferei pentru a crea noi tipuri de arme. Se pare că sunt în funcţiune 360 de transmiţătoare radio cu o putere totală de 3,6 MW şi 180 de antene de transmisie. Acestea funcţionează sincron, direcţionate către zenit. Pot focaliza impulsuri de gigawaţi de radiaţie de undă scurtă pe anumite părţi ale ionosferei şi le încălzeşte pentru a forma o plasmă.

Este posibil ca plasmoizii să fie controlaţi şi mutaţi la locul potrivit, li se poate da forma şi caracteristicile dorite. În funcţie de modul de generare, plasmoizii îşi pot schimba drastic proprietăţile. De exemplu, pot provoca furtuni magnetice artificiale şi pot juca rolul de „lentile” sau „oglinzi”. Acestea cresc sau scad intensitatea razelor cosmice ce vin spre Pământ.

Afectează în același timp procesele meteorologice, geologice și biologice. Plasmoidele ionosferice artificiale (fascicule de plasmă cu o lungime de câteva mii de kilometri) pot fi folosite pentru a reflecta undele radio cu rază ultra-lungă folosite în comunicaţiile radio ale submarinelor scufundate în mări şi oceane.

Efecte secundare și colaterale

Oglinzile cu plasmă artificială fac posibilă organizarea comunicaţiilor radio peste orizont (OHRS) şi a radarului peste orizont (OHRL). Frecvenţele ultra-scăzute (ELF, VLF şi ULF) generate de plasmoizi, pot fi utilizate pentru sondarea scoarţei terestre, tomografie subterană (UT). Furnizează comunicaţii radio subacvatice şi subterane și pot fi utilizate pentru sondarea scoarţei terestre, tomografie subterană (UT).

Pătrunzând adânc în subteran, radiaţia cu frecvenţă ultra-joasă este capabilă să blocheze complet dispozitivele electronice şi comunicaţiile radio ale inamicului. Frecvenţele ultra-joase pot fi, de asemenea, folosite ca o armă. Are potenţial cu efecte colaterale sau directe împotriva oamenilor. Asta deoarece încă nu sunt cunoscute public rapoarte de studii medicale care să îi monitorizeze ştiinţific.

Aceste vibraţii, pot pătrunde în creier şi pot avea un impact negativ asupra psihicului uman. Fasciculele de radiaţii speciale reflectate de oglinzile cu plasmă, pot dezactiva dispozitivele electronice ale sateliţilor, aeronavelor, navelor şi sistemelor de luptă de la sol. Pot afecta staţiile radar inamice cu interferenţe, pot provoca accidente pe scară largă în reţelele electrice.

Formaţiunile de plasmă din ionosferă pot fi folosite şi ca arme antirachetă. În acest caz, ele pot funcţiona ca un fel de bariere electromagnetice. Dacă un astfel de fulger este plasat pe direcţia de zbor a unei rachete balistice, acesta arde toate elementele electronice ale focoaselor şi le va face inutilizabile. Un fascicul îngust de radiaţie HAARP reflectat de oglinda ionosferică poate crea reţele de plasmă în atmosferă.

Poate crea zone de aer extrem de încălzit cu presiune redusă, care pot fi un obstacol de netrecut pentru aeronave. Intrând în zona unor astfel de mini-tornade, designul lor constructiv nu rezistă presiunilor enorme şi curenţilor turbionari de dimensiuni colosale şi acestea se prăbuşesc. De fapt, aceasta este o armă vortex bazată pe noile principii ale fizicii.

Importanţa ionosferei pentru proiectele Sura şi HAARP

Ionosferă joacă un rol important în propagarea undelor radio. Influenţează calitatea şi metodele de comunicare pe care le foloseşte omenirea. Este posibil să se transmită un semnal electromagnetic pe distanţe mari. Acestea pot determina ca undele să fie reflectate din ionosferă. Experimente au fost efectuate pe acest principiu încă din anul 1902 când a fost primit un mesaj de la un transmiţător din Anglia în Canada.

Mai târziu, caracteristicile ionosferei au format baza tehnologiilor militare pentru comunicarea peste orizont. Staţiile de urmărire au putut să privească în altă emisferă, înregistrând semnalul reflectat al unui potenţial inamic. Proiectele Sura şi HAARP pot fi operaţionale defensiv, inclusiv în scenariul teoretic al unui război nuclear în ionosferă.

Prin trimiterea unui flux puternic de energie, instalaţiile trebuie să reducă consecinţele exploziei prin încălzirea substanţei ionosferei şi să reducă intensitatea interferenţei. Altitudinile la care funcţionează aceste instalaţii se află în straturile superioare ale atmosferei. Acolo nu ne este cunoscută nebulozitatea, ca în cazul troposferei cu limita de 10-15 km. Uragane, fluctuaţii de temperatură, ninsoare şi ploi, toate procesele care sunt responsabile de aceste fenomene au loc în zone de până la 15-20 km de suprafaţa Pământului, în ionosferă, unde influenţa Sura şi HAARP este insesizabilă populaţiei civile.

Proiectul Sura

Pe teritoriul fostei URSS mai existau instalaţii cu un scop similar lui HAARP. Aceste instalații erau denumite Sura. Este vorba despre sistemul radio Horizont lângă Duşanbe şi Uran-1 în regiunea Harkov. Din punct de vedere constructiv, elementele proiectului Sura sunt compuse dintr-o reţea de sute sau chiar mii de antene cuplate la emiţătoare-generatoare de joasă frecvenţă.

Specificaţiile instalaţiilor ruseşti Sura sunt mai puternice decât cele americane. Acestea au gama de frecvenţe de instalare între 4,5-9,3 MHz. Facilitatea de difuzare constă din trei emiţătoare de 250 kW. Dispun şi de o antenă dipol cu 144 de bare vibratoare încrucişate, cu dimensiuni de 300 m x 300 m. Câmpul de antene este situat la 150 km de Nijni Novgorod.

Este un oraş aflat pe malul fluviului Volga. Construită în anul 1963, unitatea este proiectată şi pentru studiul ionosferei dar în domeniul transmisiei semnalului radio cu reflexie din ionosferă pentru a menţine comunicarea cu submarinele. Se pare că este încă în funcţiune. Există un raport privind activitatea desfăşurată în 2020 privind modernizarea acestei instalaţii. Este şi un raport privind activitatea comună a acestei facilităţi cu instituţii şi organizaţii străine.

Aveți mai jos câteva produse care vă pot proteja de efectul HAARP și SURA: