Proiectul 10-10-10 – Pilulă sau percepție – Documentar Tradus
În lumea infinit de grabită în care trăim azi, cât de des ne oprim pentru a admira frumusețea din jur? Cât de des observăm măreția care există în fiecare dintre noi? Cred că ceea ce ne face atât de unici, ca ființe umane, nu este faptul că avem degete opozabile sau că suntem bipezi. Nici că ochii ne sunt îndreptați spre înainte sau că avem puțin păr pe corp. Sau că avem creiere mari, fiindcă elefanții au creiere mai mari decât ale noastre. Ceea ce ne face unici este mărimea lobului frontal cerebral. Asta în comparație cu restul creierului.
Celulele oricărui organism viu, sunt precum ființele unui întreg univers
Sunt 50 de trilioane de celule, mai mult sau mai puțin, în corpul uman. Toate trebuie să lucreze împreună, ca o echipă. Și exact asta definește o persoană, nu numai o colecție de celule individuale. Această paradigmă a comunicării într-o comunitate de celule diferite, astfel încât toate funcțiile lor diferite își aduc o contribuție reciprocă, definind organismul viu. Fiecare celulă corporală are propriul său sistem respirator, sistem digestiv, sistem imunitar. Fiecare celulă corporală se înnoiește cel puțin anual, iar unele mult mai rapid…
Mai multe detalii, în documentarul de mai jos:
Un documentar de exceptie!
Bun documentarul! Recomand!
Un documentar bun! I-am dat share pe facebook!