Proiectul american Ice Worm
În timpul Războiului Rece (1947-1991), SUA a hotărât să amplaseze armament nuclear în apropierea Polului Nord. Ideea era că de acolo pot să lovească mai repede şi mai sigur Uniunea Sovietică, îndeosebi capitala ţării, Moscova. Planul, strict secret, a primit numele de „Ice Worm”, Viermele de gheaţă. Locația pentru punerea lui în practică a fost aleasă Groenlanda.
Stațiunea de cercetare Camp Century
Pentru mascarea întregii operaţiuni s-a început prin construirea unei staţiuni de cercetări arctice. Aceasta a fost botezată „Camp Century”, tabăra secolului. Misiunea declarată a acestui complex construit sub gheţurile vechi de mii de ani era să facă studii meteorologice. Studiile se făceau asupra gheţii şi zăpezii, privitoare la încălzirea globală şi influenţa acesteia asupra vieţii.
Treptat au început să iasă la iveală conexiunile dintre Camp Century şi un alt obiectiv american secret ascuns printre gheţurile polare, TAB, Thule Air Base. Camp Century a fost închis în anul 1969, după ce gheaţa a distrus tot ce se construise în adâncul ei. Urmările întâmplărilor de atunci se resimt însă până în zilele noastre.
Baza Aeriană Thule
În iulie 1951, la North Star Bay, Golful Steaua Nordului, cunoscut şi ca Thule Harbor (Portul Thule) sau Pituffik („locul unde câinii sunt legaţi”) au sosit 120 de transporturi americane. Transporturile conțineau 300.000 de tone de materiale şi peste 10.000 de oameni. Era începutul punerii în practică a planului secret „Blue Jay”. În 60 de zile au fost terminate locuinţele sub gheaţă şi oamenii s-au mutat de pe nave în ele.
În decurs de doi ani au fost construite toate instalaţiile şi utilităţile unei baze aeriene speciale, care să poată opera în condiţii extrem de dure. În 1954 a fost terminat Globecom Tower, turnul de comunicaţii radio. A fost finalizată și reţeaua de radiolocatoare capabile să descopere rachetele şi aeronavele sovietice. Asta în cazul în care ar fi putut ataca Statele Unite.
Bombardiere RB-47H cu bombe atomice la bord
Acestea puteau fi alimentate în zbor de avioane cisternă tip KC-97, patrulau permanent prin văzduh. În 1957, în jurul bazei au fost instalate rachete Nike. În anii 1961-1965, TAB a avut un personal de 12.000 de oameni. Numărul acestora s-a redus la 3.370 în 1968 şi la circa 1.000 de bărbaţi şi femei în prezent. Pe 8 martie 1972, anemometrele bazei au înregistrat o viteză a vântului de 333 km/h înainte de a fi distruse de vijelie.
În prezent, Thule Air Base are o pistă de asfalt lungă de 3.047 metri. Aceasta îndeplineşte misiuni de supraveghere împotriva eventualelor rachete şi avioane militare ruseşti. Ține legătura permanentă cu alte baze aeriene şi sisteme de radiolocaţie din SUA sau din alte locuri pe glob. Găzduieşte o parte a reţelei „23d Space Operations Escadron”, o reţea de control global prin satelit. În același timp, participă la unele activităţi de cercetare polară. TAB a fost însă locul unde s-au adus materialele şi muniţiile nucleare. Munițiile serveau pentru unul dintre cele mai secrete planuri ale SUA, Ice Worm.
Viermele de gheaţă
În anul 1995, Institutul Danez pentru politică externă (DUPI), a deschis o anchetă privitoare la armele nucleare existente pe teritoriul Groenlandei. În 1997, tot Danemarca a prezentat un raport în care s-a vorbit prima dată despre dedesubturile proiectului american „Ice Worm”, Viermele de gheaţă. Informaţiile legate de acesta, cutremură şi azi pe toţi cei care au luat cunoştinţă de ele.
Proiectul prevedea construirea a 4.000 de kilometri de tuneluri pe sub gheaţă. În aceste tuneluri, urma să fie amplasate 600 de rachete nucleare capabile să lovească orice punct din fosta URSS. Locul de amplasare al rachetelor trebuia să fie schimbat periodic prin construirea în continuare a altor puţuri şi tuneluri. În final, complexul ar fi urmat să aibă 130.000 de kilometri pătraţi, de trei ori suprafaţa Danemarcei.
Despre ce vorbim aici?
Etajele cu rachete erau la 8,5 metri sub gheaţă, acestea fiind poziţionate la 6,4 kilometri una de alta. Săparea tunelurilor trebuia să dureze 5 ani, pentru a se construi 2.100 de poziţii. Acestea comunicau prin şine de cale ferată, în care urma să se mute periodic rachetele.
Bomba atomică aruncată la Hiroshima pe 6 august 1945 a avut 15 kilotone. Asta înseamnă că puterea ei a fost echivalentă cu explozia a 15.000 de tone de trotil. În urma ei au murit 90.000-120.000 de oameni. A doua bombă atomică, aruncată la Nagasaki pe 9 august 1945, a avut 21 kilotone. Aceasta din urmă, a omorât între 60.000 și 80.000 de oameni. În ambele cazuri pagubele materiale au fost imense iar efectele nocive se resimt şi azi.
Urmările
Fiecare din cele 600 de rachete care urmau să fie amplasate prin programul Ice Worm avea câte un focos de 2,4 megatone. Adică de peste 2.000 de ori mai puternic decât bombele de la Hiroshima sau Nagasaki! Ele erau proiectate să omoare imediat 30% din populaţia localităţilor lovite. Totodată să distrugă 50% din obiectivele industriale. Ulterior, acestea au fost transformate şi au avut fiecare câte patru focoase nucleare.
Proiectul „Ice worm” a fost abandonat în anul 1967, după ce o mare suprafaţă de gheaţă s-a pus în mişcare din cauza încălzirii globale. Câmpurile mişcătoare de gheaţă au distrus tunelurile, locuinţele şi laboratoarele din ele, inclusiv reactorul nuclear de la „Camp Century”. Nimeni nu ştie exact ce materiale radioactive, ce substanţe chimice letale şi ce alte materiale nocive au rămas dedesubt.
Toate informaţiile au fost ţinute secrete
Americanii au mizat pe faptul că gheaţa va deveni cimitirul etern al acelor obiecte. Dar nu a fost aşa. Apa rezultată din gheaţa care acoperea Viermele de gheaţă şi Tabăra secolului a început să se scurgă prin crevase în ocean. A devenit astfel un pericol mondial. Un studiu efectuat anul acesta (2018-n.n) a semnalat că gheaţa respectivă se va topi până la sfârşitul acestui secol.
Toate construcţiile ascunse sub ea, ca şi deşeurile radioactive, substanţele chimice şi biologice nocive vor reveni la suprafaţă. Acestea vor afecta grav mediul biologic. Jesica Green, expert în politica de mediu la New York University, a afirmat că „Schimbările climaterice ridică o mulţime de întrebări cu privire la cine şi pentru ce este resposabil. Acestea sunt ape neexplorate”.
Informațiile au ajuns și în presă
Un semnal de alarmă a tras şi Christopher Joyce, ziarist american, redactor la National Public Radio (NPR). În emisiunea din 4 şi 5 august 2016 acesta a spus că „Topirea stratului de gheaţă ar putea elibera deşeurile radioactive din epoca Războiului Rece. Topirea gheţii care a îngropat baza militară din Groenlanda ar putea produce poluări foarte grave, a mai spus ziaristul.
Oare asa sa fie?!
Interesant!
Foarte multe rahaturi de genul au facut americanoizii astia dealungul timpului !!!