Puterile Pietrelor Prețioase

Pietrele preţioase stârnesc mereu interesul şi sunt foarte apreciate de cunoscători. De-a lungul timpului au apărut numeroase legende care vorbesc despre originile acestor cristale.

Legenda acvamarinului

La fel ca smaraldul, ruda sa nobilă, acvamarinul face parte din familia beriliului. Despre această piatră se spune că nu a fost cunoscută de către oameni. Când aceştia au ajuns să călătorească pe mări şi să se împrietenească cu sirenele au descoperit acvamarinul. Fiicele mărilor, fiinţe cu coadă de peşte şi trup uman le-au adus la cunoștință oamenilor acvamarinul.

Impresionate de aspectul oamenilor, i-au îndrăgit, şi i-au călăuzit pe corăbieri în călătoriile lor pe mare. I-au salvat de la înec atunci când vasele se scufundau din cauza vitregiilor vremii. În final, sirenele au scos din adâncuri acvamarinul și l-au oferit oamenilor. După o vreme, oamenii care se împrieteniseră cu sirenele nu mai existau. Noii corăbieri, au ajuns să creadă că acestea ar ascunde comori fabuloase în adâncuri pe care nu doreau să le împartă.

Astfel, oamenii au început să le ucidă. Din răzbunare oamenii le-au ponegrit numele. Sirenele au vrut să pedepsească trădarea. În trecut, sirenele găseau pentru marinari căile cele mai bune. Într-un final, acestea au devenit cele care îi ademeneau cu vocile lor în vâltori periculoase pentru a-i îneca. În timp însă, a rămas singura mărturie a acestei prietenii ciudate, piatra de acvamarin.

Legenda ametistului

Bacchus era zeul viţei-de-vie la romani. Fiind unul dintre cei mai populari zei, acesta era jumătate zeu, jumătate om. Fiind foarte apropiat de oameni, le-a oferit acestora secretul fabricării vinului. Oamenii îl cinsteau în lungi petreceri, în special la început de toamnă. Era momentul când Bacchus venea pe pământ la degustarea primului vin al anului.

Conform legendelor, zeul venea mereu să petreacă împreună cu oamenii. Totuşi, pentru această onoare, oamenii trebuiau să-i respecte o anumită dorinţă. Aceștia trebuiau să bea doar din cupe confecţionate din ametist. Piatra semipreţioasă îi amintea zeului de o poveste de dragoste, sfârşită tragic, din vina sa și a excesului de vin. Cu mult timp în urmă, Bacchus fusese îndrăgostit de frumoasa nimfa Amethyste. Totuşi, nimfa nu îl iubea şi l-a respins.

Ameţit de vin și dorind să se răzbune, zeul a transformat-o în stană de piatră. Nemaiputând schimba acţiunile sale, Bacchus care acum regreta mult ceea ce făcuse, şi-a spart cupa de vin de stâncă şi a jurat să nu mai bea niciodată până la uitarea de sine. Atunci, stanca a căpătat culoarea violet-rubinie a vinului. Dacă erau atinse de ea, şi alte pietre deveneau, pe loc, ametiste. Astfel, termenul „amethystos” înseamnă „cel ce nu e beat”, iar a bea din cupe de ametist însemna a rămâne mereu lucid, a nu bea peste măsură.

Legenda chihlimbarului

La grecii antici se spunea că ambra sau chihlimbarul ar fi ruptă din Soare. Acest lucru era înţeles la propriu. Numele grecesc al pietrei este „electron”, însemnând „Soare strălucitor”. Despre Soare se spunea că ar fi avut un fiu născut dintr-o muritoare. Nesigur de originea sa divină, Phaeton l-a rugat pe tatăl său să îşi demonstreze dragostea, împlinindu-i o dorinţă: să conducă carul său pe bolta cerească.

Zeul Soare îi refuza mereu rugămintea, deoarece carul era greu de condus şi caii greu de stăpânit. În plus, călătoria pe bolta cerului trecea prin lumi îndepărtate care erau necunoscute şi periculoase. Totuşi, într-o zi, convins de rugăminţile fiului, Soarele i-a dat acestuia carul. Impresionat de puterea de a ilumina, şi atent la minunile pe care le întâlnea în cale, Phaeton a scăpat frâiele carului.

Carul a început să se rostogolească în hăuri, iar conducătorul său a fost cuprins de flăcări. Cum întregul univers era în pericol şi, realizând că nu mai putea să-şi salveze fiul, Soarele a prăvălit carul în râul Eridan. Acesta era singura modalitate prin care Soarele putea stinge focul. Phaeton, cuprins de flăcări, s-a scufundat în râul rece, iar trupul lui solidificat s-a răspândit de-a lungul râului.

Din corpul acestuia a luat naştere bucăţile de chihlimbar. Conform legendei, istoria semizeului s-ar repeta în fiecare an la Solstiţiul de Vară. Este momentul când ziua este cea mai lungă în an. Astfel, pe Pământ apar noi pietre de chihlimbar, blocuri mari de până la 10 kg sau bucăţele mici de doar câteva grame.