Ritualul Morților în Egiptul Antic
Inima lui va fi judecată de faptele bune pe care le-a făcut pe pământ. Dacă inima lui se dovedeşte a fi pură, el va fi trimis să trăiască pentru eternitate în frumoasa Vale Roşie. Așa spune un text din Cartea Egipteană a Morţilor. Egiptenii credeau cu putere în viaţa de apoi şi de aceea mormintele lor reprezintă o adevărată comoară. Este o adevărată comoară în ceea ce priveşte indiciile modului de viaţă pe care l-au dus. Shabtis erau figurinele mici, care aveau darul de a-l readuce la viaţă pe defunct.
Acest lucru se făcea printr-un act de magie originară, ori de câte ori avea ceva de făcut. Îşi închipuiau viaţa de apoi cam tot aşa cum o vede şi religia creştină. Cei care erau cu dare de mână, aveau alături o mulţime de asemenea figurine. Aveau figurine una pentru fiecare zi, dar aveau alături şi supraveghetori. Erau sclavi care ocupaseră funcţii administrative, alături de mort, pe când acesta trăia. Acești supraveghetori, aveau acum rolul de a păstra ordinea printre acestea.
Vasele canopice
Pe parcursul procesului de mumificare, organele interne erau scoase din trup, dar nu erau aruncate. Acestea se depuneau în nişte vase speciale din lut care poartă denumirea de vase canopice. Procedeul este frecvent întâlnit la dinastiile de până în anul 1000 î.Hr. Ca orice tehnică de lucru, de-a lungul vremii şi tehnica mumificării a cunoscut o serie de perfecţionări. Astfel că după anul 1000 î.Hr., organele interne erau adesea puse înapoi în corp după ce erau uscate în natron. Vasele în care acestea fuseseră ţinute erau depuse apoi în mormânt, la picioarele mumiei.
Vase Canopice
Capacele acestor vase reprezentau diverşi zei cunoscuţi sub numele de Cei patru fii ai lui Horus. Ei aveau rolul să păzească organele interne. Hapy, de exemplu, era zeul cu cap de babuin care proteja plămânii. Duamutef era zeul cu cap de şacal, care avea în grijă stomacul. Qebehsenuef, zeul cu cap de şoim, păzea intestinele iar Imsety, zeul cu cap de om proteja ficatul. Mumia era însoţită, de asemenea, de un fel de chitanţă. În această chitanță, se menţiona că aceasta va reveni familiei la sfârşitul ritualului de îmbălsămare. Durata acestui proces era de 72 de zile.
Bijuteriile
Vechii egipteni credeau că obiectele îngropate cu ei ar putea fi folosite de aceştia dacă eventual ar fi revenit la viaţă. Să ne gândim doar la ritualurile noastre creştine care se pare că îşi au originea exact în aceste obiceiuri. De aceea, mortul era îngropat nu doar cu cele mai elegante haine dar purta şi cele mai rafinate bijuterii. Unele dintre acestea, inele, brăţări şi coliere, aparţinuseră defunctului şi în timpul vieţii. Altele erau create doar pentru ritualul de îngropăciune.
Din acest arsenal nu puteau lipsi peruca, pieptarele din mărgele şi descântecele şi vrăjile! Pe sicriele pictate se vede, de multe ori, că persoana decedată poartă o perucă imensă. Oamenii purtau peruci şi în viaţa reală, la evenimente speciale şi la ocazii importante. Aceste peruci erau realizate din păr uman.
Obicei Mortuar
Apoi, pieptarele din mărgele, cum sunt cele pictate pe capacele sarcofagelor, erau extrem de populare în rândul oamenilor bogaţi. Acestea aveau un rol important în Egiptul Antic, și anume, să-l păzească pe cel care le purta, de farmece. Un alt element important în viaţa egiptenilor era scarabeul, sinonim cu renaşterea şi cu mişcarea Soarelui pe cer în timpul zilei. Aşa se explică de ce scarabeii au apărut pe sicrie şi printre alte obiecte legate de înmormântare şi de viaţa de apoi.
Ritualul deschiderii gurii
O parte interesantă a procesului de mumificare o reprezenta ritualul deschiderii gurii. În acest fel, persoana care a murit ar putea mânca şi bea din nou în viaţa de apoi. De aici credinţa că, sufletul unei persoane supravieţuieşte şi în viaţa de apoi. Motiv pentru care trebuia să aibă alături mâncare şi apă. Ritualul era necesar pentru ca decedatului să-i fie redate capacităţile unei fiinţe vii, cele 5 simţuri, vorbirea, mâncatul.
Cultul deschiderii gurii a luat fiinţă cu mult înainte de unificarea Egiptului. Dovezi în acest sens s-au descoperit în oraşul zeului Ptah, Memphis. Conform tradiţiei, când cineva murea, sufletul se separa de trup. Defunctul trebuia să treacă prin cele 12 porţi ale nopţii (vezi Vămile din creştinism). Fiecare noapte avea o semnificaţie diferită culminând cu a 6-a sau a 7-a noapte când mortul trebuia să-l înfrunte pe Apophis, şarpele uriaş.
Cele 12 vame
Pentru ca faraonul să poată trece prin aceste 12 porţi ale nopţii, pe pereţii mormântului erau desenate o serie de hieroglife. O hartă care îl îndruma în Călătoria cea de pe urmă. Dacă nu reuşea să treacă de cele 12 porţi, sufletul nu se mai unea cu trupul întru Veşnicie. Un element important în înmormântarea faraonului îl reprezenta papirusul cu înscrisuri și descântece. Acesta era menit să-l protejeze pe Faraon sau orice altă persoană decedată. Le asigura acestora siguranţa pe tot parcursul ultimei Călătorii în lumea subpământeană.
Articole recente
(2 voturi, media: 5,00 din 5)
Foarte interesante ritualurile egiptenilor!
Bun! Mi-a placut si mie filmul mumia!
Interesant
Hmmm, ce chestie domne si cu mumiile astea!