Seria Money as Debt – Documentar Tradus
Unii dintre cei mai mari oameni ai Statelor Unite, din domeniul comerțului și producției, se tem de ceva. Ei știu că există o putere atât de organizată, atât de subtilă, atât de vigilentă, atât de interconectată, extinsă, încât preferă să vorbească în șoaptă când discută împotriva ei. – Woodrow Wilson –
De fiecare dată când o bancă acordă un împrumut, un nou credit, noi depozite, bani noi sunt creați. – Graham F. Towers – (fost guvernator al BĂNCII CANADIENE, 1934-1954)
Procesul prin care băncile crează banii, este atât de simplu, încât mintea îl respinge. – John Kenneth Galbraith – (Economist)
Dați-mi posibilitatea să emit și să controlez banii unei națiuni și nu-mi va păsa cine face legea. – Mayer Amschel Rothschild – (Bancher)
Mai multe detalii, în documentarul de mai jos:
Bani ca Datorie, Money as Debt – Documentar Tradus
Bani ca Datorie 2 Promisiuni Dezlănțuite, Money as Debt 2 Promises Unleashed – Documentar Tradus
Dacă două părți, nu ar fi fost o bancă și o persoană fizică, ci ar fi fost două persoane fizice, nu ar fi putut introduce bani fără acoperire în circulație, printr-un împrumut. Din simplul motiv că cel ce împrumută, nu poate da ceea ce nu are, așa cum o fac băncile. Doar băncile și companiile de credit pot împrumuta bani, pe care îi produc prin operațiunea de împrumut. – Irving Fisher – (economist)
Studiul finanțelor, mai presus de toate celelalte domenii din economie, este unul în care complexitatea este folosită pentru a ascunde ori pentru a ocoli adevărul. – John Kenneth Galbraith – (economist)
Problema ce a rezistat de-a lungul secolelor, ce până la urmă va trebui înfruntată, o reprezintă situația oamenilor vis-a-vis de bănci. – Lord Acton – (istoric britanic)
Mai multe detalii, în documentarul de mai jos:
Bani ca Datorie 2 Promisiuni Dezlănțuite, Money as Debt 2 Promises Unleashed – Documentar Tradus
Vor fi adăugate aici și următoarele părți.
Extraordinara seria de documentare. Recomand cu caldura celor ce vor sa afle cum functioneaza intradevar sistemul economic si de ce nu invatam aceste lucruri la scoala.