Sfidătorul, Lo Sfidante – Documentar Tradus
Ți-ai văzut vreodată Adversarul? Veșminte negre ca din ceață, care se teme de lumină. Phobos îi însoțește, ceața este peste puterea ta. Deimos este săgeata sa, scântei în noaptea Sufletului. Adversarul are fața acoperită, a ta! Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o ființă completă, cu o minunată viziune interioară și o Conștiință, care azi ne par doar legende. Apoi toate acestea s-au sfârșit, iar azi, omul este o creatură slăbită. Unele corpuri de suferință sunt neplăcute, dar inofensive. De exemplu, un copil care nu se oprește din plâns. Altele, sunt monștri răi și distructivi, adevărați demoni. Pentru prima oară, în fața acestei creaturi străine și răuvoitoare, veți suferi un șoc. – Eckhart Tolle –
Ar putea fi nevoie de ani ca să te conving să te transformi, și apoi, ar putea fi nevoie de ani pentru a acționa în consecință. Sper doar să-ți rămână timp suficient. – John Michael Abelar –
Mai multe detalii, în documentarul de mai jos: