Soarele, Conducătorul Lumilor
A fost răspândit pe toată suprafaţa pământului şi la diverse culturi. Toate populaţiile care au venerat Soarele au avut două caracteristici comune: existenta unor oraşe si credinţa în natura sacră a regelui.
Prima atestare aparţine secolului al XIV-lea î.Hr.
Se pare că oamenii au dezvoltat o afinitate pentru Soare cu un milion şi jumătate de ani în urmă. Oamenii au realizat ce rol important are acesta asupra vieţii. Prima atestare arheologică a venerării Soarelui provine din Egipt, din secolul al XIV-lea î.Hr. În această perioadă, se credea că Soarele este conducătorul atât al lumilor superioare cât şi al celor inferioare. Acesta, le vizita în cursul deplasării sale pe bolta cerească, fiind simbolizat de ochiul care le vede pe toate.
Soarele, venerat și de imperiul roman
În acelaşi timp, cel care a încercat pentru întâia oară să organizeze la Roma un Cult al Soarelui a fost Heliogabalus. Împăratul Marcus Aurelius Antonius a introdus zeul-munte în fruntea panteonului roman. Zeul-munte era asimilat unei divinităti solare. A fost momentul în care Cultul Soarelui a fost caracterizat de fast şi exuberanţă. Împăratul a rămas în istorie drept personajul care a sfidat moralitatea si traditiile romane. Acesta a şocat pe toată lumea atunci când a apărut în rochia brodată a Soarelui în timp ce a condus procesiunile acoliţilor.
De altfel, acesta a ridicat şi un templu fară a renunţa la semnele exterioare, spre nedumerirea romanilor. Romanii nu erau familiarizaţi încă cu acest cult. Adept al Cultului Soarelui a fost şi Constantin, care a apărut pe arcul din Roma cu o coroană de raze pe creştet. El se autointitula reprezentant pe pământ al lui Sol Invictus (Soarele Neînvins).
Formă de protecţie a spaţiului
Există nenumărate dovezi care arată cât de mult venerau geto-dacii Cultul Soarelui. Un prim exemplu îl constituie Soarele de andezit de la Sarmisegetuza. Acesta are un diametru de 7,1 m, este lucrat din plăci de andezit şi are în centru un disc de 1,5 m diametru. Locul a fost folosit drept altar pentru a aduce ofrande şi a realiza sacrificii. Tot Sarmisegetuza a dovedit cunoaşterea calendarului de 365 de zile si a mişcării Soarelui pe parcursul anului. Dacii foloseau focul sacru şi practicau incineraţia, tot ca omagii aduse Soarelui.
Soarele, prezent și în religia creștină
Din câte se cunoaşte, denumirea pe care dacii au dat-o soarelui a fost de Dzio. De la acest nume provenind cuvintele actuale ziua si zeu. La rândul său, religia creştină abundă în simboluri si credinţe solare, preluate din perioada păgână. Acestea se amestecau de cele mai multe ori cu credinţele creştine. Si aici vorbim în primul rând de modul în care au fost construite bisericile: întotdeauna cu altarul îndreptat către Est, adică spre locul de unde răsare Soarele.
Crucea, reprezintă în ancestral Soarele. În perioada de dinainte de creştinism, se pare că simbolul solar era format dintr-un cerc care avea o cruce înscrisă. Crucea care depăşea perimetrul cercului poartă denumirea de crucea dacică. Această cruce este întâlnită si în zilele noastre în sculpturile din Maramureş.
Hora căluşarilor
De pe vremea când pe teritoriul României a fost venerat Soarele, se păstrează şi anumite dansuri populare. Dansurile, prin dispunerea în cerc a dansatorilor imită rotunjimea Soarelui. Printre aceste dansuri solare se numără și celebra horă a căluşarilor. Faptul că hora a apărut în ţara noastră cu mai mult de 5.000 de ani în urmă o arată şi un obiect descoperit la Bodeşti-Frumuşica. Acest obiect, reprezintă o horă formată din şase femei, ce aparţine culturii Cucuteni.
Foarte interesantă este o poiană plină de verdeaţă care se găseşte în Munţii Buzăului, numită de localnici Cozana. Numele, cu rădăcini într-o Cosânzeană a tinuturilor, nefiind alta decât Diana sau Luna, sora Soarelui. Ceea ce denotă că în acest loc s-a practicat un cult solar. Tot legate de Cultul Soarelui sunt şi focurile care se aprindeau în vechime. Ritualurile se mai păstrează şi astăzi în unele părţi ale ţării, pentru a arde iarna şi a renaşte spiritul primăverii.
Focurile Sfinților
Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub denumirea de Focurile Sfinţilor. Potrivit legendei, aceste focuri şi rugăciuni ale sfinţilor ţin echilibrul între lumină şi întuneric. Nu în ultimul rând, sărbătoarea Crăciunului este legată de Cultul Soarelui. În primele sale veacuri, biserica creştină nu a celebrat Crăciunul, data naşterii lui Iisus nefiind precizată cu exactitate în cărţile sfinte. Chiar şi aşa, aceasta a fost perioada în care oamenii se pregăteau pentru o mare sărbătoare. Această sărbătoare era cunoscută sub numele de Naşterea Soarelui Nebiruit. Sărbătoarea era celebrată întâmplător sau nu tot pe data de 25 decembrie.
În timpurile vechi, oamenii priveau la Soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei.
Sculptat pe stâlpi, uşi şi grinzile caselor
Dar simbolurile solare sunt prezente mai ales în arhiectura caselor ţărăneşti. În Bucovina de exemplu, Soarele este sculptat pe stâlpii, grinzile şi uşile caselor în credinţa că aduce noroc si fereşte casa de nenorociri. Ca simboluri, cele mai des întâlnite sunt cercul, punctul, rozeta, roata cu crucea în ea, monşca şi romburi, ultimele două regăsindu-se şi pe casele din Oltenia si Transilvania.
Şi tot simbolurile solare se află pe diferite alte obiecte precum lăzile de zestre, furcile de tors, pietrele funerare, uneltele, dar şi pe straiele populare, vesela din lut. Spirala este un alt element care întăreşte credinţa solară, o descriere a unui Univers guvernat de armonie.
Aveți mai jos câteva produse cu simbolul Soare:
Mărțișorul Soarelui
În credinţa populară, banul de argint care atârnă de şnurul mărţişorului semnifică prin rotunjimea sa tot Soarele. Potrivit lui George Coşbuc, “scopul purtării mărţişorului este acela de a-ţi apropia Soarele. Purtând cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Prin asta te faci prieten cu Soarele, şi-L faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere. Mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire si curăţenie de suflet”.
Iubesc Soarele!
Sunt adepta Soarelui!