Techirghiol, „fântâna tinereţii”
Techirghiol este situat în vecinătatea staţiunii Eforie Nord, pe malul lacului cu acelaşi nume. Din punct de vedere administrativ, Techirghiol este oraş şi are o populaţie de peste 7.000 de locuitori. Se numără printre staţiunile balneoclimaterice cu renume naţional şi internaţional. Acest lucru se întâmplă datorită proprietăţilor curative ale Lacului Techirghiol. Apa sărată şi bogată în minerale şi nămolul sapropelic extras din adâncurile sale, sunt utilizate în tratarea reumatismului, anemiei, rahitismului, spondilozei, hipotiroidiei şi a altor afecţiuni neuromotorii, cutanate sau endocrine.
Lacul lui Techir
Prima menţiune documentară a localităţii Techirghiol datează de la jumătatea sec. al XVI-lea. În acea vreme, Dobrogea se afla sub dominaţia Imperiului Otoman. Denumirea turcească a lacului apare în firmanele sultanului Suleiman Magnificul. După 1 decembrie 1878, data la care Dobrogea redevine pământ românesc, Techirghiol îşi câştiga renumele în rândul intelectualilor români.
Beneficiile nămolului sapropelic atrag personalităţi ale vremii, precum: Mihail Kogălniceanu, Mircea Eliade, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu şi Tudor Arghezi. Aceștia îşi construiesc reşedinţe de vară pe malul lacului. În anul 1894, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, vinde Societăţii de binefacere Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti, 100 hectare pe malul lacului. Astfel, se pun bazele localităţii Techirghiol.
Stațiune balneară
La 1 ianuarie 1928, primeşte statutul de staţiune balneară. În anul 1930, staţiunea avea o plajă amenajată cu suprafaţa de 6.000 m2, 23 de hoteluri, 318 vile și un sanatoriu. Lacul Techirghiol este declarat monument al naturii în 1972. Ca măsură de protecţie şi conservare, circulaţia cu ambarcaţiuni pe lac a fost interzisă. Această măsura s-a păstrat până în prezent.
Plaja staţiunii se desfăşoară pe malul nordic al lacului, acolo unde este amplasată întreaga aşezare. Cunoscută sub denumirea de „Băi reci”, plaja localităţii are dimensiuni reduse şi este acoperită cu nisip. Staţiunea Techirghiol oferă cazare în hoteluri de mici dimensiuni, vile şi pensiuni. Turiştii se pot bucura de o atmosferă intimă şi relaxantă.
Unităţile de cazare sunt dispuse atât în centrul staţiunii, cât şi pe străduţele liniştite şi umbroase ale Techirghiolului. De asemenea, turiştii pot opta pentru cazare în cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare sau în cadrul Centrului Social-Pastoral din incinta Mănăstirii Sfânta Maria. Acolo pot beneficia şi de tratament balnear.
Nămolul binefăcător
Techirghiol şi-a câştigat renumele de staţiune balneară datorită proprietăţilor curative ale Lacului Techirghiol. Nămolul sapropelic extras din adâncurile lacului este folosit cu succes în cele două baze de tratament existente în staţiune. Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol dispune de una dintre cele mai mari baze de tratament de pe litoralul românesc.
În baza de tratament a sanatoriului se pot trata până la 800 pacienţi şi se pot realiza peste 2.500 proceduri, zilnic. O bază de tratament modernă există și în cadrul Centrului Social-Pastoral al Mănăstirii Sfânta Maria. În ambele baze de tratament se efectuează băi de nămol, băi sărate cu apă din lacul Techirghiol, băi galvanice, băi de plante, masaj, kinetoterapie, electroterapie, magnetoterapie.
Procedurile sunt utilizate cu succes în tratarea afecţiunilor reumatismale, posttraumatice, ale sistemul osos, ale sistemului nervos central şi periferic, afecţiunilor ginecologice, dermatologice, vasculare şi endocrine. Techirghiol este o staţiune destinată persoanelor care iubesc liniştea şi relaxarea. Principala atracţie a staţiunii este lacul.
Nămolul de la Techirgiol este unic
Situat între staţiunile Techirghiol, Eforie Nord şi Eforie Sud, lacul Techirghiol este cel mai întins lac salin din România. Fauna şi flora care populează lacul furnizează materia primă pentru producerea nămolului sapropelic. Componenţi minerali activi îi dau o valoare terapeutică deosebită. Lucios, onctuos, cu un miros caracteristic, nămolul sapropelic posedă proprietăţi care îl fac foarte util în tratamentul diferitelor afecţiuni.
Din toate punctele de vedere, nămolul de la Techirghiol este unic. În bazele de tratament, nămolul se foloseşte încălzit pentru diverse proceduri. Se folosește şi în amestec cu apa sărată din lac, pentru băi la cadă. Pe plaja amenajată pe malul lacului, turiştii îşi ung corpurile cu nămolul-minune. Aceasta este prima şi cea mai veche metodă de tratament cu nămol, folosită încă din sec. al XlX-lea pentru tratament.
Legenda locului
În inima staţiunii, într-o zonă liniştită, se află Mănăstirea Sfânta Maria, o oază de spiritualitate şi pace. Mica biserică din lemn, este originară din Maramureş şi a fost adusă la Techirghiol în anul 1951. În interiorul mănăstirii funcţionează un mic muzeu al creştinismului dobrogean. Într-o plimbare relaxantă prin centrul staţiunii, veţi observa statuia lui Techir, împreună cu măgarul său.
Potrivit legendei, bătrânul Techir ar fi fost cel care a descoperit beneficiile nămolului sapropelic din lac. Olog şi orb, Techir călătorea împreună cu măgarul său atunci când s-a împotmolit în nămolul lacului. Mare a fost bucuria bătrânului când și-a dat seama că datorită nămolului, ochii săi puteau distinge din nou o geană de lumină, iar picioarele sale erau vindecate. De asemenea, rănile măgarului se vindecaseră și ele. Vestea vindecării miraculoase s-a răspândit rapid şi o mulţime de oameni au ajuns pe malul acelui lac, scăldând-se şi ungând-se cu nămol pentru a se vindeca.